Cu ochiul stang vedea numai inapoi, in trecut, iar cu cel drept - numai ceea ce urma sa se intample. Dar chiar daca cei doi ar fi fost ca ai celorlalti care vedeau, Vaisa tot oarba ar fi ramas.
Toti o strigau "Vaisa cea oarba". Iesea rar din casa, iar prin curte mergea cu mainile intinse. Se lovea de cires, se zgaria in zmeuris, dobora oalele din sopron. Ciresul, zmeura si oalele nu existau pentru ea, la fel cum nu exista nici ziua de azi. Pentru ochiul ei stang ele nu aparusera inca din pamant, iar pentru cel drept erau deja uscate sau devenisera tarana.
Cand Vaisa era mica, mama ei a fost prima care a observat orbirea ei stranie. Insa de unde sa stie ea ca, pentru ochiul cel stang al Vaisei, femeia aplecata deasupra ei este o fetita care abia a invatat sa mearga, iar pentru cel drept o bunica urata si stramba?
Mai tarziu, cand Vaisa a inceput sa vorbeasca si sa povesteasca amestecat tot ce vedea, s-au gandit ca poate ii facuse cineva vraji. Si astfel, la poarta casei s-a strans un alai de babe care scuipau in san ca sa-l alunge pe necuratul.
,,Sa bea seminte de bujor in fiecare zi inainte de rasariul soarelui, timp de 40 de zile."
,,Sa friga fiere de soim si sa si-o puna pe ochi cat e calda."
,,Sa ia pipota de la o gaina neagra, sa o curate iar cu pielita sa-si acopere ochii."
Numai una dintre babe statea deoparte, clatinandu-si capul de broasca testoasa, si nu spunea nimic. La sfarsit, plecand in urma tuturor, a mormait ca nimic din toate astea n-or sa ajute pana nu se va gasi ceva care sa-i adune ochii si s-o intoarca pe lumea asta.

A crescut Vaisa, a crescut si s-a facut femeie tanara si frumoasa. Chiar daca ochiul cel stang era caprui iar dreptul verde, asta nu facea decat sa-i sporeasca frumusetea.
Intr-o zi un flacau a venit s-o ceara de nevasta. S-a asezat in fata ei iar Vaisa il vedea asa:

Istoria asta se repeta cu toti care veneau si nu s-a gasit acela care sa-i adune ochii.
Anii au trecut. Vaisa cea frumoasa tot asa traia: cu un ochi in trecut si cu celalalt departe, in zilele care urmau sa vina.
Uneori granitele vederii i se apropiau mult, cat pe ce sa se uneasca in prezent. Dar, in timp ce pentru ochiul drept soarele rasarea, pentru cel stang deja albea luna.
Altadata insa, distanta dintre trecut si viitor se marea nebuneste si Vaisa soptea cum, vazut prin ochiul stang, pamantul era inca pustiu si nelocuit, intunericul stapanea pretutindeni iar ceva (pentru care ea inca nu avea nume) plutea deasupra apelor. In acelasi timp, in fata ochiului drept aparea un oras in patru colturi, avand zidurile impodobite cu nestemate de tot felul: lapislazuli, safire, rubine, smaralde, sardonix si asa mai departe.
Nici seara, cand Vaisa se culca, ochii ei n-aveau pace. Visurile ii erau despicate ca limba sarpelui si, pe cand in primul vis alerga dupa fluturi iar bujorii erau cat ea de inalti, in visul celuilalt ochi bujori uscati ii acopereau trupul intepenit si deasupra chipului ei alergau alti fluturi.
S-a saturat Vaisa de traiul asta, asa ca a hotarat singura sa-si scoata un ochi, sa si-l smulga cu degetele...Dar pe care? Daca il scotea pe cel stang era ca si cum ar fi trait numai ceea ce urma sa se intample. Dar nu urma nimic bun. Si apoi cu cine sa traiasca ea in viitor, pe cine sa cunoasca acolo?
Sa-l scoata atunci pe cel drept! Zilele trecute sunt intotdeauna mai placute, mai sigure. Dar cum sa se uite ea la mama si tatal ei ca la niste copii mucosi, cum sa-i strige, cum sa traiasca alaturi de ei?
Nu era scapare pentru Vaisa. Nici in trecut, nici in viitor.

Povestea asta nu are sfarsit pentru ca nu s-a gasit nimic pe lume care sa adune ochii Vaisei in prezent, sa fie totul la fel si pentru ochiul stang si pentru cel drept.
Daca tu gasesti acel lucru, termina povestea si salveaz-o pe Vaisa.
Dar daca si tu, cititorule, cand iti inchizi ochiul drept si citesti povestea asta numai cu cel stang, nu vezi nici o litera si nici o poveste, ci doar o foaie alba de dinainte de poveste sau daca nici foaia n-o vezi, dar vezi copacul din care e facuta, vai de tine!
Iar daca iti inchizi ochiul cel stang si citesti cu cel drept si nici acum nu vezi literele din cauza ca s-au sters deja, iar hartia e cenusa alba, vai de mine!
Sau citesti cu ochii oarbei Vaisa, sau aceasta poveste este pieritoare ca un petec de hartie, ca lumea asta ofilita...