Clopotul
Coboara ploaia pe franghiile lungi
Si ca un clovn se arunca pe cerga de iarba,
Abureste pamantul - cartofii fierb dedesubt
Si mortii la masa acum se asaza.
Ce ordine sfanta si ce liniste acolo -
La masa saraca nici lingura n-auzi.
Pe ganduri deoparte tata iar sta
Dand de mancare la caine din clopot.
E clopotul cu care eu l-am petrecut
La marginea satului unde batrani l-au ascuns,
Caci acesta e clopotul cu glasul divin
Dupa a carui limba si azi ratacesc.
Bine-ar fi sa n-ajungem vreodata,
Speranta mea, porumbita cu penele smulse,
Supusi ai omului ce imparte firimituri
Pe care porumbeii tacut le mananca.
Cu vrabia imparte si ultima zdreanta
Si gheara adanc infige-o in stanca,
Pana nu canta limba vechiului clopot
Sau pisica batrana peste noi nu se arunca.
Va ploua iar, va aburi si toamna,
Noi coborand pe franghiile lungi
Ajungem la masa unde vesnic sta tata,
Gustoasa va fi supa noastra atunci.
Balada
De crucile pamantului meu rezemat
Scriu pentru cel ramas credincios
Libertatii - acest sarpe frumos
Cu bice si albe si negre patat.
Si ma pregatesc in fiecare zi pentru moarte,
Memoria inimii metafore-aduna,
Caci batranetea daruri nu-mparte,
Iti da doar galosi si o carja in mana.
Si te-mpinge sa cazi si sa zbori
Pe patinoarul vietii dupa o cioara,
Iar de pe rafturile corpului orb
Iti cad aspirine, injurii, ocara.
Ca o masinarie scapata la vale
Ce-mprastie arcuri-viata s-a dus.
Si din gura ta plina pana mai ieri-sare
Si ultima piatra: maseaua de sus.
Vantul alearga buimac dupa tine,
Strangand in gheme sufletul luat cu-mprumut,
Te spargi cu zgomot de-un zid care tine
Intunericul- din care putin e stiut.
Deasupra-ti tamplarul ingana linistit,
Cu tesla si metrul intins tot masoara-
Viata se trezeste unde un om a murit
Si unde cununa de spini impresoara.
Iar soarele de iarna prin gauri plangand,
Pe craniul oval te mangaie dulce,
La fel cum paznicul mangaie bland
Detinutul cel bun inainte sa plece.
Amintire despre viata
Amintindu-ti de viata te intinzi sub pamant-
De pranzuri bogate si seri toropite,
De duminici de iarna, tarziu ratacind
In adancimile cartilor indelung rasfoite.
Ti-amintesti cum la moartea ta s-au adunat
Rude certate, lesinand in odaia cealalta,
Si prin oras fratii tai te-au purtat
Cu lautarii incet mergand laolalta.
Intins sub pamant auzi in oase
Apa lucrand.Si esti fericit cand vreo verisoara,
Trecand, mai smulge ierburile joase
Si varsa pentru tine o lacrima amara.
Iar femeia-n care ai crezut pan' la moarte
Deschide altuia usa. E-n firea celor multi.
Din camera voastra razbat la tine doar soapte-
Neputincios rasuflarea lor grea o asculti.
Iar zilele-ti suna a butoaie golite.
Duminca vine, de tine iubita vorbeste
Si sanii ei ca rodii parguite
Trimit oranj lumina ce-n jurul tau creste.
Noaptea
E verde in noapte umbra pomului nostru
Cand trupurile se arunca unul spre altul.
Cum hotul dispare in gura inchisorii,
Alunec si eu prin poarta sanului tau.
Departe, dupa deal, la mii de pasi in noapte,
Cineva plange, trezind linistea plina.
Spatoasa, incet, se apropie moartea,
Dar noua nu ne pasa- moartea ni-i straina.
Te minte cel care, langa umarul tau,
Plange pe omul din capatul ultim al lumii,
Si nu vrea sa stie ca-n strada vecina
Doi crancen se bat, cutitu-i deja intre coaste.
Acum recunosc si ultimul dinte al vietii,
Cu bratele mele doar un om pot cuprinde;
Tanjind dupa el, supraveghez aluatul,
Inrosit ca brutarul langa plita fierbinte.
Chiar daca siguratatea odata-mi zicea :
,,Ea e frumoasa secure ce pe deget o-ncerci…"
De m-as topi ca un cubulet de zahar,
Tot am sa te caut cu felinarul in noapte.
Voi cadea in noroi - dar in mana cu-o floare.
Si cand moartea tacut va veni sa ma ia,
Te astept pe ultima treapta de zare
Si atunci hotaram incotro vom pleca.
Au colaborat:
Alma Ghita
Cristina Licuta
Veronica Tudoroiu
Marin Mereuta
Vasile Bocai
Ivan Stankov
