Eliberarea de influenţele de al doilea fel, adică de influenţele asociative, cere o luptă artificială. Aici intră în joc legea respingerii. Această lege constă în următoarele: acolo unde este puţin, mai mult va fi adăugat. Altfel spus, este contrariul primei legi. În cazul influenţelor de al doilea fel, totul se derulează în conformitate cu legea respingerii.

Deci, pentru a ne elibera de influenţe, există două principii distincte pentru cele două tipuri de influenţe. Dacă doriţi să vă eliberaţi, trebuie să ştiţi ce principiu să aplicaţi în fiecare caz. Dacă faceţi apel la legea respingerii când legea atracţiei este necesară, sunteţi pierduţi. Oricum, oamenii fac contrariul a ceea ce este cerut. Totuşi, este uor să distingem între cele două influenţe. Acest lucru se poate face imediat.

În ceea ce priveşte celelalte influenţe, e necesară o cunoaştere mai adâncă. Dar este uşor să distingem aceste două tipuri de influenţe; oricine poate discerne despre ce influenţă este vorba dacă se osteneşte să observe. Anumite persoane, ştiind că aceste emanaţii există, nu văd diferenţa dintre ele. Totuşi, sunt uşor de diferenţiat dacă le observăm cu atenţie. Este într-adevăr interesant să ne lansăm într-un astfel de studiu; în fiecare zi vom obţine rezultate mai interesante, vom dobândi un gust pentru diferenţiere. Dar acest lucru e greu de explicat teoretic.

E imposibil să obţinem un rezultat imediat şi să ne eliberăm imediat de aceste influenţe. Dar studierea şi distingerea lor rămân posibile pentru oricine.

Schimbarea este un scop pe termen lung; acest lucru cere mult timp şi muncă. Dar studiul nu solicită mult timp. Dar dacă voi vă pregătiţi pentru schimbare, misiunea voastră va fi mult mai puţin dificilă şi nu va mai fi nevoie să pierdeţi timp cu diferenţierile.

Studiul celui de-al doilea tip de influenţe, cele asociative, este mult mai uşor în practică. Să luăm, de exemplu, influenţa care se exercită prin intermediul formei. Sau vă influenţez eu, sau mă influenţaţi voi. Dar forma e exterioară: mişcări, veşminte, curăţenie sau opusul – ceea ce, în genere, numim „masc“. Dacă înţelegeţi, puteţi schimba uşor. Să presupunem că el vă place în negru; graţie acestui lucru, puteţi să-l influenţaţi. Sau ea va poate influenţa. Dar doriţi să schimbaţi rochia doar pentru el sau pentru mai mulţi oameni? Pentru el o faceţi, nu pentru alţii. Uneori, un compromis e necesar.

Nu luaţi niciodată nimic aşa cum vă spun. Am dat doar un exemplu.

În ceea ce priveşte a doua categorie de influenţe asociative, aceea pe care am numit-o „sentiment“ şi „relaţie“, trebuie să ştim că atitudinea celorlalţi faţă de noi depinde de noi. Dacă doriţi să trăiţi în mod inteligent, trebuie să înţelegeţi, înainte de toate, că responsabilitatea sentimentelor pe care le inspiraţi, bune sau rele, este în voi, rezidă în atitudinea voastră exterioară şi interioară. Atitudinea altora reflectă adeseori propria noastră atitudine. Voi daţi tonul, altul vă urmează. O iubiţi, vă iubeşte. Sunteţi iritat, ea este iritată. Aceasta ese legea: primiţi ceea ce daţi.

Dar, uneori, e diferit. Uneori trebuie să o iubiţi pe aceasta şi să nu o iubiţi pe aceea. În câteva cazuri, dacă  iubiţi, ea nu vă iubeşte; dar, de îndată ce încetaţi să o iubiţi, ea va începe să vă iubească. Acest lucru e dat de legile fizico-chimice.

Orice lucru este rezultatul a trei forţe: peste tot există afirmaţie şi negaţie, catod şi anod. Omul, Terra, tot ceea ce există este ca un magnet. Diferenţa rezidă numai din cantitatea emanaţiilor. Peste tot două forţe se află la treabă: una atrage, cealaltă respinge. De asemenea, omul este un magnet. Mâna dreaptă împinge, mâna stângă trage, sau invers. Unele lucruri emană mai mult, altele mai puţin; dar fiecare lucru atrage sau respinge. Mereu există „unul care împinge, altul care trage“ sau „unul care trage şi altul care împinge“. Când maniera voastră de a trage şi de a împinge se află în armonie cu a celuilalt, acest lucru oferă înţelegere şi iubire deplină. De aceea rezultatele sunt atât de diverse. După cum există sau nu corespondenţă când eu împing şi el trage, rezultatul va fi diferit. Câteodată eu şi el împingem în acelaşi timp. Dacă există un acord, influenţa care există este calmantă. Dacă nu, e invers.

Un lucru depinde de un altul. De exemplu, eu nu pot fi calm; eu împing şi el trage. Sau eu nu pot fi calm dacă nu încerc să modific situaţia. Dar putem încerca să ne adaptăm. Există o lege conform căreia după o împingere urmează o pauză. Putem folosi această pauză dacă suntem capabili să o menţinem şi dacă nu ne precipităm înaintea împingerii următoare. Dacă rămânem calmi, putem să obţinem beneficii de pe urma vibraţiilor care se prelungesc după ce a trecut mişcarea necesară împingerii.

Oricine este capabil să oprească o mişcare, deoarece există o lege conform căreia nici un lucru nu se mişcă mai mult decât durează impulsul. După care ea se opreşte. El, ca şi mine, fiecare poate opri mişcarea.

Totul se produce în această manieră. Un şoc la creier şi toate vibraţiile se clatină. Vibraţiile se prelungesc din inerţie, precum cercurile la suprafaţa apei după ce arunc o piatră. Dacă impactul este puternic, se scurge un moment lung înainte ca mişcarea să se liniştească. La fel se întâmplă cu vibraţiile din creier. Dacă nu dau continuu şocuri, ele se opresc, se calmează. Trebuie să învăţăm să le oprim.

Dacă acţionez conştient, interacţiunea se face conştient. Dacă acţionez inconştient, totul va fi rezultatul a ceea ce iese din mine.

Spun un lucru; imediat el mă contrazice. Eu spun că este negru, el ştie că este negru, dar doreşte să discute şi începe prin a afirma că este alb. Dacă îi dau intenţionat dreptate, el se va întoarce şi va afirma ceea ce negase iniţial. El nu poate fi de acord, deoarece fiecare şoc provoacă în el opoziţia. Dacă se lasă, se poate să consimtă în exterior, dar nu şi în interior. De exemplu, eu vă văd; îmi place figura voastră. Acest nou şoc, mult mai puternic decât conversaţia, mă face să consimt în exterior. Sunteţi deja convins, dar continuaţi să discutaţi.

            E foarte interesant de observat conversaţia altora, cu condiţia să rămânem în afară. E mai interesant decât cinematograful. Câteodată, două persoane vorbesc despre acelaşi lucru, unul emite o afirmaţie, celălalt nu înţelege, dar continuă să discute... deși ea este de aceeaşi părere.

            Totul este mecanic.

            În ceea ce priveşte relaţiile, se poate formula astfel: relaţiile exterioare depind de noi. Dacă putem schimba, dacă luăm măsurile necesare.

Al treilea tip de influenţe, sugestia, este foarte puternic. Fiecare s-a aflat sub influenţa sugestiei; fiecare exercită o sugestie asupra altuia. Numeroase sugestii acţionează foarte uşor asupra noastră, mai ales dacă nu ştim că suntem expuşi la ele. Chiar dacă am şti acest lucru, sugestiile tot pătrund.

            Există o lege foarte importantă care trebuie înţeleasă. În orice moment, un singur centru lucrează în noi – gândirea sau sentimentul. Sentimentul este de un anume tip când alt centru nu îl observă, când puterea de a discerne este absentă. Nici un centru nu are în el însuşi conştienţă şi memorie; este o bucată de carne fără sare, de un tip particular, un organ, o combinaţie oarecare de substanţe care posedă o capacitate specială de a înregistra.

De fapt, putem să îi comparăm cu stratul sensibil al unei panglici care înregistrează. Dacă îi spun ceva, el poate repeta mult mai târziu. Este complet mecanic, mecanic în mod organic. Toţi centrii diferă atât de puţin în substanţa lor, dar proprietăţile lor sunt aceleaşi.

Dacă îi spun unui centru că sunteţi frumos, el mă crede. Dacă îi spun că aceasta este roşie, mă crede. Dar el nu înţelege; înţelegerea lui este în întregime subiectivă. Ca urmare, dacă îi pun o întrebare, îmi răspunde repetând ceea ce i-am spus. El nu se schimbă nici într-o sută, nici într-o mie de ani. Rămâne mereu la fel. Mentalul nostru nu deţine, în el însuşi, facultatea critică, conştienţă, nimic. Şi toţi ceilalţi centri sunt la fel.

În consecinţă, ce sunt conştienţa, memoria, facultatea critică? Este foarte simplu. Este ceea ce intră în acţiune când un centru observă un alt centru, când el vede şi simte ceea ce se întâmplă şi, văzându-l, înregistrează totul în el însuşi.

El primeşte impresii noi; şi, ca urmare, dacă vrem să ştim ce se produce după aceea, căutăm într-un alt centru ceea ce s-a întâmplat în primul centru. La fel este şi cu facultatea noastră critică – un centru observă un alt centru. Cu un centru noi ştim că acest lucu este roşu, dar un alt centru îl vede albastru. Un centru încearcă mereu să persuadeze un alt centru. Iată ce este facultatea noastră de a critica.

            Dacă doi centri se află în dezacord de mai mult timp cu privire la un lucru, acest dezacord ne împiedică să reflectăm mai mult.

            Dacă un alt centru nu veghează, primul continuă să gândească aşa cum a făcut-o la început. Noi obsevăm foarte rar un centru cu ajutorul altui centru – poate un minut pe zi. Când dormim, nu privim niciodată un centru cu ajutorul altui centru; şi facem asta din când în când, odată treziţi.

            În majoritatea cazurilor, fiecare centru are propria lui viaţă. El crede tot ce înţelege, fără discernământ, şi înregistrează totul după cum a înţeles. Dacă aude ceva ce a înţeles deja, începe să înregistreze. Dacă aude ceva fără concordanţă, de exemplu când acest lucru era roşu şi a devenit albastru, opune rezistenţă; și asta nu pentru că el doreşte să ştie ce este adevărat, ci pentru că el nu crede imediat. Şi totuşi el crede, el crede tot. Dacă ceva se schimbă, îi trebuie timp pentru ca percepţiile să fie aşezate la locul lor.

            Dacă un alt centru nu veghează în acel moment, el aşează albastrul peste roşu. Astfel, albastrul şi roşul rămân împreună. Mai târziu, când citim înregistrarea, el răspunde „rosu“. Dar şi „albastrul“ putea să iasă la fel de bine.

Este posibil să obţinem o percepţie critică a unei impresii noi dacă un alt centru este prezent în timpul desfăşurării percepţiei şi percepe aceste informaţii dintr-un alt unghi. Să presupunem că spun ceva nou. Dacă mă ascultaţi cu un singur centru, nu găsiţi nimic nou în ceea ce spun. Trebuie să ascultaţi altfel. Aşa cum nu avea nimic înainte, nu are nimic nici acum. Totul va avea acelai preţ: albastrul va fi roşu, roşul va fi albastru şi, încă o dată, nu va exista constienţă. Albastrul poate deveni chiar galben.

Dacă doriţi să înţelegeţi lucrurile într-o manieră nouă, trebuie să ascultaţi într-o manieră nouă. Aceasta nu este necesară numai în lucru, ci şi în viaţă. Puteţi deveni un pic mai liberi în viaţă, puţin mai siguri, dacă începeţi să vă interesaţi de toate lucrurile noi şi să vi le amintiţi printr-o altă metodă. Această metodă poate fi inţeleasă cu uşurinţă. Ea nu va fi în totalitate automată, ci semiautomată. Această nouă metodă constă în următoarele: când gândirea este deja acolo, încercaţi să simţiţi. Când simţiţi ceva, încercaţi să îndreptaţi gândurile către sentimentele voastre. Până acum, gândirea şi sentimentul au fost separate.

Începeţi prin a supraveghea mintea. Verificaţi ceea ce gândiţi. Pregătiţi-vă pentru ziua de mâine, apăraţi-vă de decepţii. Nu o să înţelegeţi niciodată ce vă transmit dacă mă ascultaţi aşa cum o faceţi de obicei.

Luaţi tot ceea ce ştiţi deja, tot ce aţi citit, tot ce aţi văzut, tot ceea ce v-am arătat – sunt sigur că nu înţelegeţi nimic. Dacă niciodată nu v-aţi întrebat cu sinceritate „Înţeleg de ce 2+2=4?“, veţi descoperi că nu sunteţi foarte siguri. Aţi înţeles ce v-a spus cineva şi repetaţi ce aţi înţeles. Si nu numai că nu înţelegeţi nimic doar despre lucrurile din viaţa cotidiană, ci şi despre subiectele cele mai înalte. Nimic din ceea ce aveţi nu vă aparţine.

În voi se află o pubelă şi, până acum, aţi aruncat tot înăuntru, în neorânduială. Ea este plină de lucruri preţioase pe care le puteţi utiliza. Sunt specialişti care strâng tot soiul de deşeuri în pubelele lor; uneori se fac mulţi bani pe această cale. În pubelele voastre aţi strâns suficient material pentru a înţelege tot. Dacă înţelegeţi, ştiţi tot. Nu e necesar să acumulaţi mai mult în pubelă – totul este deja acolo. Dar lipseşte înţelegerea – locul înţelegerii e gol.

Puteţi avea o sumă mare de bani care nu vă aparţine; de asemenea, puteţi avea mai puţin, o sută de dolari, care sunt ai voştri. Din păcate, nimic din ce aveţi nu vă aparţine.

O idee măreaţă nu trebuie primită decât cu o mare putere de înţelegere. Micile idei sunt tot ceea ce putem înţelege.

E mai bine să avem un lucru mic în interior, decât unul mare în exterior.

Făceţi-vă timp. Puteţi pleca de la ce doriţi şi apoi gândiţi; dar gândiţi altfel decât aţi făcut-o până acum.