Colette Thévenet s-a născut la Montbrison, în ţinutul Loarei. Regiunea franceză Auvergne este ţara ei de adopţie. În acest spaţiu, poeta este foarte activă. Membră în juriul diferitelor concursuri de poezie, participă la manifestări literare, lecturi publice, expoziţii de poezie-caligrafie. Primeşte numeroase premii literare, atât în Franţa cât şi în Belgia.

Volumele sale  de poezie:  

Lucidité blafarde (1993) Editions du IIIème Millénaire
Ailleurs (1995) Editions Orionis
Bleu outre-terre (1996) Editions Orionis
A pas de Louve (1998) Bucdom Edition
Solore (2000) Bucdom Edition
Le non-dit de l’inconnu (2003) Bucdom Edition
De Bouboule à Perlette (2005) Bucdom Edition
Le Vent blanc (2006) Bucdom Edition

O pasăre lângă cuib
Pe o ramură se leagănă

Ce importanţă are?
 
Tu o priveşti cu insistenţă
Punând pe pântecul plin de încântare
O mâna-pană de speranţă.
(din volumul À pas de louve, p. 11)

Un oiseau près de son nid
Sur une branche se balance

Quelle importance ?

Tu le regardes avec insistance
En posant sur ton ventre épanoui
Une main-plume d’espérence.
 

Zăpada ne şterge paşii
Dezvăluie tandreţi trecute
Dezlânează zilele de mâine de iluzii

O beau cuprinsă-n vraja ei
În copilăria-mi regăsita
În eşarfa-i diamantină

Abandonată buzelor de soare
(din volumul À pas de louve, p. 35)
 

La neige efface nos pas
Dévoile les tendresses passées
Cotonne d’illusions les lendemains

Je la bois en sa magie
En mon enfance retrouvée
En son écharpe de diamant

Abandonnée aux lèvres du soleil.
 

Un zeu renaşte
în calda lumina
a unei memorii de piatră

cioc de raţă
corp încremenit
de animal auster

ajunge sa aştepţi
suflul invizibil
suflul necesar

imobil astrul solar
îşi usucă lacrimile de aur
sub ochiul indiferent
al lunii adormite

un cântec de pasăre se ridică
e vântul de pe culmi
vântul ce se îndârjeşte
să ofere viitorului soare
un ultim refren
(din volumul Le Vent blanc, p. 51)
 

Un dieu renaît
dans la chaude lumière
d’une mémoire de pierre

bec de canard
corps figé
d’animal austère

il suffit d’attendre
le souffle invisible
le souffle nécessaire

immobile l’astre solaire
sèche ses larmes d’or
sous l’œil indifférent
de la lune qui dort

un chant d’oiseau s’élève
c’est la vent des cimes
le vent qui s’obstine
à offrir au prochain soleil
une ultime ritournelle.

oceanul se merită

el îşi poartă cu demnitate patimile

dar câteodată în năvodul
unui înger începe

sa plângă
încet
(din volumul Le Non-dit de l`inconnu, p. 22)

l’océan se mérite

il porte haute ses ardeurs

mais parfois dans la nasse
d’un ange il se met

à pleurer
doucement