Jiddu Krishnamurti (1895-1986) s-a născut în India, Madanapalle şi a fost unul dintre remarcabilii profesori spirituali ai secolului XX. Şi-a dezvoltat unica filosofie din propria-i personalitate şi trăire a vieţii. Scopul lui a fost să-i elibereze psihologic pe oameni în aşa fel încât aceştia să fie în armonie cu ei înşişi, cu natura şi ceilalti. Educaţia a fost una dintre cele mai importante probleme dezbătute de Krishnamurti. În timpul vieţii, a înfiinţat şcoli în diferite părţi ale lumii, unde tinerii şi adulţii „să poată înflori interior“, fără frică, fără confuzie şi să înţeleagă viaţa în complexitatea ei. Foarte multe dintre discursurile sale şi conversaţiile purtate cu oameni din întrega lume au fost publicate sub formă de cărţi, casete audio şi video. Până acum, în limba română, au fost traduse următoarele discursuri: Trezirea inteligenţei, Sfârşitul timpului, Prima şi ultima libertate, Despre educaţie, Deplinătatea vieţii, Comentarii asupra vieţii (vol I, II, III), Viaţa eliberată, Eliberarea de cunoscut, Unica revoluţie, Zborul vulturului.

            „Prietene nu încerca să afli cine sunt; nu vei şti niciodată. Eu nu vreau să acceptaţi nimic din ce spun, eu nu vreau nimic de la nici unul dintre voi. Nu îmi doresc popularitatea, nu vreau să fiu flatat sau să mă urmaţi. Fiindcă sunt aşa de îndrăgostit de viaţă, nu îmi doresc nimic. Aceste întrebări nu au importanţă, ceea ce are importanţă este faptul că vă supuneţi şi permiteţi ca judecata voastra să fie pervertită de autorităţi. Judecata voastră, mintea, afecţiunea şi viaţa vă sunt murdărite de lucruri care nu au valoare şi aici se găseşte tristeţea.“ (J. Krishnamurti)

Filozofie/ Religie/ Psihologie

            „Observaţii lucide şi profunde asupra lumii din jurul nostru şi asupra rolului pe care îl avem în această lume, venite din partea unui învăţător spiritual al tradiţiei hinduse.“

            „Materialul conţinut în acest volum provine din discuţii purtate cu studenţi, profesori şi părinţi din India, iar reflecţiile profunde şi luciditatea simplă pe care le întâlnim în această carte o să fie de mare însemnătate  tuturor gânditorilor de peste tot din lume, de toate vârstele şi din fiecare strat al existenţei. Krishnamurti  analizează obiectiv, prin înţelegerea sa proprie, tot ceea ce numim cultură, educaţie, politică, religie şi tradiţii ale noastre; insistă pe trăsăturile umane caracteristice şi foarte comune, cum ar fi ambiţia, lăcomia şi invidia, dorinţa de securitate şi setea de putere - toate considerate şi dovedite de el a fi factori deterioranţi în societatea umană.“ (N. ed.)


 Capitolul „Deplinătatea vieţii“

„Majoritatea dintre noi ne agăţăm de o sigură parte a vieţii şi credem că prin această parte vom descoperi întregul. Fără să părăsim încăperea în care stăm, sperăm să putem explora întreaga lungime şi lăţime a râului şi să putem percepe bogăţia păşunilor verzi ce se întind de-a lungul malurilor lui. Trăim într-o încăpere mică, pictăm pe o pânză mică, gândind că am trăit viaţa din plin şi că am înţeles semnificaţia morţii. Dar nu am făcut asta. Ca să putem înţelege trebuie să ieşim afară. Şi este foarte greu să ieşim afară, să părăsim încăperea cu fereastra ei mică şi să vedem totul aşa cum este, fără să judecăm, fără să condamnăm, fără să spunem „Îmi place asta şi nu îmi place asta“, fiindcă majoritatea dintre noi crede că prin această mică porţiune o să înţelegem întregul. De la o singură spiţă sperăm să percepem roata, dar o roată nu e formată dintr-o singură spiţă, nu-i aşa? Trebuie mai multe spiţe, o jantă şi un butuc ca să construim o roată şi este necesar să o vedem întreagă ca să o putem percepe. În acelaşi fel trebuie să percepem întregul proces al trăirii vieţii ca să putem înţelege viaţa. Sper că mă urmăriţi, fiindcă educaţia ar trebui să vă facă să înţelegeţi viaţa în complexitatea ei şi nu numai să vă pregătească să obţineţi o slujbă, să vă gândiţi la căsătorie, copii, asigurări şi lucruri materiale nesemnificative. Dar ca să ajungi la acest tip de educaţie, este nevoie de inteligenţă şi de abilitatea de a înţelege şi, de aceea, este atât de important ca cel care educă să fie la rândul lui educat, să înţeleagă întregul proces al existenţei şi nu numai să te înveţe conform aceleiaşi formule, vechi sau noi.

Viaţa este un extraordinar mister - nu misterul pe care îl întâlnim în cărţi, nu misterul despre care oamenii vorbesc, ci misterul pe care fiecare trebuie să îl descopere pentru sine; de aceea este aşa de important să înţelegi puţinul şi măruntul şi pe urmă să înţelegi şi dincolo de acestea.

Dacă nu începi să înţelegi viaţa de când eşti tânăr, poţi să te dezvolţi cu o urâţenie lăuntrică; vei fi monoton, gol pe dinăuntru, chiar dacă în exterior eşti plin de bani şi conduci maşini scumpe, să zicem, şi eşti plin de tine. De aceea este important să-ţi părăseşti încăperea cea mică şi să percepi întreaga întindere a cerurilor. Dar nu poţi face acest lucru dacă nu eşti capabil de iubire - nu iubire trupească sau divină, ci pur şi simplu iubire, ceea ce înseamnă să iubeşti păsările
cerului, copacii, florile, îndrumătorii tăi, părinţii şi, mai presus de orice, omenirea.

Nu ar fi o mare tragedie să nu poţi descoperi pentru tine însuţi ce înseamnă să iubeşti? Dacă nu cunoşti dragostea acum, nu o vei cunoaşte niciodată, pentru că pe măsură ce înaintezi în vârstă, ceea ce se cheamă iubire poate deveni ceva urât - o posesiune, un produs ce poate fi cumpărat şi vândut. Dar dacă începi de pe acum să ai inima plină de dragoste, dacă eşti capabil să iubeşti copacul pe care l-ai plantat, animalul pe care îl mângâi, atunci pe măsură ce creşti, nu vei rămâne în încăperea cea mică cu ferestre înguste, o vei părăsi şi vei putea iubi complexitatea vieţii. Iubirea este factuală, nu emoţională. Ea nu este un sentiment. Nu este nimic sentimental în legătură cu iubirea. Şi este necesar şi important să cunoşti iubirea de când eşti tânăr. Părinţii şi îndrumătorii tăi poate nu au cunoscut iubirea şi de aceea au creat o lume cumplită, o societate care luptă continuu cu ea însăşi şi cu alte societăţi. Religiile, filosofiile şi ideologiile lor sunt toate false pentru simplul motiv că sunt lipsite de iubire. Ele percep numai o parte, privesc printr-o fereastră îngustă prin care se vede o privelişte încântătoare sau vastă, dar nu aceasta este existenţa în întregimea ei. Fără această intensă iubire nu vei avea niciodată percepţia întregului şi de aceea vei fi întotdeauna trist, iar la sfârşitul vieţii vei fi numai cenuşă şi cuvinte goale.“