Roza Boianova s-a născut pe 6 martie 1953 în satul Rabrovo, Kulsko. A studiat filologia bulgară la Universitatea „Konstantin Preslavski” din Shumen. A lucrat în domeniul culturii şi al educaţiei, a întemeiat în Shumen primul atelier literar pentru copii.

În 1988 apare în Sofia prima sa carte în colaborare: Jocuri literare împreună cu copiii.

Din 1989 Roza Boianova trăieşte în Burgas unde îşi continuă activitatea alături de copii şi de tineri creatori în atelierul literar Păsări mitice.

Este preşedinte-adjunct al Asociaţiei Scriitorul bulgar din Burgas şi redactor-adjunct al ziarului Autograf – publicaţie lunară despre literatură şi artă, realizată în colaborare cu Uniunea Scriitorilor Bulgari.

A colaborat la realizarea a 20 de cărţi ce conţin scrieri ale copiilor. Versurile sale au fost traduse în rusă, macedoneană, franceză, engleză.

Roza Boianova a scris: Apa însetată (Jadna voda), Plovdiv, 1984 (versuri) – premiul naţional pentru debut Vladimir Bashev; Biografia sentimentului (Biografia na chuvstvata), Varna, 1990 (versuri); Metafore (Metafori), Shumen , 1996 (versuri); Aura de cerneală (Mastilena aura), Burgas, 1999 (versuri); Jertfopoeme (Stihoprinoshenia), Burgas, 2003 (versuri).

 Când crâşma beată…

Când crâşma beată se clătina
de râs şi pumni îngreunaţi,
trecea prin sat cea mai frumoasă femeie
iar calul îşi ieşea din minţi
atins de genunchii ei. 

Şepcile ţăranilor se legănau în ritmul coapselor ei.
Iar ea tânjea după mâinile tatălui meu
căci o ţineau ca pe o cană
şi beau din ea
până se înmuiau.

De încă un rid mai am nevoie…

De încă un rid mai am nevoie
şi voi deveni transparentă pe de-a-ntregul –
sculptură de ceară
cu amprente pe piele.

Singură natura îşi va da seama:
sentimentul e haina
              pe care
sufocându-mă o îmbrac
…Iar undeva deodată se trezeşte din beţie
un pictor
       ce plecase după sufletul său
să mă picteze.


Cât de atent mă citeşti!...

Cât de atent mă citeşti!
Ca pe o rugăciune mă ştii.
Sunt o parabolă despre dragoste
cu aluniţă la sfârşit.

Întoarce-mi spatele…

Întoarce-mi spatele
              şi pleacă înspre dorul tău de mine.
Vreau să admir felul în care umerii tăi
              îndepărtează orizontul.
Încă o clipă şi se va lumina de ziuă.

Mânile bat aerul –
              vâsle pline de zel –
şi luntrea mâniei tale
împotriva curentului vietii obişnuite
              se desprinde de ţărm.

Dar călătoria asta e în zadar
şi insula către care grăbeşti –
                                   inventată.

Victoria –

             a te cufunda
             în cascada artei –
e doar o încercare
             de a uita cine eşti.
Când vor deveni vis şi pentru tine
             lucrurile obişnuite,
curentul te va întoarce aici,
dacă nu va fi secat deja râul
şi dacă orizontul mai aşteaptă umerii tăi
              ca să se lumineze de ziuă.

Hai să întâmpinăm cu veselie…


Hai să întâmpinăm cu veselie
                   şi această pierdere!
Fiecare dintre noi
e un copil înarmat.
Să nu intrăm mai adânc
                   si mai disperat
                   în singurătate.
Viata nu e
un om chiar aşa de
rău.

Să lăsăm joaca…

Să lăsăm joaca

                 în seama vreunui război pierdut.
Gloria lui Sappho –
                 în labele pisicii – ucigaşe,
                 ce toarce versuri.
În povestiri –                 sceptrul acestei arte.



Masa Zeului meu e goală.

 Masa Zeului meu e goală.
Îngheaţă crisalida dimineţii…

Îngheaţă crisalida dimineţii.

 Ce zi anume va deschide aripile?

Si oare din tăcere
              se va aprinde
                         metafora?

Al cui praf îl împrăştie peste poieni
                sfintele paparude?
Al povestitorilor de basme.