Léo Ferré – cantaret francez ( Monte-Carlo 1916 – Castellina in Chianti 1993). Este autor de cantece poetice, tandre, amare si de tonalitate anarhista ( Draguta M?me , Samanta de ananar , Iti multumesc, Satan ).
Pentru a gasi o expresie directa si a comunica fara pregatiri sau discurs, cantecul pare calea ideala. Este cea a lui Léo Ferré : „Nu se face poezie cu manifeste / Se face cu gura larg deschisa…”.
„Cuvinte pe o muzica, o muzica pe cuvinte, pentru societate, asta se numeste „cantec” ; pentru el a fost numai la Inceput o modalitate de a se exprima […] Ferre cunostea misterele si blestemele muzicii. Stia cu cine sa imparta amaraciunea deceptiilor sale. Neintelegerea ii intarea certitudinea redandu-i mai aproape cateva infratiri de noapte.” ( Francoise Travelet, Léo Ferré, 21: Anii galaxii )
O litanie neincetata : fiecare secventa nu depaseste deloc un vers sau doua, Intr-o succesiune obsedanta care de-abia alina un refren, el insusi repetitiv si faramitat. O prodigioasa Inflorire de imagini care fac turul existentei, amestecand dealtfel viata umana cu orice alta forma de viata. Linia de orizont de care se impiedica orice revolta : moartea.
Vechile metafore ale mortii sunt reanimate si ingropate intr-o curgere ritmica ce are functia de complot.
Eu va astept
(extras din „Opera saracului”)
Nascuta intr-o noapte sub un semnal de-alarma
Intre un sax bariton si tobe de hazard
Cifre si lacrimi scrise de mine pe o tabla
Tardive deslusiri de vreti nu mai e chip
Va astept… Va astept… Va astept…
Soareci anonimi ce colcaie-n crepuscul
Si bufnite lovindu-si ciocuri in asfintit
Sunt floarea ofilita ce pe mormant se-anima
Precum idei prind viata la zisul five o'clock
Sunt sunetul nespus de ftizicul bolnav
Ce-si numara secunda pe patul de spital
Eu iti deznod mistere ce par fara sfarsit
Fugi tu sa-ti cumperi timpul ce-ti mai ramane, petit !
Pe prag de constiinte e viata mea de moarta
Datoare de v-am fost cu ganduri formulate
Cu sfortari teroarea invadata-i de stiinta
Medicina este una dintre-ale mele angajate
Va astept… Va astept… Va astept…
Alerg fara ragaz intre meridiane
Cu fusul fara lana si coasa fara grau
Tarat in noroi e ultimul ceas ramas
La capat de agenda ce nu se mai deschide
Pe-ale mele champs Elysees -uri nu-i stea sa straluceasca
Pe-ai mei pantofi uzati nici urma de gradini
Pentru o ultima oara minti-voi „cu perdea”
Iar calatoria pe care o faci nu costa nimic
Ochiul meu – gaura neagra – nu simte vitregii
Inima mea nelegiuita nu canta
Furia mea slavita-i de amanti
Ce mai stiu seva ce eu nu o pot da
Va astept… Va astept… Va astept…
Sarmane animale ce le tot numar zile
Cai mandri si pasarile paradis
Golita de-amintiri din parcul Villette
Si fara rendez-vous -uri ce nu le-ati onorat
De vine-un asasin in iadul meu cumplit
Sa aiba parte-n plus de fierul inrosit
Slujesc eu gandul negru ca pe un chip cioplit
Rivali de am in fata pe ei eu il asmut
Versetele postume le-ngan la ceas de noapte
Suspectand datoria si ratiunea
O flacara mocnita-s, dar ma reaprind
Sunt ultimul agent de circulatie
Va astept… Va astept… Va astept…
Haideti… Vino!
