"Strada 81 – da-le drumul, te rog", striga pastorul in albastru.

O turma de oi cetateni se inghesui afara si o alta turma se inghesui inauntru. Ding-ding! Cireada de masini a companiei Manhattan Elevated zdrangani indepartandu-se iar John Perkins fu purtat in jos pe scarile statiei o data cu turma eliberata.

John se indrepta incet catre apartamentul sau. Incet, pentru ca, in dictionarul vietii sale de zi cu zi, cuvantul "poate" nu figura. Nu mai e loc de surprize in viata unui barbat care e casatorit de doi ani si locuieste intr-un apartament. Mergand, John Perkins anticipa cu cinism intunecat si umilit finalul acelei zile monotone.

John se indrepta incet catre apartamentul sau. Incet, pentru ca, in dictionarul vietii sale de zi cu zi, cuvantul "poate" nu figura. Nu mai e loc de surprize in viata unui barbat care e casatorit de doi ani si locuieste intr-un apartament. Mergand, John Perkins anticipa cu cinism intunecat si umilit finalul acelei zile monotone.

Katy il va intampina in prag cu un sarut aromat cu frisca rece si zahar ars . El isi va dezbraca haina, se va aseza pe o canapea macadamizata si va citi in ziarul de seara despre rusi si japonezi macelariti de fatalul linotip. La cina vor avea carne innabusita, o salata condimentata cu un sos garantat ca nu crapa sau strica pielea canapelei, rubarba fiarta si un borcan de marmelada de capsune rosind de rusine la certificatul de puritate chimica de pe eticheta.

Dupa cina, Katy ii va arata noul petec din cuvertura ei extravaganta, pe care omul care livra gheata si-l taiase din cravata special pentru ea. La sapte jumate vor acoperi mobila cu ziare ca sa o fereasca de bucatile de tencuiala care cadeau cand grasul din apartamentul de deasupra isi incepea ora de gimnastica. La opt fix, Hickey&Mooney din trupa de vodevil (fara nici un contract) din apartamentul de vis-à-vis se vor abandona unei crize de delirium tremens si vor incepe sa rastoarne scaune sub impresia ca ii urmareste Hammerstein, cu un contract de cinci sute de dolari pe saptamana. Apoi, tipul de la fereastra aflata fata in fata cu gura de aerisire, va incepe sa cante la flaut; consumul nocturn de benzina va ajunge la cote nebunesti pe autostrazi; o tava va aluneca de pe masuta cu rotile; portarul ii va ajuta inca o data pe cei cinci copii ai doamnei Zanowitski sa traverseze Yalu, femeia cu pantofi de culoarea sampaniei si Skye terrierul se vor impiedica la parter si se vor izbi de numele ei, Thursday, scris pe usa si pe cutia de scrisori – si astfel se porneste rutina de seara a apartamentelor din Frogmore.

John Perkins stia ca toate aceste lucruri se vor intampla. Si mai stia ca la opt si un sfert isi va invoca tot curajul, va intinde mana dupa palarie, in timp ce sotia lui ii va tine urmatorul discurs pe un ton certaret:

"Ei, as vrea sa stiu si eu unde crezi ca te duci, John Perkins?"

"Ma gandeam sa trec pe la McCloskey's", va raspunde el, " sa joc o partida sau doua de biliard cu baietii."

Mai nou, asta era obiceiul lui John Perkins. La zece sau unsprezece se intorcea. Uneori o gasea pe Katy dormind; alteori o gasea asteptandu-l, gata sa topeasca in creuzetul supararii ei inca un pic din aurul cu care erau suflate lanturile de fier forjat ale casniciei. Pentru lucrurile astea, Cupidon va trebui sa raspunda cand va sta in spatele barei acuzatilor, fata in fata cu victimele sale din Frogmore.

In aceasta seara, cand ajunse in fata usii apartamentului sau, John Perkins intalni o nemaipomenita rasturnare a ordinii lucrurilor. Nici urma de Katy cu sarutarile ei afectionate-confiturate. Cele trei camere pareau cufundate intr-o dezordine prevestitoare de rau. Peste tot zaceau lucrurile ei in confuzie. Pantofi in mijlocul camerei, clesti de incretit parul, plase de par, kimonouri, cutii de pudra, toate amestecate pe masuta de toaleta si pe scaune – asta nu-i statea in fire lui Katy. Cu inima stransa, John vazu intre dintii pieptenului o umbra carliontata din parul ei castaniu. O graba sau o tulburare neobisnuite trebuie sa o fi posedat, pentru ca de obicei isi punea cu grija aceste mici resturi de par pe suportul albastru de pe semineu ca sa formeze intr-o zi mult ravnita mesa.

Pe soba atarna de o sforicica, la vedere, o hartie impaturita. John o apuca. Era un bilet de la sotia lui zicand acestea:

DRAGA JOHN –

Tocmai am primit o telegrama ca mama nu se simte bine. O sa iau trenul de 4.30. Fratele meu, Sam, ma asteapta la gara. Ai friptura de oaie in congelator. Sper ca nu are iar galci. Sa-i platesti laptarului 60 de centi. Primavara trecuta i-a fost rau de tot. Nu uita sa scrii cererea pentru gazometru si ciorapii buni sunt in sertarul de sus. Iti scriu maine.

In graba,

Katy

Niciodata in timpul celor doi ani de casnicie el si Katy nu fusesera despartiti, nici macar pentru o noapte. John reciti biletul de mai multe ori, intr-o stare de ameteala. Iata o ruptura in rutina care nu variase niciodata, si care acum il lasa confuz.

Pe speteaza unui scaun, atarna patetic de gol si inform sortul rosu cu puncte negre, pe care ea si-l punea intotdeauna cand gatea. In graba, hainele de oras fusesera azvarlite de colo-colo. O punguta de hartie cu caramelele ei preferate zacea cu snurul inca nedesfacut. Un ziar se intindea pe podea, holbandu-se dreptunghiular prin locul din care fusese decupat orarul trenurilor. Totul in camera vorbea despre o pierdere, despre o esenta disparuta, de insusi sufletul si viata ei plecate. John Perkins statea printre ramasitele moarte cu un sentiment ciudat de dezolare in inima.

Incepu sa faca ordine in camere pe cat de bine putea. Cand ii atinse hainele, un fior asemanator teroarei il cutremura. Nu se gandise niciodata ce-ar fi viata fara Katy. Ea se confunda atat de deplin cu existenta lui, incat era ca aerul pe care il respira – necesar, dar aproape nebagat in seama. Acum, fara nici un avertisment, ea disparuse, se evaporase, atat de complet absenta de parca nu ar fi existat niciodata. Bineinteles ca e numai pentru cateva zile sau cel mult o saptamana, doua, dar lui i se parea ca insasi mana mortii isi indreptase degetul spre caminul lui ferit de pericole si lipsit de evenimente.

John scoase in sila friptura rece din congelator, isi facu o cafea si se aseza sa ia masa singur, fata in fata cu nerusinatul certificat de puritate al marmeladei de capsune. Stralucitoare, printre binecuvantarile de care fusese lipsit, ii apareau acum fantomele fripturii innabusite si salatei cu sos polonez maroniu. Caminul lui fusese destramat. O soacra cu galci trasese un sut larilor si penatilor sai. Dupa cina solitara, John se aseza in fata ferestrei de la strada.

Nu avea chef de fumat. Afara orasul il striga sa vina si sa se alature dansului sau de nebunii si placeri. Noaptea era a lui. Ar putea sa plece fara sa dea socoteala nimanui si sa ciupeasca strunele desfatarii la fel de liber ca oricare alt burlac vesel. Ar putea sa bea, sa cutreiere orasul si sa-si faca de cap pana in zori daca avea chef, fara ca o Katy manioasa sa-l astepte, tinand in maini cupa in care se aflau drojdiile veseliei lui. Daca ar vrea, ar putea sa joace biliard la McCloskey's cu prietenii lui galagiosi pana cand Aurora facea sa paleasca lumina becurilor electrice. Franghiile maritale, care se infasurau in jurul lui de fiecare data cand apartamentele din Frogmore il plictiseau, se slabisera. Katy plecase.

John Perkins nu era obisnuit sa-si analizeze emotiile. Dar, cum statea in sufrageria de 10 pe 12 parasita de Katy, intui cu exactitate sursa discomfortului sau. Katy, stia acum, era indispensabila fericirii lui. Toate sentimentele lui fata de ea, amortite in nepasare de cercul plicticos al vietii casnice, fusesera starnite deodata de absenta ei. Si nu ni s-a repetat oare in proverbe, predici sau fabule ca nu incepem sa pretuim muzica cu adevarat decat atunci cand pasarea cu glas dulce e deja departe – sau in alte rostiri nu mai putin de inflorite si de adevarate?

"Sunt un natang si jumatate", cugeta John Perkins, "pentru felul in care m-am purtat cu Katy. Plecat in fiecare seara la biliard, pierzand timpul cu baietii, in loc sa stau acasa cu ea. Biata fata, singura aici, fara nici o distractie si eu purtandu-ma in halul asta! John Perkins, esti un smecher de cea mai joasa speta! Trebuie sa indrept situatia. O s-o scot in oras si o s-o distrez un pic. Si din momentul asta imi iau adio de la gasca lui McCloskey."

Da, era insusi orasul urland afara ca John Perkins sa vina sa danseze in alaiul lui Momus. Iar la McCloskey, baietii loveau bilele nepasatori fata de ora tarzie. Dar, nici o viata de hedonism iresponsabil, nici pocnetul tacului nu mai puteau ispiti sufletul plin de remuscari al lui Perkins, parasitul. Lucrul care era al lui, aproape indiferent si pe jumatate dispretuit, ii fusese luat si el il vroia. Inapoi in timp, pana la un individ numit Adam, pe care heruvimul l-a alungat din gradina, putea Perkins, cel plin de remuscari, sa-si urmareasca descendenta.

Langa mana dreapta a lui John Perkins se afla un scaun. Pe spatarul lui statea camasa albastra a lui Katy. Inca mai pastra conturul ei. Manecile erau un pic sifonate, cute distincte facute de miscarile bratelor ei muncind pentru confortul si placerea lui. Un miros delicat, dar imbietor, de campanule venea dinspre ea. John o lua si se uita lung si serios la tesatura nesimtitoare. Katy nu fusese niciodata nesimtitoare. Lacrimi – da, lacrimi – aparura in ochii lui John Perkins. Cand ea se va intoarce, lucrurile se vor schimba. Se va revansa pentru tot timpul in care o neglijase. Ce era viata fara ea?

Usa se deschise. Katy intra carand in mana o mica sacosa. John se holba la ea prostesc.

"Of, cat ma bucur ca m-am intors," spuse Katy. "Mama nu avea nimic. Sam a venit la gara si mi-a spus ca a fost doar o mica criza si ca s-a inzdravenit imediat dupa ce mi-au telegrafiat. Asa ca am luat trenul inapoi. Ah, ce n-as da pentru o ceasca de cafea!"

Nimeni nu auzi clinchetul si zornaitul rotitelor pe masura ce etajul al treilea al blocului Frogmore isi puse masinaria inapoi in miscare in Ordinea Lucrurilor. O banda aluneca, un arc fu atins, frana fu ajustata si rotile incepura sa se roteasca in vechile lor orbite.

John Perkins se uita la ceas. Era 8.15. Isi lua palaria si se indrepta spre usa.

"Ei, as vrea sa stiu si eu unde crezi ca te duci, John Perkins?" intreba Katy, pe un ton certaret.

"Ma gandeam sa trec pe la McCloskey", raspunse John, "sa joc o partida-doua de biliard cu baietii."

Linotip - Masina tipografica care prin apasarea unor clape culege si toarna literele in randuri intregi.

Oscar Hammerstein (1847?- 1919), manager teatral american, nascut in Germania .

Yalu – rau in estul Asiei, formand o parte din granita dintre Manciuria si Coreea de Nord.