Ghiorghios Seferis este Dl Stratis
corabierul infatisandu-se… infatisandu-ne…

Pasii picura verde…se deprinde cu mersul….deci cu radacinile.

Mai tarziu va fi invatat tot ceea ce va fi tinut de verde.

Ca si cum ar fi cazut o stea n-a mai vazut radacinile.

De ce ai cautat vocea in nisip ?

Imediat a aparut bisericuta in forma de fata alba si, peste cateva zile, in forma de cocos negru.

Asa a-nceput totul…cantand din instrumentul sant " in cursul vietii mele ".

A vazut inima franta pe un perete si frunzele galbene, In sfarsit, alta culoare si a dat sa fuga. Dar omenescul era acolo, in gulerul lui. Cum arata moartea fiecaruia ? Dar viata ?

Stim ca a privi nu poate sa nu fie a mirosi. Asa ne apare totul. Esentele toate sunt in noi, nimic din forma nu le metamorfozeaza…oare in ce le-ar putea… ? Sa iubim, sa fim coplesiti, dar sa nu simtim bucuriadurere sau durereabucurie, ci pe fiecare in parte. Nisip fin lunecos printre degete…tot ce-am avut si tot ce ne-a ramas.

A unei flacari este viata noastra.

Caci ce poate sa-si aminteasca o flacara ? De-si aminteste mai putin decat trebuie, se stinge. De-si aminteste mai mult decat trebuie, se stinge.

Drumul e acelasi. In sfera lucrurile stau la fel, dar combinatia lor este diferita.

Uneori i se pare ca s-a ajuns la capat pe sine…toate pregatite…toate pregatite sa ia o noua infatisare …cineva ar trebui sa continue de unde " el " (s-)a terminat…a prelua inseamna a renaste. E acolo un punct mic ce din momente se micsoreaza…punct fara sa dispara…da, acesta s-ar preda ultimul.

Cineva infirm si singur in bataia vantului a vazut bisericuta. Ea avea afara si inauntru si vorbea o limba ciudata. …sunt singurii oameni intalniti in viata mea care n-aveau acel aer rapace sau hartuit, propriu tuturor celorlalti. Acel aer care-i face sa apartina fie haitei de lupi, fie turmei de oi.

Cand armonia inauntruafara si afarainauntru si-a aflat clipa, bisericuta disparu…stiau, raspund, stiau ca scapasera din navoadele lumii. Dar " a sti " nu mai ajuta la nimic.

Si iar verde…dulcea reintoarcere dupa ce totul s-a facut stiut…acolo merge…la pin…corpul obosit de aflare si daruire si lasare in lucruri…sufletul la fel…mai mersese la pin si stia ca acela este locul odihnirii de aflare si lasare in lucruri…stia, toti stim…dar nu toti mergem, avizi de a ne mai lasa in lucruri…si povesteste despre senzatia serii si a vantului, curgand printre acele de pin si incepe dansul si cantecul sufletelor ce au invins moartea chiar, chiar atunci cand se intorc in forma…vom merge ? se intreaba, nu conteaza, isi raspunde.

Cine a vazut flacara ?
Dl Stratis corabierul se tot uita la ea de 3 zile. La sfarsitul lor, adica azi, a spus ca incearca sa se tina de ea, de flacara, pentru ca nu se schimba. De aceea pare atat de pustiit, desi, initial a crezut ca este ravasit pentru ca iubea o femeie care plecase, poate, pe alt taram. Dar nu era numai asta.

De ce si-a spus povestea ?
Nu stiu, presupun ca simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva si s-a gasit pe sine. Nu mai era corabier sau nu numai asta, cred ca era om.

In timp ce privea flacara, aceasta ii povestea despre viata ei : despre scanteie si lumina, despre ardere si caldura, despre cum a fost aprinsa si cum presupunea ea ca va fi stinsa. Cred ca flacara i-a povestit multe omului cu numele Stratis. Oare pentru ca ii daduse atentie ? Cine stie…

Flacara s-a stins invatandu-l pe Seferis cum sa se aprinda. Ce a spus el atunci ?
Trupul moare, apa se tulbura, sufletul sovaie si vantul uita, vesnic uita, dar flacara nu se schimba.