În peisajul cultural rus, Erofeev e un alt nume dat controversei.

Fiul unui diplomat sovietic apropiat lui Stalin, Victor Erofeev îşi petrece mare parte din copilărie la Paris, în Occidentul visat şi idealizat de jumătatea cealaltă a Europei. Se întoarce însă în Rusia şi termină facultatea la Moscova în 1970 şi urmează teza de doctorat cu subiectul Dostoievski şi existenţialismul francez. Pune bazele reviste Metropol care scandalizează într-atât încât Erofeev se vede dat afară din Uniunea Scriitorilor la puţin timp după ce fusese acceptat. Şi astfel începe palpitanta love-hate relationship dintre scriitorul rus şi receptorii săi.

Tranşant, acid, contestatar, abominabil, ironic. Erofeev nu scrie ca să placă. Şi, ca de obicei în astfel de cazuri, reuşeşte inversul. Nu puţini îl admiră pe acest călău al miturilor culturale. Şi totuşi şi mai mulţi îl detestă. Nu miră aşadar faptul că se vinde mai bine în străinătate decât în Rusia.

În România, până în acest moment, au fost traduse două dintre cărţile sale, ambele apărute la editura „Paralela 45”: Enciclopedia sufletului rus şi 5 fluvii ale vieţii. Urmează să apară Frumoasa rusoaică şi Bunul Stalin, două romane a căror lansare va avea loc la Bucuresti, pe 23 noiembrie 2006, în cadrul târgului de carte Gaudeamus.

Radical şi postmodern în romane, Erofeev – criticul literar şi eseistul – este la fel de interesant şi provocator. Scrie despre Şestov, de Sade, Gogol, Dostoievski, Cehov, Tolstoi, Proust, Camus, Nabokov, Sartre. Publică regulat în reviste precum „Die Zeit”, „The Times Literary Suppliment”, „The Newyorker”.

Pentru a vă da prilejul de a degusta pe (sau de a vă dezgusta de) Erofeev first hand, iată câteva mostre savuroase (Victor Erofeev, 5 fluvii ale vietii, traducere de Mihail Vakulovski, Paralela 45, 2004):

Despre femei (rusoaice sau nu)

„Italiencele sunt binevoitoare şi pline de entuziasm, însă pentru gusturile ruseşti, parcă prea slăbuţe şi prea ascultătoare. Se întâmplă, îi arăţi italiencei un dolar fals şi ea leşină de bucurie. Americancele – din contră, nu-s chiar slăbuţe, dar prea sunt îndepărtate ca mentalitate. Polonezele sunt prea scârbite de Rusia. Franţuzoaicele sunt categorice şi de nefutut. Olandezele – mulaje după bărbaţi. Suedezele – nesărate. Finlandezele, iartă-mă, Doamne, sunt proaste. Danezele – educatoare excelente la grădiniţele de copii. Elveţienele – un joc fără gust al naturii(..).”

“Călătoria cu o damă rusoaică e o călătorie-n călătorie. Un cerc dublu de griji. Şi nici nu se prea ingrijeşte. De ea se lipesc bacilii, gândacii, trihomanazii. La ea totdeauna ceva nu-i în regulă cu menstruaţia.”

Despre Europa

„În Europa, rusul e ca un gândac. Aleargă, îşi mişcă mustăţile, adulmecă nervos. El e supărător pentru suprafaţa ei curată.”

„În Europa modernă, întâmplarea e redusă la minim de acţiune. Turistul este transformat într-o figură comică. Ca şi păsările din colivii, el ciuguleşte câte o sămânţă din substanţa pe care i-o strecoară agenţia de turism.”

Despre România

„N-am văzut nicăieri mai mulţi câini vagabonzi decât în România! Fugeau chiar şi pe pista de decolare a aeroportului internaţional din Bucureşti şi lătrau la avionul meu, când îmi luam zborul spre Moscova.”

Despre India

„India e o capcană dulce. In India nu există timp. Trenurile în India merg după calendarul stelelor, o dată la un milion de ani.”

Despre americani

„Să câştigi sufletul unui american nu este simplu, căci nu se ştie unde este acesta. Americanii sunt binevoitori, nu însă generoşi, veseli, nu şi ironici, curaţi, dar nu şi pricepuţi. Lor le place să râdă, ei te fac să râzi şi sunt de râs în acelaşi timp. În copilărie fiecare american a avut un vis în care e răpit de un rus cu un kalasnikov la gât.”

Despre Africa

„Primul sentiment puternic în Africa e sentimentul că europenitatea e ceva de elită.”

„Africanii sunt uimitor de delicaţi. Ei îşi ascund lenjeria şi cimitirele. Doar o dată, cutreierand Maliul, am intrat într-un cimitir malez cu pietre ascuţite ca şi sticla spartă (ele sunt ascunse şi pentru musulmani). Cimitirele creştineşti sunt ca nişte expoziţii.”

Deşi pare uneori că doar lipeşte etichete peste cele deja existente, violentarea limbajului, a orgoliilor naţionale, clătinarea statuilor, dizolvarea acidă a stereotipurilor au drept scop obţinerea unei reacţii. Reacţia de orice fel înseamnă o minimă atitudine critică. Şi asta speră Erofeev să trezească în cititorii săi şi, poate, mai întâi de toţi, în compatrioţii săi.

Acest articol este doar o pastilă sugarcoated care să vă tenteze să gustaţi din plin cocktailul amar al scrierilor autorului rus. Şi nu vă îngrijoraţi, dacă apar manifestări neplăcute, e semn bun.