Dr. Arthur Edward Waite (1857-1942) a fost un renumit cercetător al ocultismului, iar printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără şi The Pictorial Key to the Tarot (1910), care a fost publicată la Londra de către William Rider and Son. De aceea, acest pachet de cărţi este cunoscut sub numele de Tarotul Raider-Waite. Waite este autorul a peste şaptezeci de cărţi despre esoterism, cabbală, alchimie, magie şi divinaţie, dar şi traducătorul şi îngrijitorul a numeroase cărţi fundamentale din domeniul misticismului.

În viziunea lui Waite, semnificaţia Tarotului nu poate fi înţeleasă decât cu ajutorul simbolismului: „Adevăratul Tarot este simbolism; nu vorbeşte alt limbaj decât cel al simbolurilor şi nu oferă alte semnificaţii.“ Care este originea acestor cărţi? Care sunt cărţile de Tarot de care vorbeşte Waite? Ce semnificaţie are fiecare carte? Acestea sunt întrebările la care autorul îşi propune să răspundă în această lucrare.

Originea străveche a cărţilor de Tarot nu are nici o susţinere, după cum observă Waite. Court de Gebelin, în lucrarea sa Lumea primitivă (1871), este cel care lansează ipoteza conform căreia cărţile de Tarot au legătură cu o carte străveche egipteană, intitulată Cartea lui Thoth. Thoth era considerat a fi corespondentul egiptean al lui Hermes, iar legenda spune că este unul dintre vechii faraoni care ar fi inventat sistemul hieroglifelor. Gebelin susţine că Tarotul provine din Egipt, iar ţiganii au fost cei care l-au adus în Europa.

Apariţia Tarotului în Europa precede cu peste cinci secole lucrarea lui Waite. Un călugăr german, pe numele său Johannes, descrie un joc numit Laudas Cartarum, care era cunoscut în anul 1377. Convelluzzo, un cronicar din secolul XV, vorbeşte despre existenţa unui joc de cărţi în localitatea Viterbo, în anul 1379. Dar în anul 1369 jocul de cărţi nu este menţionat în decretul emis de Carol VI al Franţei împotriva diferitelor jocuri de noroc. Însă, 28 de ani mai târziu, la Paris se dădea un decret, pe data de 22 ianuarie 1397, care interzicea muncitorilor tenisul, fotbalul şi jocul de cărţi, care puteau fi practicate doar în timpul vacanţelor. În general, se crede că jocul de cărţi a apărut în Europa în cea de-a doua jumătate a secolului XIV, probabil mai întâi în Italia. Este vorba de un pachet de 78 de cărţi, format prin combinarea celor 56 de cărţi obişnuite, cunoscute sub numele de Micile Arcane, cu cele 22 de cărţi cuprinzând simbolismul ezoteric al Tarotului, intitulate Marile Arcane.

În secolul XV, cărţile de Tarot erau desenate sau pictate de mână pentru nobilimea din nordul Italiei sau din Franţa. Ulterior, pachetele de cărţi au devenit mult mai numeroase pentru că ele puteau fi reproduse sub formă de gravuri în lemn, pe cupru sau cu ajutorul matriţelor. În secolul XVI, pachetul cunoscut sub numele de Tarotul de Marsillia a devenit foarte popular.

În arhivele Bibliotecii Naţionale din Paris, există astăzi 17 Arcane Majore care se crede că au fost pictate de Jacquemin Gringonneur în 1392 pentru Carol VI al Franţei. Dar cercetătorii contemporani cred că ele sunt de fapt de origine veneţiană, de la jumătatea secolului XV, de când datează cărţile veneţiene numite Tarocchi. În Biblioteca Pierpont Morgan din New York există 35 din cele 78 de cărţi de Tarot care datează din 1484 şi care par să fie create de Bonifacio Bembo sau de Antonio Cicognara. Se crede că acest pachet de cărţi a aparţinut cardinalului Ascanio Maria Sforza (1445-1505) sau mamei sale, Bianca Visconti Sforza, şi probabil că nu era destinat jocului, ci mai degrabă era o reprezentare imagistică a epocii.

Alte pachete de cărţi care pot fi puse în legătură cu Tarotul sunt (a) pachetul Tarocchi din Mantegna, care cuprinde 50 de cărţi împărţite în cinci serii de câte zece cărţi, (b) pachetul Tarocchi din Veneţia sau pachetul Lombardi care are 78 de cărţi, incluzând 22 de Arcane Majore şi 56 de Arcane Minore, (c) pachetul Tarocchino din Bologna, care are 62 de cărţi, create, se spune, de François Fibia, prinţul din Pisa, dintre care 22 sunt Arcanele Majore, iar restul cuprinde 40 de cărţi, (d) Minchiate din Florenţa este similar celui care cuprinde 78 de cărţi, la care se adaugă semnele zodiacului, cele patru elemente şi trei virtuţi capitale, ajungându-se la 97 de cărţi.

Ghicitul în cărţile de Tarot se face nu numai ţinând cont de semnificaţia divinatorie a cărţii respective, dar şi de cărţile din vecinătatea sa şi de faptul dacă acea carte este în poziţie normală sau inversată. Tarotul Raider-Waite cuprinde 78 de cărţi, dintre care 22 sunt Marile Arcane şi 56 Micile Arcane. Cele 22 de Arcane Majore sau cărţile simbolice cuprind 21 de cărţi numerotate cu cifre romane de la I la XXI, la care se adaugă o carte nenumerotată, cunoscută sub numele de Nebunul, The Fool în engleză, Le Mat sau Le Fou în franceză. De asemenea, Marile Arcane se mai numesc şi atuuri, trumps în engleză, atouts în franceză şi attuti sau trionfi în italiană, ceea ce înseamnă, din punct de vedere etimologic, „deasupra tuturor“.

Cele 56 de Arcane Minore cuprind obişnuitele cărţi de curte, Regele, Regina şi Valetul (Pajul, Ucenicul), la care se adaugă Cavalerul, care este aşezat între Regină şi Valet. Cele patru suite sunt de obicei spade sau săbii (frunză), bâte sau bastoane (treflă), cupe (inimă) şi monede cu pentagramă (romb). Se crede că aceste patru suite reprezintă  cele patru clase sociale din Evul Mediu: nobilimea sau persoanele care îşi câştigau reputaţia socială prin serviciu militar erau reprezentate de spade; ţăranii sau muncitorii erau reprezentaţi de bâte; clerul şi politicienii erau reprezentaţi de cupe; iar negustorii erau reprezentaţi de monede.

Cărţile de joc din zilele noastre sunt urmaşele cărţilor de Tarot medievale. Cu cât cărţile de joc devin mai cunoscute, Marile Arcane se ocultează (cu excepţia Nebunului care va rămâne sub formă de Joker), iar Cavalerul şi Valetul se vor integra într-o singură carte, ceea ce va duce la crearea cunoscutului pachet cu 52 de cărţi de joc. În ultimii două sute de ani mai mulţi autori s-au ocupat de diferite aspecte ale cărţilor de Tarot, iar dintre aceştia cei mai cunoscuţi sunt: Gebelin (1781), Etteilla (1783), Lévi (1854), Vaillant (1857), Mathers (1888), Papus (1889), Falconnier (1896), Wirth, Waite (1910), Thierens, Case, Crowley (1944), Gray (1960), Knight (1965), Moakley (1966), Doane (1967) şi Kaplan (1970).

La iniţiativa şi supervizarea lui Waite, pachetul de cărţi de Tarot care îi poartă numele a fost desenat de domnişoara Pamela Colman Smith, membră, ca şi Waite, în celebrul grup ocult englez din secolul XIX, intitulat Order of the Golden Dawn (Ordinul Zorilor Aurii), care fusese înfiinţat în 1888 de Samuel McGregor Mathers, Dr. Wynn Westcott şi Dr. William Woodman. Printre membrii recunoscuţi ai acestui grup se număra poetul William Buttler Yeats şi magicianul Aleister Crowley. Domnişoara Smith s-a născut în Jamaica, dar de la vârsta de 21 de ani se stabilise la Londra, unde lucra ca grafician şi decorator dramatic.

Tarotul lui Waite aduce mai multe inovaţii, dintre care cea mai cunoscută este ilustrarea, pentru prima dată, a Micilor Arcane în aşa fel încât să reprezinte semnificaţia divinatorie a cărţii respective şi să-l inspire pe ghicitor. Nebunul, care nu are un număr şi este socotit de obicei ca fiind echivalentul lui 0, este aşezat de Waite între Marile Arcane numerotate cu XX şi XXI, fiindcă el consideră că este natural ca succesiunea să înceapă cu prima carte, Magicianul, care este corespondentul literei Aleph din alfabetul ebraic. De asemenea, Waite schimbă numărul la două dintre Marile Arcane: Forţa (Puterea, Curajul), care de obicei purta numărul XI, este în acest pachet numărul VIII. Dreptatea, care era de obicei virtutea corespunzătoare cărţii cu numărul VIII, este numerotată de Waite cu numărul XI.