Pe 10 decembrie 1902, Academia Suedeză îi atribuia lui Christian Matthias Theodor Mommsen premiul Nobel pentru întreaga activitate: peste nouă sute de lucrări publicate în domenii cum ar fi istoria antică, dreptul roman, numismatica generală şi epigrafia. Însă, mai mult decât orice, numele ilustrului istoric şi filolog german rămâne asociat lucrărilor sale monumentale de istorie romană, veritabile capodopere de artă, care au schimbat radical metodologia de studiu istoriografic şi percepţia generală asupra Romei antice.

Theodor Mommsen s-a născut în 1817 într-o familie protestantă. De mic, a avut o aplecare specială către clasicism şi romantism, influenţe care se vor oglindi mai târziu în scrierile sale. După studiile de filologie şi jurisprudenţă de la Kiel, a pornit pe drumul arheologiei, timp de patru ani, în Italia şi Franţa. Anul revoluţionar 1848 îl găseşte la catedra de drept a Universităţii din Leipzig; în timpul liber, se ocupa cu editarea unui ziar de orientare liberală („Schleswig-Holsteinische Zeitung“). Spirit justiţiar, Mommsen a găsit de cuviinţă să se implice intens în mişcările sociale din Saxonia, motiv pentru care, în 1850, este silit să demisioneze din funcţia universitară pe care o deţinea. Ulterior, ocupă funcţia de profesor de drept la universităţile din Zürich şi Breslau până în 1858, când se alătură catedrei de Istorie antică a Universităţii din Berlin.

Această perioadă agitată a vieţii sale reprezintă, de fapt, momentul naşterii uneia dintre cărţile care i-au adus consacrarea în lumea academică germană şi europeană şi care au condus la revoluţionarea istoriografiei: Römische Geschichte [Istoria Romei]. Primele trei volume ale lucrării, apărute în perioada 1854-1855, abordează istoria republicii romane de la origini până în anul 46 a.Chr. Stilul este plin de viaţă, cu o remarcabilă acurateţe a descrierilor, trădând evidente influenţe din Hugo, cu numeroase retuşuri şi remarci critice, în special în privinţa cutumelor oligarhiei senatoriale. Capitolele rezervate lui Iulius Cezar subliniază admiraţia particulară pe care i-o purta istoricul german. Al patrulea volum al Istoriei Romei nu a aparut în timpul vieţii, deoarece viziunea autorului asupra epocii imperiale romane nu concorda cu spiritul epocii contemporane. Deşi originalul a fost distrus într-un incendiu, notiţele a doi dintre studenţii lui Mommsen au putut fi autentificate şi publicate abia în 1992, sub titlul Römische Kaisergeschichte [Istoria Romei imperiale]. Este antologic surprinsă şi comentată decandenţa Romei începând cu Vespasian, autorul neferindu-se să sublinieze comportamentul aberant şi nici mediocritatea stăpânilor tronului imperial, principalii responsabili de prăbuşirea uneia dintre civilizaţiile de marcă din istoria omenirii. Cel de-al cincilea volum al seriei, Die Provinzen, von Caesar bis Diocletian [Provinciile romane, între domnia lui Cezar şi domnia lui Diocletian], a văzut lumina tiparului în 1885.

Deşi multe voci au descalificat-o din cauza „interludiilor“ literare sau a comparaţiilor mult prea insistente cu epoca modernă, Istoria Romei rămâne o carte de referinţă deoarece, prin amploarea informaţiei şi prin valoarea documentară extraordinară, este până astăzi neegalată, precum sunt şi studiile despre numismatica, legislaţia sau economia romană. Şi, nu în ultimul rând, monumentala Istoria Romei a contituit argumentul principal pentru acordarea celei mai înalte distincţii a literaturii europene.

Corpus Inscriptionum Latinarum, aparută sub egida Academiei Berlineze şi sub atenta supraveghere a lui Theodor Mommsen, confirmă încă o dată formaţia enciclopedică a gândirii sale. Este cea mai amplă colecţie de inscripţii romane, o lucrare cu adevărat monumentală cuprinzând 15 volume, toate purtând semnătura istoricului german. Multe dintre cărţile sale sunt încă referenţiale şi menţionate deseori ca repere bibliografice – Monumenta Germaniae Historica, Codex Theodosianus sau multiplele studii asupra Evului mediu şi asupra Renaşterii.

Christian Matthias Theodor Mommsen s-a stins din viaţă la Charlottenburg în 1903, la aproximativ un an după ce devenise primul german laureat al premiului Nobel pentru literatură. Figură cu o rezonanţă aparte între contemporani, cercetător desăvârşit care a reuşit să modifice radical modul de gândire, cercetare şi interpretare a informaţiilor în context istoric, şi, nu în ultimul rând, cronicar cu alese virtuţi literare, Mommsen a intrat în dicţionarele lumii drept cel mai mare istoric al secolului XIX.