Drept urmare, Amélie scrie aproape anual cate un roman. Igiena asasinului (1992), Sabotaj din dragoste (1993), Combustibilii (1994), Catilinarele (1995), P?plum (1996), Atentat (1997, Mercur (1998), Uimire si cutremur (1999 – caruia i-a fost acordat Marele Premiu pentru roman decernat de Academia Franceza si care a fost ecranizat de Alain Courneau), Metafizica tuburilor (2000), Cosmetica dusmanului (2001), Dictionar Robert de nume proprii (2002), Anticrista (2003) Biografia foamei (2004).

In Uimire si cutremur isi regleaza conturile cu sistemul corporatist tipic japoneza cu care a avut (ne)fericirea sa se confrunte. Proaspat licentiata, Amélie alege sa lucreze intr-o intreprindere din Japonia si ajunge sa se umileasca printr-o voluptate (trufie?) si-o incapatanare tipic asiatice. S-a vrut “una de-a lor”, dar “ccidentalismul” din ea a fost prea puternic. Indragostita insa de Japonia si manata de noastalgia copilariei, isi incearca puterile in aceasta tara. Cu ceea ce se confrunta Amélie, o data ajunsa aici, facem cunostinta in Uimire si cutremur, roman umoristic si reprezentativ pentru japonezii care n-au inventat nimic, au copiat totul, care se situeaza intre traditie si modernitate si care stau cu spatele la monumente pentru a fi fotografiati de alti japonezi. Cu ajutorul unui text echilibrat, plin de umor si laconic, Nothomb face o caricatura eleganta a Japoniei de sfarsit de secol XX, fidel redata si in ecranizarea romanului, pentru care actrita Sylvie Testud a obtinut premiul Cesar.

Dictionar Robert de nume proprii , in curs de publicare la editura Polirom, este romanul inspirat de cantareata Robert, una din iubitele lui Amélie, pentru care aceasta a scris si versuri pentru cateva cantece.

Igiena asasinului este cartea care i-a adus o glorie fulgeratoare si face parte dintr-o literatura inecata in propriile ei clisee, cu suprarealist-postmodern.

Metafizica tuburilor este romanul unei acceptari de sine, incepand de la existenta pur vegetativa de imediat dupa nastere, si pana atunci cand fetita Amélie descopera, gratie ciocolatei albe, placerea si constiinta de sine.

Personaj principal in majoritatea romanelor sale, Nothomb incearca sa-si descarce balastul unei copilarii si adolescente traite pe fuga, sfasiata intre fascinatia de a calatori si povara adaptarii la lumi foarte noi si foarte diferite.

Nascuta la Kobe, in Japonia, fiica unui ambasador belgian, Amélie traieste, pe rand, in Japonia, China, SUA, Bangladesh, Birmania, Laos, studiaza filologia la Universite Libre de Bruxelles, Belgia, apoi se stabileste in Franta.

Anorexica si foarte complexata in adolescenta, scriitoarea a reusit sa se accepte fizic abia la treizeci si patru de ani, vindecandu-se de aceasta maladie printr-o bulimie a cititului si a scrisului, pentru ca de la Igiena asasinului, romanul ei de debut, scris la douazeci si patru de ani, publica anual cate o carte. Penduleaza intre a se autodeclara grafomana si imbolnavita de scris, si sustine cu indarjire ca a scrie e foarte imoral – pentru ca e o placere.

Dezinhibata si pasionala Amélie scrie patru ore zilnic, acompaniata de o jumatate de litru de ceai foarte concentrat si admite ca e usor paranoica (ceea ce sustine ca e bine sa fii, cel putin pentru un scriitor). A declarat ca daca n-ar fi fost scriitoare, s-ar fi sinucis sau ar fi ajuns cel putin terorista. E fana Bjork, detesta St. Tropez-ul vara si e convinsa ca, in ciuda aparentelor, ar da oricand o carte de-a ei pe o dragoste adevarata, desi are dubii ca acest sentiment ar fi specialitatea oamenilor. Ideile pentru o noua carte apar brusc, scriitoarea se trazeste insarcinata cu noul sau roman si declansarea scriiturii se face cat mai simplu posibil. Amelie scrie ca si cum ar manca sau ca si cum ar face dragoste.

Una dintre cele mai prolifice, misterioase si cinice scriitoare tinere, Amélie Nothomb isi dorea sa fie Dumnezeu cand era copil. Ajunsa un Dumnezeu mai mic, continua sa scrie si sa publice anual cate o carte din savuroasa-i lume.