După ce a scris câteva episoade din The Sopranos, Matthew Weiner a avut o idee genială şi a născut unul dintre cele mai bune produse de televiziune... de când există televiziune. Mad Men e istoria unei celebre agenţii de publicitate, mixată cu istoria vieţii private din anii 1960.
Oh, the good old days, right? Când orice ieşire din casă era un fashion statement, deşi nu toată lumea arăta ca o Stepford wife. Când fumai cu sete şi beai pantagruelic în tren, pe stradă, la birou, acasă, lângă copii nou-născuţi şi, în general, absolut peste tot, pentru că fumatul era permis - exact - peste tot. Când găseai legume şi fructe eco la supermarket fără prea multă bătaie de cap. Când nu exista decât telefon fix. Când foloseai maşini de scris, nu mini notebookuri urâte sau Vaio-uri prea grele. Cand advertisingul era mult mai aerisit şi mai limpede decât a ajuns câteva zeci de ani după. Când copy-urile erau lungi şi storyboardurile naive şi muncite, nu mâzgălite. Când era în regulă să ascunzi o sarcină numai ca să devii femeie de succes. Când puteai chiar să devii una, fără să te fi culcat cu nimeni pentru asta. Când oamenii de la Leo, Y&R, McCann, TBWA sau DDB erau nişte unii cu care te băteai pe burtă şi-i spărgeai la pitch-uri, nu nişte pretenţioşi aeraţi şi intimidanţi. Când puteai să te plângi de traficul din New York fără să ai aerul că spui cel mai mare truism. Când bărbaţii arătau a bărbaţi, nu a păpuşei indecişi sexual. Când maşinile arătau şi ele bestial. Când puteai sa fii casnică şi toată lumea din jurul tau să fie ok cu asta. Perfect romantic, nu?
Nu pot susţine că serialul e suficient de ritmat pentru gusturile mele. Dar m-a prins foarte bine cu universul său vetusto-modern, de pe altă planetă, cu miros straniu, care parcă n-a existat niciodată - şi, totuşi, vine de undeva.
Mai pe scurt: 6 premii Emmy, 3 Globuri de Aur, un al treilea sezon care urmează să fie anunţat şi o mulţime de replici fabuloase.
Freud, you say? What agency is he with?
The reason you haven’t felt it is because it doesn’t exist. What you call love was invented by guys like me to sell nylons.
I’m living like there’s no tomorrow because there isn’t one.
Advertising is based on one thing: happiness. And you know what happiness is? It’s the smell of a new car... it’s freedom from fear. It’s a billboard on the side of the road that screams with reassurance that whatever you’re doing is ok. You are ok.
“What kind of company will we be?” “The kind where everyone has a summer house.”
People want to be told what to do so badly that they’ll listen to anyone.
Why is it that every time a man takes you out to lunch around here, you’re the dessert?
Should we drink before the meeting, after the meeting, or both?
Kids today... they have nothing to look up to... cause they’re looking up to us.
.jpg)