Stille Wasser sind tief / Apele liniştite sunt adânci

            Pe 14 februarie, în sâmbăta îndrăgostiţilor, mă aflam în Berlin. Străzile metropolei germane pulsau de viaţă, purtându-şi pasagerii îmbujoraţi (de frig sau poate de focul iubirii) spre inima oraşului, în Potsdamer Platz. De zece zile, centrul dichisit de sărbătoare în roşu aprins de Berlinale era locul de întâlnire al îndrăgostiţilor de film din întreaga lume, iar prietenii (şi nu numai) ştiu de ce. Cea de a 59-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5 - 15 februarie 2009) a prezentat 383 de filme internaţionale celor aproape 20.000 de acreditaţi din întreaga lume (136 de ţări) şi unui număr record de 270.000 de spectatori. M-am bucurat să mă pot număra şi eu printre toţi aceşti cinefili, chiar dacă nu mă pot lăuda decât cu două lungmetraje şi un calup de shorts, vizionate toate în aceeaşi zi a valentinilor amorezaţi.

            Pentru Tatarak, ultimul film al maestrului polonez Andrzej Wajda (83 de ani), prezentat în premieră mondială la Berlin, m-am trezit în zori şi am luptat cu un frig crâncen până să ajung la celebrul Friedrichstadtpalast, teatrul cu cea mai mare scenă din lume (2.144 m²). Efortul mi-a fost însă pe deplin răsplătit de acest film tulburător, care a ţinut la final publicul îngândurat în faţa ecranului imens preţ de câteva clipe înaintea declanşării aplauzelor emoţionate. Tatarak este o dramă profund umană, o elegie despre viaţă şi moarte şi despre acele evenimente nefericite, care ne aduc aminte că suntem simpli muritori şi că hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă poate fi la fel de îngust pe cât e de subţire linia demarcantă între suprafaţa apei şi adâncurile ei. Wajda construieşte acest memento mori cinematografic împletind două poveşti, una fictivă şi cealaltă reală, ambele având-o ca protagonistă pe Krystyna Janda.

Între apariţiile îndoliate ale Martei în casa ei sau în preajma lacului cu „tatarak“ (în română: obligeană sau trestia mirositoare), Wajda strecoară grav crâmpeie din drama reală a artistei poloneze, care şi-a pierdut în timpul filmărilor sufletul pereche, pe cameramanul Edward Kłosiński – filmul este închinat memoriei lui. Krystyna Janda se confesează în faţa unei camere de filmat fixe, rememorând ultimele clipe alături de soţul ei, lupta cu boala, licăririle de speranţă şi atmosfera ireală a acelor zile şi nopţi. Monologul ei – consumat în penumbra unei camere de hotel mobilate sumar cu un pat şi un scaun – este extrem de puternic şi pare decupat dintr-o scenă de teatru. Nu poţi decât să priveşti mut de respect şi admiraţie această artistă împărtăşind cu publicul necunoscut poate cel intim şi mai dureros moment din viaţa ei, ca într-un ritual de exorcizare a durerii.

Structura dublă a scenariului se regăseşte simbolic şi în dubla prezenţă a trestiei care a inspirat titlul: o prezenţă liniştită, verde, la suprafaţa apei, care în adâncuri ascunde însă primejdii nebănuite. La fel şi oamenii – trestii cugetătoare – pot ascunde o întreagă furtună de emoţii sub calmul aparent, mai ales în faţa evenimentelor existenţiale majore, cum este şi moartea. Lacul cu „tatarak“ din fundal, muzica diafană, aproape ezoterică, împreună cu scenele de la filmări, ce-l  surprind pe regizor discutând rolurile cu actorii, sau fuga protagonistei prin ploaie de pe platourile de filmare aduc atmosfera filmului mai aproape de o meditaţie asupra condiţiei umane: dincolo de a fi actor, regizor sau spectator, suntem, până la urmă, oameni şi, deci, muritori.

Tatarak a fost distins anul acesta la Berlinale cu premiul Alfred Bauer, acordat filmelor care deschid noi perspective în arta cinematografică.

Lista completă a premiilor: http://www.berlinale.de

***

Tatarak (Sweet Rush)

Polonia, 2009

Durata: 85 min.

Regia: Andrzej Wajda.

Scenariul: Wajda, Krystyna Janda, după un roman de Jaroslaw Iwaszkiewicz şi o nuvelă de Sandor Marai.

Cu: Krystyna Janda, Pawel Szajda, Jadwiga Jankowska-Cieslak, Julia Pietrucha, Jan Englert, Roma Gasiorowska.

Camera: Pawel Edelman

Muzica: Pawel Mykietyn

http://www.imdb.com/title/tt1360887/