Vă mai amintiţi ce hype a fost cu filmul ăsta? Niciodată n-am înţeles de ce. Ia să vedem.

Voice over-ul e complet inutil. Adică, pentru ce? Ca să dea mai mult feeling de poveste şi de istorie? Păi… ăsta ar fi trebuit să fie de la sine înţeles. Dar nu e. Foarte, foarte enervantă vocea, mi se părea coborâtă direct din desene animate. Şi pe măsură ce rula filmul, am realizat că astea chiar SUNT desene animate! N-am înţeles nici ce căuta muzica aia gen metale-grele-de-Vama-Veche-după-ce-ai-văzut-răsăritul-şi-îţi-bei-cafeaua-la-Bibi în scenele în care te-ai fi aşteptat să-ţi curgă o lacrimă de atâta măreţie şi grandoare care se chinuia să transpară de-acolo. Plictiseală clasa întâi. Troia bate 300 fără probleme şi la orice oră.

Per ansamblu, am avut un sentiment foarte ciudat că sunt un robot care se uită la filme cu strămoşii lui. Sau că trăiesc printre strămoşii strămoşilor noştri greci, care au, totuşi, posibilitatea să se uite la un film cu roboţi. Sau ceva pe-acolo, nu pot să explic exact. Hai să exagerez un pic şi să zic că e o impietate să digitalizezi istoria, poftim. E prea înaintea timpului pe care am eu chef să-l experimentez vizual. Sau… e ca şi cum ai purta lână groasă cu dantelă fină, ciorapi flauşaţi la sandale, în fine, aţi înţeles ideea. Probabil că ar trebui să revăd ceva oldies & goldies ca să contracarez. Filmul n-a deşteptat în mine nicio emoţie (gen „Uau! Uite-i ce sunt în stare să facă pentru Sparta. Uau! Uite-i cum rup din ei“ etc).  Şi găsesc lucrul ăsta extrem de supărător, având în vedere despre ce fel de film e vorba şi luând în considerare faptul că pe mine mă emoţionează destul de uşor filmele.

Apropo de faptul că s-a făcut după benzi desenate. Ei bine, mie mi-a plăcut foarte mult cum arata „Aeon Flux“, de exemplu. Şi Sin City. Ultimul, cel puţin, era un hibrid asumat de mânării digitale + filmări reale, bazat pe benzi desenate. Dar sentimentul pe care l-am avut eu uitându-mă la 300 a fost de desen animat încropit. Ceea ce, culmea, n-am simţit deloc la Sin City. 300 e hibridizat într-un fel inacceptabil pentru mine ca privitor. Impactul vizual pe care l-a avut asupra mea a fost… deloc comfortabil. Animalele de luptă păreau nişte erori ale naturii. Figura gay şi împodobită a lui Xerxes, la fel (şi asta în condiţiile în care mi-a plăcut cum erau „ornate“ şi machiate personajele din Apocalypto. 300 mi s-a părut că e alcătuit din nişte imagini mişcătoare. Totul părea atât de departe de real! Mi s-a părut ciudată tocmai chestia asta, că mă uit la un desen animat care, de fapt, se vrea a fi film. În Sin City erau mult mai bine delimitate lucrurile desenate/animate de cele filmate. Pe când în 300, graniţa asta nu a existat pentru mine.

Şi când mă uit la acum la nişte still-uri din film… mi se pare că ţin în mână un pistol de playstation şi că pot să-i găuresc tâmpla dreaptă lui Xerxes. Prea penibil.

Prefer the crazy 88. Ăia, da, sunt de gaşcă. Ăştia 300 m-au dezamăgit. Şi încă urât.

300 - Eroii de la Termopile (2006), un film de Zack Snyder, după un roman grafic al lui Frank Miller, cu Gerard Butler, Lena Headey, Dominic West, David Wenham, Rodrigo Santoro.