„Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Un film lung de două ore!“

(Claudiu Niculescu în rolul lui Leon)

Cineva spunea despre Restul e tăcere al lui Nae Caranfil că „până la urmă a ieşit un film autobiografic, şi nici măcar, cât un film despre relaţia lui Caranfil cu producătorul. Who the fuck cares about that“. Well, I do. I swear to God, I do care. Şi mai sunt câţiva cărora le pasă.

Am vrut să scriu despre filmul acesta la cald. Pentru că aşa merită. Da, în mod clar Caranfil „s-a scris pe sine“, cum se zice, dar mie mi-a placut chestia asta. Apoi, nu cred deloc că e doar despre relaţia lui Caranfil cu producătorul, ci despre dragostea lui pentru filme, despre „hobby-ul lui de pasiune“, dacă vreţi. Mi-a placut destul de mult filmul per ansamblu, deşi mi s-a părut uşor obositor.

Ca să scap de capitolul „cârcoteală şi răutăţi“ de la bun început, vreau să spun că mi-am instalat o teorie. Regizorii români, pentru că de obicei fac filme în România şi stau ani şi ani să găsească bani pentru proiecte, au timp să croşeteze la scenariu. Sentimentul acesta l-am avut la Restul e tăcere. Adică, pe bune, de unde să ştii peste câţi ani o să mai faci tu vreun film? Atunci vâri cât poţi într-un sac neîncăpător, că poate data viitoare, dacă o să mai fie vreo dată viitoare, n-o să ai bani nici să umpli o sacoşică. Iar Restul e tăcere a costat enorm. Deci faci, nene, o complexitate şi o stufoşenie pe care o montezi ... complex!, într-un fel de orbecăie omuă prin sală după energizant, lecitină, creieruă partenerului de scaun şi-alte alea. Şi aşa rezultă nişte filme care au pretenţia de grandios, care se vor a fi FILME MARI. Adică, gândiţi-vă la California Dreamină [nu că nu mi-ar fi plăcut!!!] sau Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", care e un eşec din punctul ăsta de vedere. Sau dacă-i vorba de Caranfil, aţa mi s-au părut şi Asfalt Tango, şi Filantropica, şi E pericoloso sporgersi. Chestia funny e ca lui Caranfil i-a reuşit: Restul e tăcere e un film mare pentru noi, aici, in .

E unul dintre motivele pentru care (mi-)au plăcut 432, A fost sau n-a fost sau Moartea domnului Lăzărescu: curate lună, limpezi ca lacrima, dezinfectate, fără a fi aseptice, deloc obositoare, închegate clar. Prefer minimalismul solicitant şi care pune probleme unei desfăşurări de forţe de tip Hollywood. Prefer oricând Interview al lui Steve Buscemi glumei proaste care e King Kong al lui Peter Jackson.

Scena mea preferată e când toată echipa se chinuieşte să-i explice regelui fudul de urechi rolul regizorului în facerea unui film. Şi mi-a mai plăcut foarte tare Ioana Bulcă în Aristizza, biata de ea, care încerca să-şi nemurească Phaedra ei cu ajutorul filmului lui Vizante, ca să-i aprecieze talentul şi generaţiile viitoare. Şi cum surprindea camera feţele nedumerite ale echipei care voia să filmeze în ploaie, excelent. Dar m-a enervat Caranfil că l-a pus pe Claudiu Niculescu [] să-şi incendieze rolele de film. Când l-am văzut intrând în pivniţa aia de colecţionar m-am gândit în secunda doi, să vezi acu’ prăpăd. Le sparge, face el ceva, trebuie un pic de dramă gratuită, nu se poate, trebuie să-şi dea cu stângu-n dreptul puţin. Bine, că până la urmă s-a justificat gestul prin pedepsirea sprâncenatei ăleia de Mirela Zeţa [Emilia], asta-i altceva. Dar tot o găselniţă gratuită mi s-a părut. O rezolvare-artificiu.

Marius Florea Vizante e excelent în comedii. De teatru vorbesc. L-am văzut, mi-a plăcut. Dar văzându-l şi în Restul e tăcere parcă-mi venea să-l înghiontesc: „Hai, măi băiatuă, acum zece ani mă făceai să am dureri de burtă de râs, hai că poţi, your middle name is simpatic, străduieşte-te, ai mâncat azi-dimineaţă?, hai că se poate, mai cu viaţă“.  Şi tot aşa.

În rest, mi-aş fi dorit să văd nişte cadre mai largi, mai bogate, mai respirate [că până şi câmpurile alea de la Vidinul simulat mi s-au părut înghesuite], ca să rimeze mai bine cu pretenţia de compoziţie amplă şi grandioasă care se vrea a fi filmul. Cearta generalilor în rezervă pe rolul de regizor ad hoc mi s-a părut o aiureală gratuită, deloc amuzantă.

Apropo de make up-ul varză de care povestea cineva care a lucrat la film, urâţel de tot Niculescu cu ridurile alea de tip laba gâştii prost simulate, complet inexistente în real, din câte ţin minte. Aiurea erau şi perucile alea nefiresc de supergluiate. Şi apropo de Niculescu... mă întreb... o fi văzut el Wag the Dog înainte de filmări? O fi stat el cu lupa pe Dustin Hoffman puţin? Aşa ar fi fost drăguţ. Îmi pare rău, dar faptul că am avut ocazia să-l cunosc în realitate nu mi-a dat voie să-l apreciez cum se cuvine în rol - îmi e profund antipatic.

Iar în concluzie, bravo Caranfil pentru că ai reuşit să demonstrezi că iubeşti filmele şi iubeşti să le faci. Domnilor, vă doresc să vedeţi filmul, dar neapărat la cinema. Cu bilet plătit, da.

Restul e tăcere (2008)

Regia: Nae Caranfil, Scenariu: Nae Caranfil

Distribuţie: Marius Florea Vizante (Grig), Ovidiu Niculescu (Leon), Mirela Zeta (Emilia), Vasile Albinet, Radu Banzaru (Maior Bujor), Silviu Biris (Raoul), Constantin Dita, Sandu Mihai Gruia, Alexandru Hasnas, Marcel Horobet, Nicu Mihoc, Dan Nanoveanu.

http://www.restuletacere.com/ro/