Pe scurt, acesta este titlul care a câştigat trofeul mult râvnit al Festivalului de la Cannes de anul acesta. Cu alte cuvinte, cel mai bun film european al acestui an în viziunea celor mai reprezentativi critici de specialitate. Premiul marchează un punct important în cariera regizorală a lui Cristian Mungiu, propulsându-l în fruntea generaţiei tinere de regizori români.
Povestea este deosebit de simplă: o studentă pe nume Găbiţa (Laura Vasiliu) descoperă că este însărcinată în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi decide să facă un avort – ilegal, desigur, scenariul are loc în plină eră comunistă – într-o cameră de hotel, prin grija unui oarecare Domnu’ Bebe (Vlad Ivanov). Prezenţa Otiliei (Anamaria Marinca), un personaj plin de viaţă, curaj şi iniţiativă, permite derularea acţiunii până la capăt, Otilia fiind cea care se ocupă de toate aranjamentele necesare avortului şi, prin acest lucru, face dovada realei prietenii pe care i-o poartă Găbiţei.
Acţiunea curge liniar, într-un număr relativ redus de secvenţe, consistente, aglomerate cu dialoguri, nuanţe, sentimente, implicaţii de toate felurile, tensiuni, pulsiuni, incertitudini, ezitări, frică, speranţă, optimism, complicaţii, perspiraţii şi, mai mult decât orice altceva, încercări. Ce fel de încercări? Încercările unor oameni de a supravieţui anumitor situaţii, în anumite condiţii. În esenţă, vorbim despre oameni ca noi toţi – nu despre oamenii unei epoci, atenţie! Deşi aparţine unui ciclu de lungmetraje care rememorează imaginile sociale ale României comuniste, filmul rulează subtextual profilul periferic al mentalităţii de sclav, trăsătură păcătoasă înnăscută la marea majoritate a românilor. Toate personajele filmului, deşi trăiesc vremuri cumplite cu legi restrictive, aberante, nici nu gândesc dincolo de propria condiţie: de exemplu, e vina ta că ai rămas gravidă, trebuie să ieşi cumva basma curată din povestea asta – acesta este modul tipic de judecată. Nimeni nu vede mai departe, nimeni nu observă aberaţia sistemului de contrângeri şi utopii în care se trăieşte; din contră, cauzele profunde, reale ale mizeriei socio-umane sunt acceptate ca atare, fără comentarii. Acest mod de viaţă inconfundabil mioritic al personajelor nu are, realist vorbind, nici o legătură cu regimul comunist; mai mult, se poate conchide că spiritul mioritic a trecut cu brio şi peste comunism, pe care l-a tolerat şi digerat până la capăt!
Camera lui Cristian Mungiu nu scapă nimic, detaliile anumitor secvenţe merg până la grotesc. Însă este un grotesc real, pe măsura condiţiei asumate a personajelor. Dialogurile şi gesturile au o naturaleţe aproape ireală, încât reuşesc să magnetizeze psihicul spectatorilor – este vorba, cel puţin, despre cei care au trăit pe propria piele perioada istorică menţionată. Pentru ceilalţi, pelicula împrăştie probabil o doză semnificativă de horror.
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile
Scenariul şi regia: Cristian Mungiu
Cu: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Luminiţa Gheorghiu, Alex Potocean, Adi Carauleanu şi alţii.
