În trei cuvinte, aşa ar putea fi sintetizat scenariul thrillerului britanic Children of Men, în regia lui Alfonso Cuarón. Deşi vor strâmba destui din nas a da’ ce, parcă mai contează, e globalizare, ţin să subliniez adjectivul britanic, şi nu întâmplător, ci din două motive: (1) acţiunea are puternice tuşe nietzscheene, ori Nietzsche este asimilat limbii chineze la Hollywood şi în SUA în general; (2) acţiunea este acţiune de la început până la sfârşit şi nu o fantezie ieftină pentru îmbuibat minţile extrem de diafane de pe continentul tărcat.

Ne aflăm în data de 16 noiembrie 2027, la Londra, în momentul când pe posturile de ştiri este anunţat decesul celui mai tânăr locuitor al planetei, în vârstă de 18 ani. Nu este vorba despre  cel mai bătrân, cum se întâmplă deseori în realitate – cu alte cuvinte, nu este acea lume familiară nouă în care, de atât belşug şi prosperitate, nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să ne minunăm în faţa supracentenarilor. Este vorba despre o altă lume, în care, din cauze necunoscute (deşi bănuim toţi care ar fi), oamenii nu mai pot avea copii. Mai mult, eforturile oamenilor de ştiinţă, angajaţi într-un proiect ambiţios de rezolvare a problemei infertilităţii (The Human Project)  nu par să dea nici un rezultat. Peste tot haos social şi administrativ, guvernele lumii s-au prăbuşit unul câte unul, iar Marea Britanie, devenită stat poliţienesc, este asaltată de valuri de imigranţi şi în plin război stradal de gherilă. Aşadar, acţiunea se desfăşoară într-un decor destul de cenuşiu, unele scene amintesc de spectacolul de pe 11 septembrie 2001, altele de războiul din Kosovo. Lui Theo, personajul interpretat de Clive Owen, îi este încredinţată iniţial sarcina de a facilita ieşirea din ţară a unei tinere de culoare pe nume Kee (Claire-Hope Ashitey). Theo îşi va asuma şi rolul de însoţitor, după ce Kee îi va dezvălui că este gravidă şi că, de fapt, trebuie să ajungă la cercetătorii din The Human Project. Misiunea lui este periclitată de interesele grupului terorist The Fishes, condus de fosta lui soţie, Julian (Julianne Moore), cea care îl implicase pe Theo în această poveste; Julian este ucisă, iar lucrurile scapă de sub control, grupul menţionat urmărind să folosească naşterea copilului ca armă politică, deziderat în faţa căruia nu primează nimic, nici măcar respectul pentru viaţă. Scena uciderii lui Jasper (Michael Caine), prietenul de nădejde care îi întinde lui Theo o mână de ajutor, este extrem de grăitoare în acest sens. Finalul ţine de viziunea fiecărui spectator în parte. Obiectiv vorbind, ultima scenă arată cam aşa: o barcă în care se află Theo, rănit grav, Kee şi fetiţa căreia i-a dat viaţă, iar la orizont se întrezăreşte vasul Tomorrow, care le va duce pe cele două la destinaţie.

Cu toate că reprezintă un personaj secundar, Marichka (ak.a. Maricica), o ţigancă bătrână în interpretarea fenomenală a Oanei Pellea, le asigură celor trei evadarea. Personajul este unul compozit. Cadrul introductiv prezintă o figură cu ochii mijiţi şi nasul coroiat, adulmecând tot ce mişcă, desprinsă parcă din vechile tablouri cu focul de şatră. În cadrul imediat următor, ea le oferă celor doi protagonişti principali o cameră, cerându-i lui Theo, cu insistenţe disperate, o ţigară; replicile sunt de-a dreptul pitoreşti. Odată cu naşterea fetiţei Keei, Marichka se schimbă, devine o protectoare a celor trei, chit că trebuie să pună mâna pe un par şi să le păzească spatele. Scena despărţirii de ei evidenţiază o latură profund umană a personajului, atât din cuvintele adresate („aveţi grijă de copil“), cât mai ales din gesturi.

Deşi romanul The Children of Men al autoarei britanice Phyllis Dorothy James, care a constituit baza scenariului, comportă numeroase trimiteri biblice (traducerea Fiii Tatălui respectă aceste trimiteri), pelicula utilizează subtexte mult mai analitice decât lozinca „infertilitatea – o pedeapsă divină?“ mâzgălită pe un zid şi surprinsă de obiectivul lui Cuarón. Trei lucruri reies destul de clar:

- Haosul mondial este rezultatul evident al unei crize structurale, sistemice. Altfel spus, sistemele de autoritate, indiferent de culoarea tegumentară şi religioasă, dictaturi şi democraţii, au eşuat plenar. Sistemele de control, menite să asigure ordinea, nu pot genera, în ultimă instanţă, decât violenţă. Timpul şi-a pierdut şi el răbdarea, nu mai există nici măcar soluţii disperate pentru a salva nişte structuri realmente depăşite. Trimiterile nu vizează creştinismul, muribund de secole bune, nici mahomedanismul – sunt simple dotrine, simple lozinci de tip Allah Akhbar, care pot fi auzite în film, simple gesturi ca închinarea, care nu reprezintă soluţii reale. Iar aici se conturează un mare semnal de alarmă.

- Principiul noi să trăim bine, restul nu contează nu conduce la stabilitate, din contră. Este al doilea semnal de alarmă tras de Cuarón.

- La capătul civilizaţiei, când totul în jur se prăbuşeşte, numai tăria câtorva indivizi de a lupta pe cont propriu mai poate scoate turma la liman. O simplă posibilitate, nu un exces de optimism.

Între punctele forte ale filmului se numără şi efectele tehnice - sunt deosebite, senzaţia de real este incredibilă: de la praful sau sângele împroşcat pe obiectivul camerei, la imaginea coliziunii cu o motocicletă a unui parbriz care este fisurat iniţial, iar ulterior, într-o secvenţialitate terifiantă, fisura se întinde până când parbrizul se face ţăndări. Între punctele slabe, aş aminti în primul rând utopia de fond a scenariului: nu poţi să nu te întrebi cum oare supravieţuiau acei oameni, cum anume îşi savurau după-amiezele într-o cafeanea din moment ce lumea era în haos, implicit într-unul economic? În al doilea rând, naşterea copilului se produce uluitor de repede, cred că scena în cauză ar fi trebuit scoasă cu totul sau, cel mult să fie sugerată din faţa unei uşi închise.

 Children of Men, Universal Pictures, 2006. www.childrenofmen.net

Regia: Alfonso Cuarón.

Scenariul: Alfonso Cuarón, Timothy J. Sexton, David Arata, Mark Fergus, Hawk Ostby.

În distribuţie: Clive Owen, Julianne Moore, Michael Caine, Chiwetel Ejiofor, Charlie Hunnam, Claire-Hope Ashitey, Oana Pellea şi alţii.

Durata: 108 min.