Cum alegem filmele pe care le vedem? De regulă ne ghidăm după recomandările prietenilor sau ale persoanelor avizate, vezi critici de film. Dar dacă ne gândim că, de fapt, majoritatea acestor păreri sunt subiective, cum mai pot fi ele o garanţie pentru noi, că nu ne vom irosi aiurea acele două ore din viaţă? Timpul fiind atât de preţios, suntem bombardaţi în fiecare zi cu fel de fel de lucruri „utile“, astfel încât selecţia devine extrem de necesară ca mijloc de supravieţuire şi de manifestare a propriei personalităţi (sau a propriei identităţi). În materie de artă, deci şi de film, părerile sunt cu atât mai mult relative, drept pentru care de multe ori ne este mai de folos instinctul sau feelingul, când e să „cumpărăm“ cu timpul nostru un film, o carte, o expoziţie, un spectacol...

            Cu o notă total neatrăgătoare pe IMDb – 6,4/10 (www.imdb.com) – dar în acelaşi timp cu 6 premii şi 9 nominalizări, între care 4 premii BAFTA în 2004, Young Adam (2003) este un film ce s-ar putea numi controversat, după reacţiile diferite ale criticilor profesionişti şi ale publicului amator. În plus, este un film scoţian (câte filme scoţiene ai văzut în ultimul timp şi nu ţi-au plăcut? 0? Păi vezi...), are un titlu incitant într-o oarecare măsură (aluzii biblice...), are ca protagonist un actor – Ewan McGregor – care şi-a demonstrat talentul în câteva filme de referinţă (Trainspotting, Star Wars, Big Fish, The Pillow Book); în concluzie, nu crezi că ar avea şanse să-ţi gâdile puţin feelingul în sens pozitiv? Eu aşa am ajuns să-l văd, mânată mai mult de curiozitate (şi de faptul că era gratis) şi nu am regretat. Iată de ce...

            Este o poveste care poate răscoli viaţa oricărui bărbat, mai ales în perioada tinereţii, când îşi caută drumul, vrea să se bucure de viaţă şi experimentează, de multe ori fugind de responsabilităţi şi ignorând consecinţele acţiunilor sale. Într-o asemenea fază probabil că l-a prins şi Eva pe Adam, când l-a corupt cu mărul ei... Cathy (Emily Mortimer) l-a prins pe Joe (Ewan McGregor) când acesta se afla în căutarea muzei pentru a scrie cartea vieţii lui. A zărit-o stând pe plajă singură şi privirile li s-au intersectat, chemându-se reciproc. Şi aşa, de la primele fumuri de ţigară de pe plajă au ajuns să-şi împartă un mic apartament (al ei) şi o lume a lor plină de iubire şi de ură în acelaşi timp. Este o scenă în film extrem de crudă şi puternică vizual, în care iubitul, revoltându-se împotriva sentimentului de vinovăţie trezit de reproşurile şi pretenţiile iubitei, o umileşte într-un mod barbar, murdărind-o cu orice găseşte la îndemână, ca pe-o hârtie îmbibată în cerneală, lovind-o cu furie şi vărsându-şi animalic seva masculină înăuntrul ei. Apoi, ca un copil speriat care a schilodit din inconştienţă o biată pasăre, fuge şi o lasă plânsă şi sfâşiată pe podea. Se întoarce acasă noaptea şi se strecoară, ca un tâlhar, lângă ea în pat. Ea îl ia în braţe fără nici un cuvânt, iar în faţa acestui gest plin de dragoste, el lasă să-i scape un oftat: „Oh, Cathy...“. Se despart prieteni, Joe cu gândul să plece în China, dar ajungând până la urmă să lucreze pe şlepul soţilor Gault, Les (Peter Mullan) şi Ella (Tilda Swinton), cu care aceştia transportau marfă între Glasgow şi Edinburgh. La un moment dat, soarta i-o scoate încă o dată în cale pe Cathy. Vechea iubire le aprinde trupurile din nou, într-o noapte care va fi şi ultima din viaţa lui Cathy.

            Într-o dimineaţă, Joe şi Les descoperă plutind în apă, în port, cadavrul unei tinere femei. Cei doi o trag pe nefericită afară din apă şi o lasă să cu faţa în jos pe lemnul pontonului, până la sosirea poliţiei. Joe o priveşte insistent şi, cu emoţie stăpânită, încearcă să-i acopere trupul cu furoul transparent în care e îmbrăcată, lăsându-şi mâna să zăbovească o clipă pe spatele ei rece şi ud. Aşa începe filmul, cu acest gest atât de simplu, însă atât de grăitor, după cum se va vedea mai târziu. Este o introducere subtilă în istoria bântuită de fantasme feminine a lui Joe. Pe măsură ce poliţia avansează în anchetarea cazului fetei moarte şi arestează un suspect, legătura dintre Joe şi victimă, sugerată chiar la început de acea mângâiere delicată, devine tot mai clară, însă numai pentru noi ca spectatori, nu şi pentru celelalte personaje. Noi suntem singurii confidenţi ai lui Joe, a cărui destăinuire este construită treptat, sub forma unui joc de puzzle, din cadre vizuale puternice, presărate cu detalii extrem de sugestive şi frumoase, alese ca pentru un album fotografic. Amintesc doar ca exemplu primplanul unei muşte poposind, ca după un urcuş greu, pe vârful unui sân de femeie sau cadrul mobil de la sfârşitul filmului, în care camera pleacă de pe semiprofilul lui Joe, din spate, se depărtează de el urcând şi dezvăluindu-ne panoramic pontonul şi apa în care se oglindeşte silueta bărbatului rămas nemişcat, ca apoi să coboare din nou, fixându-se într-un primplan pe faţa lui deschisă, a cărui expresie trădează un amestec de stupoare, deziluzie, suferinţă...

            Închipuieşte-ţi prezentul şi trecutul lui Joe sub forma unor bile de biliard numerotate, în două culori, roşii şi negre, care la prima lovitură se rostogolesc amestecându-se, întretăindu-se. Cam aşa îmi închipui eu că şi-a construit filmul regizorul David Mackenzie, fără să lase însă întâmplările (bilele) să-şi aleagă singure, după bunul plac, locul pe ecran. Astfel, din momentul în care Joe descoperă cadavrul tinerei fete, trecutul lui cu Cathy vine chemat parcă de propriile-i amintiri şi intersectează în ritm crescendo un prezent continuu, dominat de iubiri trupeşti efemere, consumate în spaţii întunecate, claustrofobice. Scenele de sex sunt abundente, repetitive (versiunea americană a filmului a trebuit „decupată“ pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale), iar efectul acestei repetiţii este că actul în sine devine treptat un aspect derizoriu, de decor. În acest mod, atenţia este concentrată asupra adevăratei poveşti a protagonistului, a celei pe care o poartă în conştiinţa lui. Interesant cum, oferindu-ne nouă, spectatorilor, privilegiul de a fi martorii unici ai întregului adevăr, regizorul ne pune de fapt în postura deloc comodă a unui dumnezeu care, în vitutea atotştiinţei lui, este singurul în măsură să judece faptele unui muritor.

            În încheiere, menţionez că este un film frumos, care merită văzut şi digerat în intimitate. Frumoasă este armonia reuşită între arhitectura secvenţelor, cadrele fotografice, culorile plumburii şi, nu în ultimul rând, muzica superbă semnată de David Byrne. Imaginea se împleteşte pur şi simplu cu sunetul, încât nu le mai poţi despărţi. Lead Us Not Into Temptation (Şi nu ne duce pe noi în ispită) este titlul coloanei sonore, din care am cules mai jos versurile piesei din finalul filmului.

The Great Western Road

(By David Byrne)

A man sticks his fingers inside of his mouth 

The words are stuck in there 

He fishes them out 

Whispers and mumbles, statements and verse, curses and love songs 

For nobody else



Man takes a pencil and puts down his thoughts 

The old human highway from Eden to Nod 

Brothers and sisters, husbands and wives, strangers and cripples 

In love with their lives



How they dance

In a trance

Where the river bends

Here we go,

Don’t you know

That it never ends

Some who ride

Some who slide

Everyone you know

Travels on

That great western road 



How they laugh

Raise a glass

Take a bottle down

Any face any place

In this northern town

Dragging on 



Travel on

That great western road

Man goes to show world

And dreams of the stars

He leans to the left

He leans to the north

He learns to be humble

He learns from the trees

And all of God’s children

To him they would speak

Saying wake up my little lambs

Wake up it’s time to begin

Wake up it’s all that you are

Wake up and it’s not very far

Beggar-man soldier-man beggar-man and thief

Some are young

Some are old

And some on their knees

Broken legs broken nose

Swaying to and fro

As they walk

The great western road

Every snake

Every bird

Every creeping thing

Like a knife

In the night 

I see her again

Blessed heart

Blessed word

Blessed skin and bones

All along

That great western road

 http://www.rogerwatersonline.com/Artists_D/David_Byrne_lyrics/The_Great_Western_Road.html   

***

Young Adam

2003, 93 min., MB, FR

Regia: David Mackenzie

Cu: Ewan McGregor, Tilda Swinton, Peter Mullan, Emily Mortimer

Muzica: David Byrne: www.davidbyrne.com

http://www.themoviebox.net/movies/2004/STUVWXYZ/Young-Adam/trailer-page.html