sisif.ro | Asi se baila el tango

Un tango màs e cel mai recent spectacol semnat de Răzvan Mazilu. Alături de Monica Petrică, Răzvan Mazilu formează un cuplu convingător. Spectacolul este unul care ne vorbeşte, neîncetat, despre relaţia de cuplu. Intersant e faptul că, larga gamă posibilă a relaţiilor dintre un bărbat şi o femeie, stările multiple prin care trec aceştia ne sunt comunicate fără cuvinte doar prin intermediul fascinaţiei tangoului. Nu este un spectacol despre arta tangoului, cum s-ar crede, ci despre ceea ce poate ascunde tangoul tratat asemenea unei relaţii între un bărbat şi o femeie. În mijlocul unui dancing, obişnuit, situat după toate aparenţele într-un cartier sordid dintr-un oraş oarecare (ar putea fi Buenos Aires, dar şi la fel de bine, Paris sau Bucureşti), cândva în anii 1930, (sau 1960, sau chiar 2000), printre perechiile banale ce se mişcă, mai bine sau mai rău, dar foarte conştiincios în ritm de tango, îşi fac apariţia doi dansatori profesionoşti sau doar pasionaţi, care se iubesc pătimaş, sau se urăsc de moarte sau amândouă. Încep şi ei să danseze, dar mişcările, mimica, gesturile, expresia şi trupurile lor seamănă cu cele ale celor din jur, cum seamănă o lebăda cu o găină. Sunt membrii ai aceleiaşi specii şi totuşi par a nu avea numic în comun: unii plutesc, ceilalţi se târăsc.

Răzvan Mazilu şi partenera lui, Monica Petrică, înaltă, subţire, „fatală”, apariţie aristocratică, fac o pereche senzaţională. Atunci când îl interpretează ei, tangoul nu mai este melodie şi dans, ci dragoste şi ură, viaţă şi moarte... Nu-ţi poţi lua ochii de la trupurile şi chipurile lor. Restul dansatorilor nu se lasă totuşi descurajaţi (în realitate ei sunt membrii Clubului TangotangenT, coordonat de Daniel Măndiţă, şi se numesc: Amalia Iscu Anisia Popescu, Cristina Pătru, Monica Şurubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Laurenţiu Lungianu). În răstimpuri, când „campionii” se odihnesc, se plimbă prin local, mănâncă, de-a-devăratelea, sau fumează, podeaua le aparţine, au cuvântul şi chiar îl rostesc: „Aşa se dansează tangoul..” (Asi se baila el tango) este textul piesei muzicale cu acelaşi titlu şi el răsună în rostirea unuia dintre dansatori. Tempoul se intensifică, încordarea sporeşte mereu.

Elementul inovator din acest spectacol, dar şi ceea ce te şochează, în acelaşi timp, este punerea faţă în faţă a patru cupluri de dansatori neprofesionoşti (executanţi în modul cel corect ai tangoului, transformaţi în obişnuiţii localului) cu doi vizitatori – un cuplu profesionist, aristocratic. Cele patru parechi de dansatori par a fi mai mult un soi de „background artists”, plasaţi în acel loc/scenă pentru a pune şi mai mult în evidenţă cuplul cental, al cărui înlănţuire e centrul de greutate al întregului spectacol.

Cunoaşterea ralaţiei bărbat-femeie devine o dezbatere şi debutează printr-un ingenios joc al mâinilor celor doi protagonişti care se caută febril. Mâinile lor „dansează” apropierea a două suflete, în timp ce ceilalţi stau pe margine, odihnindu-se după dans. Urmează momentul senzual al pasiunii dezlănţuite, ce-i uneşte. E admirabil redat prin dans, faptul că fiecare îşi are personalitatea şi orgoliul său. Treptat relaţia devine conflictuală, cei doi se vor despărţii. Mândru, el va căuta să-şi găsească alt drum, iar ea va încerca să iesă din mrejele ralaţiei pasionale, ce-a marcat-o afectiv...

Fiecare poartă povara singurătăţii, durerea ascunsă de ochii celor din jur. Trebuie subliniat faptul că dansul celor doi armonizează elementele tangoului clasic cu cele de dans contemporan. Prin expresie corporală, prin gest şi privire, sunt redate o multitudine de stări emoţionale, interioare: de la erotism şi senzualitate la delicateţea iubirii sincere, de la revoltă la ură cu efect emoţional la public.

În scena finală, cei doi se regăsesc rupţi de lumea reală, trăind (dansând) într-un spaţiu intim reprezentat de o... masă. Cum? Trebuie vizionat spectacolul pentru că momenul e unul special, cel mai reuşit al spectacolului. Asi se baila el tango! Aşa se dansează tangoul!

De o eleganţă rafinată, rochia neagră, din prima parte, a Monicăi Petrică serveşte excelent intenţei mişcării, reprezentând-i, în acelaşi timp, personalitatea. Coloana sonoră (realizată de Răzvan Mazilu şi Daniel Măndiţă), care susţine întreaga desfăşurare de forţe de pe scenă, cuprinde piese mai puţin cunoscute şi are la bază relaţia tangoului cu poezia din epoca de glorie a acestui dans, născut în cartierele sordide ale Argentinei. Un tango más/ Încă un tango e un exemplu de revitalizare a dansului contemporan.

Un tango más – un spectacol al Teatrului Odeon, Bucureşti, semnat de Răzvan Mazilu

direcţia scenică : Alexandru Dabija

costume: Wilhelmina Arz

Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică şi Clubul TangotangenT (Daniel Măndiţă – coordonator, Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Pătru, Monica Şurubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Laurenţiu Lungianu)

Durata: 60 minute