Dogville este un orăşel american pierdut în Munţii Stâncoşi, o comunitate restrânsă de oameni simpli trăind în vremurile grele ale marii crize economice din anii '30. Casele lor nu au acoperiş, nici pereţi, iar „interioarele“ precare şi decorul sumar al aşezării „îmbracă“ ici-colo o lume redusă spaţial la o schiţă albă pe o imensă scenă neagră. Jocul de lumini şi umbre, singurul reper temporal, şterge culorile peisajului provincial, astfel că atenţia e focalizată în mod firesc pe locuitori, pe viaţa lor, pe sunetele ei şi pe modul cum evoluează ea din momentul apariţiei răvăşite a lui Grace (Nicole Kidman). Vânată de o bandă de gangsteri, frumoasa cu haină de blană caută cu disperare un refugiu şi-l găseşte în sânul comunităţii dogville-ene cu ajutorul lui Tom (Paul Bettany), un „Don Quijote“ vrăjit pe loc de misterul şi frumuseţea fugarei. Dar cum nimic nu e gratis pe lumea asta, şi mai ales în vremuri de restrişte, Grace trebuie să întoarcă ajutorul dat, prestând diverse munci în fiecare gospodărie din Dogville.

            Aşa începe povestea lui Grace în orăşelul din munţi, povestea unei outsidere, a unei imigrante, într-o lume aparent paşnică şi primitoare, care însă ajunge să-i exploateze din plin condiţia de fugară şi slăbiciunile firii ei pacifiste şi altruiste, devorându-i în cele din urmă încrederea în valorile umane. Siluită, înjosită, umilită, Grace este cea care în final deţine puterea de a decide soarta locuitorilor din Dogville, iar alegerea ei este consecinţa firească a tratamentului primit: „what goes around, comes around“ sau, pe româneşte, „după faptă, şi răsplată“, nu-i aşa?
            Dogville mă duce cu gândul la pildele biblice sau poveştile populare cu Sfântul Petru şi Dumnezeu, care coboară pe Pământ deghizaţi în drumeţi osteniţi şi pun virtuţile oamenilor la încercare, ca să vadă dacă îşi merită soarta sau nu. Dacă ne gândim la societatea americană şi la problemele ei actuale, filmul lui Lars von Trier pare să spună cu sarcasm: „dragilor, voi v-aţi făcut-o cu mâna voastră“. Dogville este într-adevăr primul capitol al unei trilogii critice la adresa Americii, numite USA – tărâmul tuturor posibilităţilor. Dar dincolo de această latură „antiamericană“, filmul radiografiază natura umană în general. Cu toţii ne regăsim în tipologiile dogville-ne şi chiar von Trier mărturiseşte descendenţa personajelor Grace şi Tom din el însuşi (www.dogville.dk). Pur şi simplu aşa este natura umană: ipocrită, egoistă, crudă şi chiar animalică. Nu degeaba se spune că „suferi ca un câine“ sau că eşti „rău ca un câine“ (deşi câinii se dovedesc de multe ori mult mai oameni decât înşişi oamenii).
            Ceea ce eu găsesc absolut genial la acest film este faptul că, deşi pare mai degrabă teatru filmat, reuşeşte să-ţi înlăture prejudecăţile iniţiale de spectator intrigat de lipsa caselor şi a unei perspective vizuale definite şi te absoarbe total în mrejele acţiunii. Este clar meritul talentatului regizor danez, dar şi al jocului actoricesc de excepţie al unor nume ca Nicole Kidman, Paul Bettany, Lauren Bacall, Stellan Skarsgård and James Caan, printre alţii. Apoi mai este şi vocea calmă a naratorului John Hurt, care condimentează istorisirea cu ironie şi sarcasm soft. În ultimele cinci minute filmul reuşeşte să te surprindă din nou şi îţi arate în poze îngălbenite de timp o Americă gri, meschină, „câinească“. Privind feţele acestea, îţi vine să te miri ce bine „seamănă“ cu locuitorii din Dogville şi parcă îl vezi pe von Trier zâmbind pe sub mustaţă: „voi credeaţi că e o glumă?!“ J
            Sunt încă multe de spus despre un asemenea film. Cei care l-aţi văzut aveţi cu siguranţă impresiile voastre şi aş fi încântată să le cunosc. Cei care nu l-aţi văzut, poate că v-am trezit puţin curiozitatea. Eu, cel puţin, abia aştept să văd continuarea în Manderlay. Pe curând...
* Dogville (2003)
Gen: Dramă
Regia şi scenariul: Lars von Trier
Cu: Nicole Kidman, Paul Bettany, Lauren Bacall, Stellan Skarsgård, James Caan, John Hurt, Harriet Anderson, Jean-Marc Barr, Jeremy Davies, Ben Gazzara, Udo Kier, Chloe Sevigny.
Studiourile: Zentropa EntertainmentS8 APS

Durata: 167 minute