Bruce joaca in comedii, Swarzie a intrat in politica, Stallone s-a pensionat, iar Gibson a trecut de partea cealalta a camerei de filmat. Ce-a iesit se vede in primul sau film in calitate de regizor: un action (cam monoton) cu Iisus in rolul principal, pe langa care se agita niste romani scelerati, salivand de placere in timp ce flageleaza. Si, ca sa nu se plictiseasca privitorii filologi, li se servesc sporadice analepse cu scene decupate din Biblie.

Punerea in scena a spectacolului nu a precupetit, cum zice cliseul, nici un efort. Cele mai interesante au fost insa materialele promotionalele, brosuricile care anuntau lansarea filmului si descriau tribulatiile prin care a trecut echipa de filmare. Aici am gasit lucruri mult mai captivante decat filmul insusi. Iata: “Mel Gibson a spus ca mainile lui au fost acelea care au batut cuiele in mainile lui Iisus.” Daca ar fi facut un film despre Holocaust, ar fi tinut mortis sa ii duca la camera de gazare personal pe figuranti? Si se continua?: “El a explicat ca a dorit acest lucru deoarece, in realitate, chiar mainile lui au fost acelea care L-au crucificat (‘au contribuit la…’, n.r.) pe Iisus.” Daca nu era explicatia din paranteza, pun pariu ca ati fi crezut si azi ca Mel a fost cel care l-a crucificat de adevaratelea pe Iisus acum 2000 de ani.

La finalul filmului, care se dovedeste a fi un adevarat chin, in primul rand pentru spectator, ai doua optiuni: ori mimezi catharsisul, ori cauti un film mai bun.

Eu, pana una alta, votez cu Kill Bill.

*ambele acceptiuni ale cuvantului se potrivesc.