Supărările iubirii*

Suspiciunea se izbeşte de trunchiul tău,
Saltă din lucruri în ţipete de sirenă,                                 
Rupe orizontul în două părţi inegale 
Şi se rostogoleşte în trepte de aer. 
Te bănuiesc ofilită-n normalitate,**
Că nu ştii să săruţi cu sufletul
Că genele tale nu mai au mâini
În care să-mi adun tandreţea.
Mă doare paradisul tău ascuns
Cuvintelor cu muşchii tatuaţi,
Intrigate de culoarea ta nesfârşită mov
Când ieşi din harta privirii mele.***
Gelozia ridică oraşele în nori,
Aşează mereu secundele de partea ta,
Construieşte trambuline spre demenţă
Când calcă înclinat în mine.****

* adoptă un ton lapidar.
** poţi să accentuezi acest vers printr-un ton mai ridicat.
*** simulează melancolia, fii trist, dărâmat, rupt etc.
**** îţi îndrepţi atenţia spre altceva, de exemplu, spre o carte, fereastră sau uşa de la intrare.

Mărturisirea jocului*

Stau îmbrăcat ca un vânător ursuz,
Cu fundul pe bucata pământească din lună
Şi-aştept ca şi caisul să-şi stranguleze seriozitatea
Şi s-o atârne de sceptrul meu de zeu
Cu jumătate de normă.
Plesnesc cuvântul „muşte“ cu o lopăţică de brutar,
Să astâmpăr obrăznicia zumzăitoare
Ce jenează dimineaţa timidă
Care-mi zăvorăşte rănile şi bătăturile sufletului
Şi-atârnă panglica roz cu cheile aliniate
În primul zâmbet din lift.
Îmi închipui că e duminică,
Să pot gusta din nou o înmormântare.
Îl plesnesc pe Kant
Pentru migrenele metafizice arămii,
Trimit cimitirul la morgă să se lepede
De permanenţa măruntă
Şi de călcâiele roase ale speranţei.
Stinsa vreme a minunilor o aprind
Cu bricheta mea roşie şi unsuroasă,
Oamenii se lipesc de inima mea cu vânt,
Aşa cum paiele se lipesc de căpiţă cu soare.
O lebădă care-şi ţipa cuvintele sângerii
Se preface într-un F 16 prin ceţurile mele albastre.**
Inexact merg ceasurile, ca nişte pisici stinse
Într-un negru compact.
Dezlipesc jumătăţile de vorbe din obrazul sirenelor
Şi le scald în corul culorilor perfide
Ale cireşelor coapte,
Mărturisind o singură religie,
Cea a jocului ascuţit în tinereţe.***

* pe tot parcursul textului, laşi impresia că te stăpâneşti tot mai greu să nu râzi.
** aşezaţi-o pe genunchiul vostru drept.
*** chicoteşti.

Mărturisirea vagabondului*

Amintirile îmi put a transpiraţie şi tutun,
Câinii ca nişte inimi rănite mă batjocoresc în haită,
Ţi-au adulmecat obrazul alb în sacoul meu
Şi parfumul ce hoinăreşte neatins ca o balerină.
„Frate, te-am iertat. Aici, sub pământ, ninge uneori cu pietre.“
Curiozitatea îmi leagă şireturile şi le îmbibă cu disperarea.
O mână de frate mort mângâie tandru ridurile oglinzii
În care găinile tinereţii scurmau cândva cu furie.**
În fiecare sâmbătă, mă împărtăşesc morţii,
Eu – frumos îmbrăcat, ea – înspăimântător de multicoloră.
Îmi lipesc urechea de cărţi să verific***
Dacă parcurile oraşelor mai respiră cu frenezie.
Dicasteria de duminică mă face mai puternic,
Nervi luminoşi din piatră şi iluzii păcătoase
Mă ispitesc cu prospeţimea lor amară,
În stânga, în dreapta, în sud şi nord.****
Mărturisesc că mă doare când te găsesc
În fiecare staţie cu un bilet albastru în mână,
Pieptul îmi explodează într-un Fa ascuţit,
Frământat de lacomul fluier din lemn de trandafir.

* trebuie să adopţi în tot ceea ce faci o atitudine conspirativă.
** îi mângâi absent pulpele.
*** poţi să-ţi lipeşti urechea de ceva care ţi-e la îndemână.
**** poţi să indici cu mâna punctele cardinale.

Mărturisirea setei*

Mi-e sete şi mărturisesc:
Sunt însetat în arşiţa împietrită a deşertului Cuvântului,
Sunt însetat de câmpiile acelea ascunse de ploi semantice,
Unde nici firele de iarbă nu se mai adapă,
Lovite de moarte până în măduvă.
Mi-e sete şi mărturisesc:
Sunt însetat chiar dacă înghit la repezeală,
Ca şi gura de gheenă a locomotivei,
Seri de oboseală ascunse îndărătul ferestrelor perdeluite
Sau betoane sfârtecate de glonţul nemulţumirii.
Mi-e sete şi mărturisesc:
Pupilele nu au orizonturi. Îmi înşurubez ochii în cap
Ca să se poată deschide infinitele cărări ademenitoare.
Nu mă potoleşte nici sunetul răspântiilor, când moartea vine
Mereu lunecând pe ruginitele foi din butaforia toamnei.
Mi-e sete şi mărturisesc:
Mi-e sete de oamenii pe care-i vânez neobosit
Şi-i aşez uscaţi în insectare geologice,
Măcinaţi în pulberea fină a unui vulcan abia stins,
Ca nişte bâtlani trandafirii care au îngheţat călare pe viaţă.
Mi-e sete şi mărturisesc:
De distanţe mi-e sete. De ţărmuri unde
Să-mi descarc proximitatea fără rădăcini,
Să behăi către cer cu dicţionarele în spate
Şi să-mi împrăştii geamantanele în lanuri de şofran.

Mi-e sete şi mărturisesc:
Sunt însetat de tine, cea cocoţată în nedumerire.
Arunci pătimaş cu depărtarea în mine, de frică să nu te mistui,
În timp ce îmi conjug verbele, ca un zeu ce cârpeşte
O lume proaspătă din bucăţi mari de dantelă.

* ar fi bine să ai la îndemână o pereche de ochelari de soare pe care să-i mai
pui la ochi în timpul discursului; şi un pahar cu apă din care să bei din când
în când.

Mărturisirea iernii*

Stăm pe terasa iernii şi luptăm cu mărturisirea.
Puzderii de cuvinte electronice ciuruiau o coapsă a destinului,
Care a ajuns să şchioapete în dreptunghiuri cu fâlfâiri de înger.
Din când în când, cerul reuşea să vâslească în ochii mei,
Iar degetele să alăpteze vise interzise.**
Era un loc impropriu pentru dans.
De o parte, se încolona sângele,
De cealaltă parte, se grupau cifrele.
Gesturile păreau imposibile. Ca şi carnea,
Doar ceasurile s-au oprit şi se pregăteau să nască
conspirativ viitorul…***

* ar fi ideal ca în timpul interpretării să fii întins pe spate, cu palmele sub cap.
** te deschei la cămaşă; este suficient un singur nasture.
*** faci un semn cu mâna dusă la tâmplă.

Mărturisirea frustrării*

Mi te-ai dăruit doar în cuvinte,
În largi pelerine greoaie din ţinuturi de durere.
Aşa pluteşti nevăzută prin lumină,
Peste arşiţa care îmi usucă liniştea.**
N-am reuşit decât să-ţi mestec verbele
Şi să-şi adulmec parfumul întrebărilor.
Doar sexul sufletului tău şi pielea tăcerilor încurcate
Le-ai oferit mângâierilor mele indecente.***
Eşti ca un turn cu arcaşi iscusiţi,****
Care-şi oferă farmecele în ilustrate exotice,
Pe care aerul cenuşiu al timbrului poştal
Le aşează în insectarul stupid al cărţilor de călătorie.
* monologul este recitat în crescendo, din ce în ce mai surescitat.
** melancolie; o atingi cu mâinile.
*** nemulţumire; o obligi să se apropie de tine.
**** revoltă; o mângâi părinteşte pe creştet.

La revedere, lebădă*

La revedere, lebădă! Cu râul să te duci, surâzând
Către alte ţărmuri de mare. Îţi aşez între pene
Flori proaspăt tăiate şi apoi vreau o clipă să dorm
În locul unde visul se izbeşte de propria-i realitate.
Am crezut că un glonţ de plumb ne-a lovit precis,
Că vom scutura căruntul păr al neobositului prezent,
Obraz lângă obraz, îmbătaţi de un viitor cu limbi strălucitoare.
Ridică-te să vezi cum urlă câinii la cei 8 crini fantomatici!
La revedere, lebădă. Şi nu mai privi la curcubeul
Care ne-a găsit. Nu-i decât o presimţire a ploii generoase
Cu două bărci ce caută să fie privite înainte de
a se scufunda liniştite.
Nu plânge nimeni aici. Nimeni nu cântă-n ungher.
Nu s-au mai plantat castani. Nici spumă de ciugulit.
Numele tău secret s-a rostogolit pe plaje cu lucruri părăsite.
Primeşte-acest vals al tristeţii cu gura închisă
Şi lasă ceasurile şi zăpada să-ţi rătăcească prin inimă.
La revedere, lebădă! Cu râul să te duci, surâzând
Către alte ţărmuri de mare. Îţi aşez între pene
Flori proaspăt tăiate şi apoi vreau o clipă să dorm
În locul unde visul se izbeşte de propria-i realitate.
* interpretarea trebuie dusă într-un descrescendo continuu, din ce în ce mai
încet şi mai neclar; şi multă tristeţe; figură de suferind.