Născută pe 22 martie 1989 în Bucureşti.

Licenţiată în psihologie în cadrul Universităţii de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei, profilul Psihologie Generală.

Diverse premii pentru interpretare de rol în teatru. Colaborare cu teatrul Nottara din Bucureşti pe parcursul stagiunii 2006-2007.  

Laureată a mai multor concursuri de poezie din ţară.

Pasionată de fotografie, filme vechi, teatru, modă şi stilul anilor ’50-’80.

neil armstrong 1969

slow sax.

maşina de scris îşi desface braţele

pentru toată lumea

pentru nimeni

poezia se scrie 

către nicăieri şi peste tot

celui care are nevoie

momentan

de un peron

de un sărut

n-ai să înţelegi.

tristeţea e ca poetul 

este şi nu este

altfel nici nu poate fi

decât 

a fi şi a nu fi

din când în când mirosul de cafea

şi apa de parfum îi aduc aminte de casă

(înainte erau toate atât de simple)

maşina de scris ia formă de femeie 

şi-ţi vorbeşte încet

de la piept

despre inele şi copii

şi-atunci te ridici şi pleci

să îi spui iartă-mă, dar nu

iartă-ne, dar nu

apoi femeia devine foaia 

şi maşina rămane maşină

dar la sfârşitul rândului se aude mereu o sonerie

şi deschizi din curiozitate

(deschid din curiozitate)

un bărbat cu privirea în pământ

ţinând un buchete de flori în loc de batiste în buzunare

o femeie dată cu prea mult ruj

încercând un zâmbet nesigur;

îi primeşti înăuntru

n-ai să înţelegi

tristeţea este ca poetul 

primeşte şi nu primeşte

în singurătatea lui

păsările gălăgioase coborâte de foarte sus.

şi ei ştiu la fel de bine ca mine

de călătorit

trebuie să călătoreşti singur:

neil armstrong, 1969

şi un album de poze

departe de tot

floare de cactus

ca o floare de cactus 
retezată
îmi stă la picioare
dumnezeu

cu degetul meu arătător
am tăiat
cu degetul meu arătător 

pentru poezie

şi acum cine se va căţăra pe scara putrezită
să-l pună la loc?

H

apa umple camera. doar degetele mai ating tavanul
dedesubt
corpul strâns într-un garou
îşi ţine respiraţia

heroină

pulsul e o minge
ce loveşte repetat în zidul de carne
asemenea unei picături chinezeşti
pe o frunte de tinichea

ceaţă vâscoasă

căzută cu faţa în sus
îmi desfac pieptul înaintea mulţimii
ca două picioare de prostituată
într-un amanet de avortoni
lăsându-i pe toţi să iasă
dezbrăcaţi
pierduţi alienaţi
deşiraţi şi trişti

strigătul lor înfundat
ca un bici pocnind în ţărână.
străzile sunt pustii oraşul e pustiu
vitrinele tarabele sunt goale
ambulanţa vine şi nu mai vine

aloooo est oooo sup adozăăă mă aude cin vaaa

strivesc în pumn becul încins
inima pâlpaie de câteva ori sub piele

şi apoi se pierde

ca o batistă plină de sânge

într-un corp în care s-a dat deja stingerea