politropie

fiecare celulă se zbate

gândul coboară cutremurat

în tenebrele fiinţei...

agonie, spasme, teroare

de cine să fug

să fiu liberă?

câte euri călătoresc

acum prin mine?

de ce mă hăituiesc

trăirile din alte lumi?

sunt aici, acum

neadaptată firescului uman

distorsionând limitele

şi nopţile devin uitate spaţii

de trecere din mine înspre mine.

morfină

                        celei din urmă clipe a Mamei

ultima înţepătură n-a durut

venele au secat

celulele s-au strivit

sub povara spasmotică

lichidul narcotic pătrundea

reţelele trupului

să-i adoarmă strigătul

nu mai e zvâcnire

nici ţipăt

morfina  caută rana

doar urme stinse

în carnea inertă

sterilă fără sens

invadează istovitul lut

al trupului ce-a fost.

exod

călcâiele arse 

însângerează deşertul

departe

marea e roşie

tărâmul făgăduit

e-n mine

nu pe pământ

demult am plecat

să mă caut

fâşii din trupul meu

se aruncă în trecut

alteritate

noian de celule moarte

umbre tăceri strigăte

prin mijlocul mării

apele dintotdeauna

au fost separate

văzul s-a îngreunat

sub povara cărnii

vin spre mine

din îndepărtate ţinuri

în toamnă

a venit toamna

în ropot surd de cautări

aud aceleaşi

tainice triluri

m-ating

firave tânguiri

ale pădurilor de brad

acorduri subpământene

se-nalţă

spre calma lumină

m-aşez lângă tulpina

stejarului bătrân

departe

vârful pleşuv

îşi strigă

singurătatea

tăcerea din urmă

se risipeşte în ploaie

răspunsul

chemării dintâi

iarba umedă

se-aşterne la tălpile mele

imenşii stropi

invadează crăpăturile

sângerânde ale umerilor

pietrificaţi

în zgomot metalic

coboară în mine

plânsul divin

fărâmele fiinţei

pătrund în sfere de apă

inundând tărâmul

diafan al tăcerii