de-a buşilea prin aer

facem dragoste în carlinga unui avion de hârtie
îmbrăţişaţi de parcă am ieşi unul din celălalt
ne rostogolim pe podea printre scaunele piloţilor
pe pereţi unde sălciile iau locul firelor
pe tavan printre miile de butoane şi beculeţe colorate
pe aripile acoperite cu rogojină

ţinem adâncul apelor la suprafaţă până
ni se văd trupurile goale într-un tv stins
suntem dintre cei cărora le trec norii prin umeri
zburăm foarte sus trecem pe lângă tâmpla lui gulliver
i-am face reverenţe ţinându-ne inimile între degete ca pe nişte jobene dar
tributari ai unor tăceri costisitoare
trăim în odăiţa unei secunde şi nu ne e uşor
personal prefer să-ţi sărut fiecare fir de păr în parte dintr-o suflare
gulliver înţelege tot ca o oglindă
în ochii lui albaştri cerul are forma unei livezi de păpădii

noaptea
se trezeşte călugărul ce doarme încolăcit pe elice
ne aprinde lumânările suflând peste fitilele stinse
zumzăitul de ţânţar al motoarelor
deranjează moşii ce îşi fac siesta în bărcile de pe lac
e ceva nou chiar şi pentru roci în toată povestea asta
un copil vede o luminiţă mişcându-se printre stele
departe în piept părinţii lui dorm
se bucură cât să nu-i trezească

copilul

turnul avea forma unui gât de lebădă
copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus
lumina cădea în urmă ca o minge
pereţii de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei
îi plăcea să se sprijine de zidul roşu
când sărea câte o treaptă sfărâmată
ecoul paşilor lui era un spirit eliberat dintr-o lampă

afară soarele foşnea ca o iarbă mare
în mijlocul pieţei rotunde
sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră de pe noi
răsfoiam frunzele ce se lipeau de formele încă nedefinite
în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape
şi inimile ni se zbăteau ca nişte pui în ouă
aşteptam să ne fie cioplite pleoapele

caii dormeau în picioare aproape de stele
copilul continua să alerge
pânzele de păianjen îl îmbrăţişau puternic
le simţea umerii pe umeri lui
era şi ceva iubire acolo şi ceva difeit
ferestre vegetale începuseră să apară fără să observe
ceea ce era mai bine
alerga
era ceva matur cu acel copil

oamenii împinseseră turnul la marginea oraşului
mulţi şi-au ros palmele făcând asta
purtau ridurile la gât în loc de cruciuliţă
sculptorul ne făcuse o tâmplă comună
(dragul de el)
priveam forfota oraşului întoarcerile în aşternuturi la unison
gurile ce şi le lăsau pe câmpii alături de epave
meciurile de fotbal
o doamne nocturna îţi lumina formele şi nu mai aveam nevoie de nimic
nici de moarte

ajuns pe terasă copilul
a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază
ca o viţă de vie
a întins braţele căt să cuprindă tot orizontul
l-a strâns ca pe un acordeon
l-a băgat în buzunarul pantalonilor
unde mai erau nişte firimituri de pâine
şi s-a chircit cu ochii la stele

noi priveam într-o fântână
cum înfloreşte apa
în timp ce copilul ne dădea ture în aer
râsul lui l-a auzit până şi dumnezeu

dor de mesteceni

trăiesc într-o lagună de unul singur
cu o lumină gălbuie pe faţă
de parcă aş avea o lumânare agăţată de lobul urechii
soarele îşi face de cap ce-i pasă
firele de nisip ticăie fără oprire
prin alge se zbat cămăşi aduse de valuri

când plouă
când dă dumnezeu şi plouă
fac un efort de imaginaţie
îmi transform sprâncenele în ţigle
stau pe prispa unei case cu sâni
în grădină o tânără multiplicată de mii de ori
se piaptănă cu degetele

sunt fotograf doar când nu găsesc cadavre
las aparatul pe o piatră
peştii şi scoicile intră prin obiectiv
ca într-o arcă
mă leg la ochi - un tic dobândit din neatenţie –
mai fac un efort de imaginaţie
fotografiez colegii de şcoală
le spun să se depărteze să intre toţi în cadru fie şi claie
ei se urcă în trenuri şi se depărtează

apusurile îmi aprind umbra ca pe o flacără
excavatoarele au făcut de multă vreme un imens cerc în jurul meu
mi s-a spus şoptit că locuiesc ca o coadă de cometă în gaura unei curele
dar eu pedalez de nebun mai că nu-mi iau zborul
iese transpiraţia la plimbare pe corp dar ea
netrebnica de ea
nu este cu mine să ne admirăm spiţele acoperite de carne
să ni se aşeze fluturi pe degete ca nişte inele

locuiesc într-o lagună
de fapt
mă plimb cu ea legată prin lanţuri de o gleznă oarecare

a început să miroasă a lavandă pe răni

îmi ții liniștea de mână
în pădurea limbilor de ceas

îmi ridici toate lucrurile de subțiori
deasupra prafului stârnit de turma elefanților

gata
alergăm pe sfoara ce ține zmeul
ploaia mângăie cerșetorii din jur
săruturile mele îți luminează sângele

stâlpii solemni
susțin ungherul nostru sus
aproape de bustul de plastic al lunii

despre obscenitatea păsărilor

promite-mi
că o să fii lângă mine
când va bate dumnezeu cu o monedă în geam

îmbrăcată în rochiţa aceea de tenismană
vei aşeza oraşul pe o tipsie zburătoare

în timp ce inimile oamenilor vor urla
ca nişte animale la tăiere
soarele va intra în tine ca o monedă într-un tonomat

promite-mi
că doar un sân de-al tău va deveni coasă
celălalt va rămâne pe noptiera din beznă
îmbrăcat cu rochiţa aceea de tenismană

promite-mi multe
ştii
în trena glonţului doar
visătorii zvâcnesc fericiţi