Hainele noi le sfidează pe femei
Se zice că hainele noi le bucură pe femei,
Dar eu astăzi mă privesc
În rochia asta dezgustător de nouă
Şi în culori vii
Create anume pentru întinerirea cărnii
Şi nu mă recunosc.
Hainele noi le sfidează pe femei
Cu fibra lor tânără şi frumoasă
Şi cu mirosul plăcut al începuturilor,
Iar lor, femeilor,
Le place să se spună
Că ele emană mirosul ăsta de plantă fragedă.
Însă eu când vreau
Ca lumea să mă creadă tânără
Mă-nfăşor în cârpe vechi de altădată
Îmbibate de tinereţile mele
Şi ies pe stradă printre ceilalţi oameni,
Copţi şi singuri şi ei pe sub hainele lor.
Saint Georges
Care de fapt e Sfântu’ Gheorghe,
Dar pentru că Antoine nu putea să-l pronunţe
à la roumaine
Delta a respirat anul ăsta
Un aer mai ciudat.
Am stat într-o casă de pescari
Şi-am fost pe canale en barque
Jusqu’à la mer,
La mer amère,
Şi-am văzut aigrettes, cormorans şi pélicans
După care el s-a uitat cu jind
Până s-au pierdut în depărtări.
Şi-am pescuit à la ligne
Un peşte necunoscut de nimeni
Care ne-a apropiat şi mai mult
Pentru că lucrurile neştiute
Sunt la fel pentru toţi.
Şi am mâncat după aia poisson grillé
Şi saramură,
La care nu ştiu cum se zice
Şi soupe de poisson făcută cu cap
Spre surprinderea lui,
Care nu ştia că şi capul se mănâncă.
Iar noi am stat lângă el
Şi ne-am uitat cum devorează tot
Până la os
Şi capurile noastre le-am dat înapoi, neatinse.
Da, când veniţi voi
Se mănâncă şi cap.
Liniştea a fost însă aceeaşi
La Saint Georges,
Unde nu sunt maşini
Şi câteodată nici oameni,
Dar mereu urme de tălpi
În nisipul ud.
Când m-a sunat mami din Spania
Când m-a sunat mami din Spania
Eram într-o barcă de pescar
Pe mijlocul Dunării,
Treceam în Insula Mare
Să vedem cum puii de baltă
Ies pe frunzele de nuferi
Cu guşa la soare
Şi ochii la oameni
Ca nişte babe în faţa porţii.
Şi deci mă sună mami
Şi răspund,
Iar pe lângă noi trec bacuri încărcate cu maşini
În ambele direcţii,
Apoi un şlep cu cărbuni
Şi încă unul gol,
Mami mă-ntreabă ce se aude,
Îi spun că mi-e frică de valuri,
Iar pescarul râde şi vâsleşte mai departe
Spre insulă.
Pescăruşii ne-aşteaptă la ponton.
Mami zice că mai bine sună mai încolo,
Dar eu nu,
Rămâi,
Şi ţin telefonul neclintit la ureche
Pentru ca ea să-şi amintească tot,
Şi pescarul
Şi frica de valuri
Şi ochii larg deschişi ai puilor de baltă
Aşteptând să treacă oamenii.
Circul
Sub cupola ca o burtă de cer
Ei se dezbracă în faţa lumii
Lăsând tăinuite în hainele lor
Poveşti care nu ies în arenă.
Sub cupola ca o burtă de cer
El dansează vals lângă şase cai,
El o aruncă pe ea,
Ea zboară prin aer
Şi zâmbeşte larg
De parcă zburând ar vrea să inhaleze
Tot aerul din burtă.
Ei sar coarda pe sârmă,
El înghite foc,
El dă mâna cu un elefant,
Ea îşi înnoadă corpul,
Iar din trupurile mici din vârful picioroangelor
Plouă cu lacrimi roşii de clovn.
El o aduce pe umărul drept,
El o leagă cu lanţuri,
Ea râde fericită,
El o strânge şi mai tare şi pleacă,
Ea evadează,
Ea îl strigă,
Ea-l caută disperată printre oameni.
Noi râdem,
Noi aplaudăm,
Noi vrem lanţurile şi ne gândim la cât de frumos
E să-l strigi pe el printre oameni.
Noi fluierăm,
Ea-l caută,
Noi strigăm,
Nouă ne cresc nasuri roşii
Şi din ochii noştri curg lacrimi de hârtie
Ca tone de confetti peste un carnaval.
Ea plânge,
Noi aplaudăm
Şi cupola întunecată se zguduie
Ca o burtă de cer
Din care stă să se nască
O ploaie de copii îndărătnici.
Tot încercăm...
Tot încercăm să ne impresionăm unul pe altul
Cu textele noastre,
Tot încercăm să ne cucerim
Cu poezii despre alte iubiri
(Uite cât de frumos aş putea să te iubesc,
Uite cât de frumos aş suferi dacă ai pleca)
Şi eu mă arunc în tot felul de poveşti,
Să le trăiesc şi să le pot scrie,
Fiindcă de inventat nu aş putea să inventez nimic.
Pentru tine există poveştile mele,
Pentru tine există celelalte iubiri
Din care eu ies întotdeauna prost
Pentru ca tristeţea mea strălucitoare,
Pentru ca durerea mea adorabilă
Să-ţi smulgă ţie un zâmbet.
Eu singură atât de departe de tine singur.
Eu singură în lume,
Cu mâna dreaptă pe lângă corp ca o armă
Pentru tine.
