mâna mea care se plimbă pe marginea ceştii aburinde

ştie ceva ce nu ştiu eu

şi asta îmi provoacă un indefinit sentiment de vinovăţie

că ea tremură în timp ce eu sunt liniştită

şi tresare la zgomote mici când observ prin geam

un puşti mergând pe bicicletă în plină viteză

şi ştiu că în câteva secunde va fi lovit de un automobil

şi automobilul va avea o culoare gri cu luciu metalic

iar în el un bărbat şi o femeie vor discuta amănunte de peste zi

amănunte care le fac plăcere

şi totul se va întrerupe brusc

dar mâna mea va continua să mângâie marginea ceştii

iar groaza îmi va împinge buzele spre lichidul aromat care-mi repugnă

pentru că aici e aromă proaspătă de cafea iar strada miroase a sânge şi zgomot

totuşi nimic nu s-a întâmplat

dar mâna nu ştiu de ce tremură

2

nu-mi place când stai lângă mine şi taci

pentru că aud viermii cum îţi sapă în oase

şi dacă taci prea mult îi simt şi în coastele mele

şi nu are nici un sens să priveşti peste umărul meu

iar eu să rotesc paharul

şi când apa se împrăştie pe masă

bulele se evaporă sfârâind

iar eu oricum îi simt gustul metalic pe cerul gurii

pentru că peste umărul meu nu e nimic

şi dincolo de mine şi de tine

şi masa aceasta pe mijloc

totul e o pictură spălată

dar tu te încăpăţânezi să vezi ceva, orice

pentru că nu corpul mângâie mâna

pentru că moartea e o molie cuibărită într-o vertebră

şi urcă încetişor pe coloană

ca mercurul în termometru

şi nimic nu ne mai sprijină nici măcar oasele noastre cariate

3

degetele mici ascunse în buzunare

mototoleau nervos nişte hârtii

când bărbaţii în geci din piele neagră

o urcau în motocicletele lor

şi dimineţile se întorcea molfăită acasă

încerca să adoarmă dar atunci

începeau să iasă cadavrele din dulap

unul după altul

cu fire de păr scărmănate

lipite direct de oasele craniului

cu cărnurile putrede căzând

şi cu falangele întinse spre ea

atunci închidea strâns ochii

şi număra repede lucrurile bune din viaţa ei

apa din duş, cărţile de pe raft, perna moale din braţe

dar calculul nu-i reuşea niciodată

apoi ploaia de afară, turnul eiffel

şi încă o dată apa din duş

dar întotdeauna rămânea loc

şi pentru rujul matinal împrăştiat pe toată faţa

şi petele de pe slip

şi cei 14 ani ai ei

apoi duhoarea de alcool în casă

şi dungile vineţii de pe coapse

pentru toate era loc

când pereţii camerei ar fi trebuit să fie deajuns

pentru că vânătăile nu trec

iar cuvintele care eliberează sunt o baie

din care ieşi întotdeauna mai murdar decât ai intrat

4

Există zile când lucrurile sunt vizibile doar la lumină slabă

şi devin comestibile doar la foc mic

totuşi conturul apăsat străbate în continuare suprafaţa netedă

şi palmele se desfac cu ezitare

uneori e de ajuns să mă aşez

şi să-mi sprijin braţul de unul dintre obiecte

dar şi obiectele tari se dizolvă,

umbra unui bloc te-a acoperit când te-ai oprit

să-ţi ştergi fruntea

şi am văzut că ceva s-a încurcat printre degetele tale

după care le-ai băgat iar în buzunarul vestei

scaunul pe care m-am aşezat a tremurat uşor

şi când m-am ridicat

iarăşi

a tremurat

5

Unele frici îţi amintesc de femeile lascive

care au ceva trist în felul cum privesc

micile frici nu vin niciodată ca să te înspăimânte

ele se preling pe obiecte acoperindu-le cu un strat

opac şi subţire

se pliază pe corpuri

preiau forma

nu mută niciodată lucrurile

le schimbă doar culoarea

ca şi ploaia aceasta care a venit peste tine întâmplător

şi ţi-a împărţit părul în şuviţe subţiri şi sârmoase

care acum se lipesc de obraji şi de gât

încât liniile străvezii şiroiesc şi mai jos spre piept

(ai şi uitat gândul care te-a trezit

şi te-a scos repede afară)

oraşul e încă zgomotos

pe tâmple se zbate o rugăciune

abia auzită încât nu-i desluşeşti cuvintele

dar şi rugăciunea are mâini şi picioare -

îţi desface partea superioară a ţestei

(aşa cum obişnuieşte el să deschidă cutiile metalice de conserve)

şi cu o linguriţă mică

îţi mănâncă substanţa vâscoasă de acolo ca pe un piure

clefăind

totuşi lucruile se desfăşoară straniu

străzile se încâlcesc ca nişte cabluri

şi automobilele par nişte curenţi electrici

renunţi să te gândeşti la locul unde intenţionai să ajungi

oricum l-ai ales pentru că strada care duce acolo e dreaptă

şi gândurile curg prin ea uşor

6

Nici acum nu cred cu adevărat că exişti

ne vedem întotdeauna în săli pline de oameni

drept care nici nu ne vorbim

ne atingem uneori cu umbrele manilor

atunci luminile au un joc al lor

şi nimeni nu vede nimic

poate nici noi

totuşi ceaşca din care ai băut a lăsat un cerc cafeniu

pe faţa de masă, perniţa a păstrat forma braţului tău

chiar şi un fir de păr negru pe fotoliu, mirosul

de ţigări şi paşii pe trepte, imaginea pe care ai lipit-o

de perete şi am scos-o după ce ai plecat

a lăsat un punct pe tencuiala albă

dar altfel se întâmplă cu celelalte lucruri

semnele care ţi le lasă în corp există cu adevărat

mergi pe acelaşi drum ca de obicei

(nici un pericol nu poate fi în obiceiurile noastre)

totuşi într-o zi drumul ia altă direcţie

simt că eşti undeva în spate printre oameni

dar strada m-a mestecat şi m-a înghiţit într-o clipă

7

Te ridici din fotoliu

şi eu trec chiar prin faţa ta

stai la televizor eu

mă întind pe pat şi mă frec de cearşafuri

când te întorci eu plec

şi deschidem uşa

amândoi cu mâna pe clanţă

eu din interior tu din afară

scrutăm nedumeriţi aerul din fata noastră

după care ne răzgândim şi ne întoarcem amândoi

casa ta s-a suprapus cu a mea

uneori când vin din bucătărie cu o ceaşcă în mâini

tu treci prin mine ca un strigoi

şi cafeaua mi se varsă pe genunchi