peisaj cu întâlnire

în camera ca o fotografie

am cunoscut-o pe sora mea

întâmplătoare şi aspră

cât am fost de singur,

când afară

norii ca o turmă de porci

lăsau grea lumina

peste acoperişurile murdare

am adormit greu

iar păsările stătătoare

au înjunghiat aerul

care avea să îmi sfâşie plămânii

ploaia a îngenuncheat

pe străzi

şi mi-a intrat în ochi

cât am fost de singur

din apa locului

tu ai spus neîncrezător

că cireşul din apă se vede în păsări

că apa din nuc se simte în şarpe

şi că toate îmi suferă de o molipsire

de piatră sau de apă grea

nu m-am supărat

ştiam că e ceva care ne desparte

igiena animalelor din jurul nostru

sau întâmplarea că iubita mea

nu a mers niciodată cu metroul

acolo femeile sunt vulnerabile

se retrag în oase în păr în unghii

ştiu că ai căutat banul acela

a doua zi pe toată strada

din faţa bisericii, dar am aflat

împreună că fusese altceva,

nu mă rătăcisem

căutam calea

abaterea apelor

Oaia rătăcită

Pe acoperiş au ieşit oile morţii să toarcă

În timp ce la etajul patru se mai auzea copilul vecinilor dormind

Şi pisica se plimba printre noi ca o biblie.

Să nu-ţi fie frică,

Am schimbat cearşafurile şi ora la care ne bem cafeaua

Peşti lungi au trecut de atunci

Prin epidermele noastre din ce în ce mai subţiri.

Nu ştiam niciunul dintre noi versete

Am adus pungi cu orez şi fasole verde,

Seminţe de chimen care ne ajungeau până la jumătate.

Bătrânii de la doi ne mâncau din palmă.

Pe cap ne creştea deja o iarbă mai clară.

La magazinul din faţa blocului

Am găsit ciocolata din vis

Pisica noastră şi copilul de la patru se auzeau dormind

Pasărea de apartament s-a repezit să ne mănânce din batistă

Dinţii de aur şi de lapte ca boabele de porumb.

Dispari, paguba dracu, jigodie,

Îi ziceam oii de plumb rătăcite deasupra noastră

Iţi iac un bine, iţi dau drumul printre noi,

Nici n-o să te recunoască ăştia.

A Dianei

Diana se recunoaşte învinsă de sinceritatea mea, de bunele mele intenţii,

De faptul că zăpada e punctuală,

Şi ea nu-şi aduce aminte că asta i-am spus şi eu o dată

Şi mă crede,

sunt ierni habotnice ca nişte plozi fără măsură

în care zăpada e punctuală

şi botezurile sunt posibile ca nişte poezii pe care nu le-am scris eu

jur pe ce am mai sfânt că nu am facut-o

sunt nopţi în care nu dorm şi jur pe toţi morţii.

Diana este înverşunată,

mă crede înverşunată aşa cum e,

atunci, toată revolta mea lamentabilă

este sticla de lapte din care bem amândoi.

Am fost fericit sadea în anul ăla

când îmi lăsam capul învăţat cu frigul

şi cu învelişurile nemţeşti de fericire

în poala încă mirosind a sânge a Dianei

şi vedeam avioanele

aşa cum nu le mai văzusem niciodată,

de o seamă cu vulturii şi cu ochiul Dianei

negru şi hotărât

şi a fost ziua noastră slabă ca peştii de apă sărată

ca avioanele rudă cu navigatorii

pe care i-am văzut din poala încă mirosind a sânge,

cu ochiul negru şi hotărât.

Femeie cu Dumnezeu

Venea femeie

Cu pânze albe, cu ape lungi

Şi cu mâini biedermeier.

Venea femeie

Şi ochiul a fost al ploii,

Al sângelui

Şi al Măriei

Care tăia cu sânii

Dumnezei la tei,

La străzile cu anticariat

Şi magazine cu rochii de mireasă;

Dumnezei de carne

Care ţipau pe Cuza Vodă

Dintre noi.

Veneai femeie

In blugi albaştri şi verzi

îmi spuneai ceva despre cer

Şi despre Dumnezeii

Din care curgeau macii,

Bluzele tale

Şi puţinele versuri

Ce le ştîam din Lorca.

Veneai femeie

Cu un cercel în piept

Şi părul desfăcut

Şi mă lăsai alb

Cu fata aceea de preot

Care te vedea cu un ochi albastru.

Veneai femeie

Şi sufletul a fost al arhanghelului

Şi al macilor

Călcaţi de trenul

661.