grenadă

un soare mi-a exploadat dincoace de pleoape

şi-n tâmple mi-a rămas doar pustiirea

o tăcere atomică mi s-a strâns în gât

şi mă sugrumă

din pieptul meu vor jupui o uniformă de kamikaze

din ţeastă vor smulge destulă văpaie cât să amorseze o grenadă

o flamură roşie o flamură neagră

în timp ce sufletul se face ţăndări

şi spiritul trece ca iureşul prin vestele antiglonţ

carantină

regele trebuie înjunghiat

eventual în pat, după o beţie cruntă

cu ochii împăiănjeniţi, înnegriţi, sparţi

va tresălta, te va recunoaşte, te va numi

„rege”

după o asemenea lovitură de teatru

trebuie să te retragi, să te împrieteneşti cu nimicul

să faci post pentru patruzeci de zile,

în care vei fi deportat în deşert

vei înainta sacadat ca un şarpe

ferindu-te de soare, căutând un tunel

o improbabilă oază, un teritoriu umbros

în care întunericul ar mulge lumina

siluind-o, diluând-o, zdrobind-o

nimeni nu te va recunoaşte

dar ochiul draconic te va săgeta şi-n tenebre

ai vrea să te soarbă infinitul

să dispari între labiile lui umezite

dar moartea îţi va ţine oglinda

şi vei refuza împunsătura otrăvită

alegând insomnia, angoasa, posesiunea, amintirea

limpezit, după patruzeci de zile de carantină

antrenat şi drenat de exil

îţi vei însuşi coroana

până când un alt rege te va înjunghia în patul august

şi ochiul draconic te va surghiuni în împărăţia lui

crash

vin pe contrasens ca uraganul

farurile le sting cu rotula

parbrizul şi caroseria le amortizez cu dinţii

te aştept în tunel pentru ultima cursă

ia-ţi mult avânt

pentru că orice rablă este un crucişător

care-i smulge întunericului haina

şi fiecare vehicul are dublul său înnegurat

ce patrulează ca un corb însetat de hoit

te aştept

să ne ciocnim într-o jerbă de oase, flegmă şi sânge

pănă când craniile pocnesc

şi inimile noastre pereche

supurează stigmate de benzină

răcoare

simt prezenţa maeştrilor în încăpere

s-a făcut atât de frig

încât ar trebui să aprind o lumânare chiar aici

umbrele cărora le dau glas

planează cu aripi metalice

ca nişte acvile aliniate pentru bombardament

singurii prieteni îmi prescriu, îmi ordonează, îmi vestesc

soarta, căderea, coroana

sunt programat să îi depăşesc

apoi îmi amintesc că nu am prieteni, nici măcar maeştri

apăsarea morţilor, travaliul celor mulţi

nu înseamnă nimic

atunci când sunt izolate de liniile propriului destin

iar camera tresare în pulsaţia inimii

se reorientează în funcţie de trăirea mea

atunci rămân singur în mine

şi raportul dintre lume şi eu

devenind similar celui dintre astru şi floarea soarelui

epitaf

când aud numele tău pronunţat de altcineva

îmi apare herpes la colţul gurii

aftă pe limbă

şi am o senzaţie distinctă de vomă

you exist and so do I

but why do I have the constant feeling that I’ve just visited your cemetery?

te-am văzut vârâtă în cavou

şi tasată, scuipată de gropari

am ultima ta imagine în memorie

drept un hoit din care s-a retras lumina

sau o parcelă de humă

în care bezna e mulsă de ceaţă

şi m-am săturat de pretenţiile ipocriţilor

ce declară că ai înviat miraculos

ca impostorul lazăr

ştiu ce observ – ce storez – ce simt

din tine a rămas eticheta sacului de la morgă

adevăratul tău buletin

eşti un fluture sudat de viu

într-un bloc de gheaţă

sau o râmă pe care o savurează un şobolan

înainte de a fi pleznit de un tir

dar aşa, cu emfază

a băgat în marşarier

să strivească fără echivoc trupul infect al animalului

anamneză

la cinci ani am încercat să-

mi sting o ţigară pe creier

încercat să creez o amintire atât de intensă

ce  m-ar însoţi şi în strânsoarea morţii

prin haos, fermitate şi violenţă

am prădat şi siluit odihna

dispreţuind-i amorţeala şi marasmul

iar într-o zi o ursitoare

mi-a smuls capul şi l-a depus pe o tipsie

mi-a spulberat năframa ce-mi siluia privirea

pentru o clipă, regele lumii sa întors la sursă

cerul s-a descoperit

tora a fost abolită

la rădăcina pomului vieţii fiind stivuiţi

îm saci de plastic,

îngerul morţii şi complicii lui,

cavalerii apocaliptici

accident

sărind la recuperare, am aterizat într-un no man’s land imposibil

parcă talpa îmi fusese suprimată

glezna fiindu-mi sudată direct în asfalt

parcă executasem un pas într-o altă lume

o zonă cleioasă, de gumă

ce te momea ca o mlaştină

spre profunzimi criminale

m-am întins pe teren

respirând agitat

încercând să evaluez pagubele

privindu-mă în oglinda de la baie, după un timp

am observat cum cearcănele îmi împânziseră faţa

înnegrindu-mă asemenea unor ciuperci mutagene

ce împung şi brăzdează în expansiunea lor

cu toate că eram un ins înfierat

mi-am păstrat tonusul şi încropeam

o conversaţie vioaie cu amicii întâlniţi

dar cuvintele mele hârâiau, amintindu-mi de urletul care îmi sta în dinţi

ajuns acasă, eram de nerecunoscut – aveam gleznele tumefiate şi  încruntarea unui animal de circ

encounter

cioran citea boala de moarte

şi groparul, observându-l tandru

între două şpriţuri

îi dădu vestea cea mare

„nu acolo o să găseşti răspunsul”

şi totuşi unde? în braţele unei iubite?

de la un maestru zen tip moby?

de la un camionagiu, care schimbă autobenzile frenetic?

de la un bişniţar care învârte cash-ul?

în mod esenţial îl accept pe gropar

pentru că ştiu lucruri care nu se regăsesc în cărţi

care pluteau

pe care le-am cules dintr-un soi de vid

dar aroganţa celor care îşi cultivă spiritul

nu va fi niciodată temperată de unul ce înveleşte morţii în pământ

un alt fel de tupeu trebuie să le vorbească

să-i domine

să-i antreneze

ei sorb nectarul din grădină

nu din coapsele stricatei ce mânuie coasa

când imperiul umbrelor ca cere birul insistent

va pune gheara pe buze, solicitând cu nerv tăcerea

un oarecare prâslea îşi va stinge ţigara-n palmă

sau pleoapele va şti să le capseze de sprâncene

pentru a denunţa a mia oară farsa

pentru a veghea, atunci când orbii dresaţi intonează

un cânt ce te petrece dintr-un vis în altul

atunci când şerpii te încătuşează în timp

trebuie sârg

să rezişti

când pădurea şoaptelor te descântă

când somnule te doboară

ca pe un target anonim

altfel suliţa zvârlită din cer te va străpunge

ferecându-te de humă

îngerii îţi vor arunca bulgări de noroi în gură

ţipătul va creşte în gâtlej şi va putrezi înainte de a fi suflat

stelele o să-ţi crape ochii şi planeta te va înghiţi ca pe un nemernic înainte de a te scuipa printr-un vulcan