un loc mic

*

Urme adânci

în fiinţa dezrădăcinată,

palidă lumina spânzură un bec.

cimentul din măsele, cimentul

dintre dinţi, rânjetul.

oricine spune că eşti fiul lui

trebuie crezut: aerul

e plin cu un rest de speranţă,

un eveniment aşteptat,

un mărunţiş de restituit.

*

Trăiesc pentru că încă mai cred,

un gust de argilă rece.

ţipătul păsărilor fâlfâitul lor

negru prin ochiuri,

sufletul meu chircit

într-un colţ, dopuri turtite

cotoare de măr

intrate în putrefacţie.

resturi pe masa din bucătărie,

rufele atârnând la uscat.

şi în rama geamului multe flori.

de inox sunt tacâmurile, un biscuit

în lapte. privesc din gol

balcoanele. cutii,

cu gura în jos.

*

E 16:20, când bărbaţii sunt neatenţi

există două cârciumi,

vinul se scurge direct de pe deal,

hop în tertecuţa semiurbană.

iar eu trebuie să mă gândesc la tot

ca la un cuvânt care m-a sărutat în somn.

drăgăşanicity zi cenuşie,

vom rămâne legaţi ca o superstiţie.

mă tot întreb ce ar fi putut scrie un poet adevărat

despre un asemenea loc,

un poet plin de simţul măsurii

exaltat sau nu

de tobele ploii în burlanul de tablă,

visând la ceva mai curat şi uscat.

*

Nu voi fi niciodată un cinic

mi-o reproşează uneori şi elena

când îşi lăcuieşte unghiile la picioare.

stă în porţiunea aceea lucioasă o imagine,

îmi trece prin cap că sălbăticia

se poate furişa

printre gânduri de felul acesta.

ghiceşti bucuria lui Dumnezeu

trecând neobservat, spionezi –

nu e decât un rest dintr-o altă zi. 

*

Viaţa noastră trăieşte în altă parte

mă duc să cumpăr nişte pâine

de la romtrend cafea,

stafide, ciocolată caldă

şi trânteşte uşa în urmă.

nu pot scoate pieptul în faţă, nu pot

pretinde mai mult, până

voi deschide ochii atârn

de o frânghie în beznă. 

restul unor mâini reci

dintr-o zi friguroasă

mi se strecoară pe sub haină.

aş da orice să-mi pot scoate

privirea aceea din cap.

*

Am tăcut ca să putem auzi,

am încuiat uşile

să nu scăpăm ceva.

maşinile făceau zgomot în cer.

se făcuse târziu şi noaptea

ni se scurgea furioasă prin mâini.

ce pierduserăm ne despărţea.

dormeam,

în visul nostru frigul muşca din noi.

*

Cât elena nu e acasă mă gândesc

că trebuie să se întoarcă în buzunare

şi cutele hainei

cu aerul rece de afară.

aud furişându-se

cu lumile lor şi cum intră

povestea vieţilor rămase acolo

pe jumătate

cu ce ai fi vrut să se întâmple

sau poate un loc mic,

atât de mic

încât să-l poţi ascunde

în cutele creierului.

*

Un soare gol – undeva

auzisem de minimapoezia

dar aici nu ne leagă

decât un cordon de tristeţe.

tu mă strângi de mână

ţi-e teamă pentru noi –

ca o băltoacă pe caldarâm

şi vine un vânt rece

în inimă,

în stomac.

eu îmi visez în continuare poemele – 

bucaţi de carne bine tranşate

pe oasele albe.

*

În fiecare din noi doarme un câine ud

şi resemnarea între

pereţii unui orăşel de provincie.

soarele,

cafeaua în aburii,

luminile pe faţa de masă.

când sângele te ia pe nepregătite

şi urcă precum o elice în creştet.

*

Când nu îmi merge bine

mă retrag într-un colţ al minţii,

o fereastră prin care

intră mult soare.