Pe toate le cunosc

Albastrul zbor înalt,

al contemplării mele,

şi-acolo, sus,

e tulburat

de alte zboruri frânte –

de aripi

care-au îngheţat,

în mari ninsori de pene…

Prin alte orizonturi,

de neştiute vieţi,

peste abisuri

de pustiuri,

căzute puncte de tristeţi –

uimirea, teama,

disperarea…

pe toate le cunosc…

Tulburătoare canonadă,

de zbor lângă alt zbor,

te ştiu,

din dor de înalt –

Icar lângă Icar,

la capătul puterii…

Caii dintotdeauna

Nemuritori,

caii,

focoşi, fugari, nărăvaşi –

herghelii,

scoşi din manej cândva

pentru o bucată de zahăr,

(apucată însă  lupeşte de câini !)

cu feţi-frumoşi şi cu zmei,

au cutreierat tărâmuri de basm,

şi nu mor…

Sunt mai greu înţeleşi,

imposibil de câini,

focoşi, fugari, nărăvaşi –

herghelii…

Şi tot galopând

calcă în picioare

prăsile de câini,

focoşi, fugari, nărăvaşi –

herghelii…

Raze de veghe

Inima mea arde în alte spuze,

cu aripi de jăratec,

vibrând în abisuri de-ntuneric,

pentru a se pune de acord

cu alte orologii...

Iar sufletul – 

arde în fisura zidirii,

cu raze de veghe,

mereu în alte direcţii…

Atât cât se poate înţelege,

inima mea arde în alte spuze…

Cuvântul rostit

Cuvântul rostit

aprinde tub de neon

pe linia orizontului noaptea…

Lumina albastră freamătă

departe

ca valurile mării la ţărm,

sub argintul lunii,

brodate…

Cuvântul rostit

aprinde tub de neon

pe linia orizontului,

departe…

La marginea mării

La marginea mării nu cânt,

nu aud îndurarea

Celui de Sus…

Când toată frământarea stă

într-un cuvânt

nespus,

mă trage-n adâncurile ei

marea

şi-mi susură durerea-n auz…

La marginea mării este şcoala,

la care sufletul

învaţă

să zboare…