Intercesional

Nu mă pot decide ce să mai citesc

Şi gazul ăla auriu de pe cer

îmi telescopează termopanele camerei

cu razele lui scoptofile;

îmi invadează intimitatea, găsind cu cale

să dea petrecere în pijamale

la care

ca un zeu chel participă numai el.

Ah, ce frustrare!

Nu mai face odată implozie?!...

ca o consoană niciodată rostită

dintr-o mărturisire nemărturisită

sau ca iubirea declarată de-un autist

lemnului crucii lui Hrist...

Eu sunt primul arbore care s-a ridicat la cer.

La început a fost cuvântul

rostit de-un voder

Pur şi simplu scriind

Azi-dimineaţă mi-am ieşit din minţi –

Urma să ne-ntâlnim la ora şapte –

Se luase apa însă... Şi pe dinţi

M-am curăţat cu-absint corcit cu lapte.

Îmi petrecusem noaptea în stil Poe,

Vărsând duh distilat din vis în stih,

Ţi-am scris răvaş malad, ţi-am luat cadou

O za şi-un muţunache ulotrih.

Şi n-aveam stare, pofta de-a privi

Şi-a-mbrăţişa făptura-ţi dându-mi scuturi.

Fugeam pe străzi, cu flori, baloane şi,

Când te-am văzut cum vii, cum păru-ţi fluturi,

Cum, înaintea-mi, cochetând, te-aproprii:

„I-e dor de fetişcana sa lu’ puştiu?“ –

Mi te-am cuprins şi, sub de bură stropii,

Te-am sărutat, te-am inspirat, te-am... nu ştiu.

Poemă misionar-pastorală

La înger put aripile a smoală

La drac duhneşte coada a tămâie,

Când totul se născu din vorbă goală,

Mă gâdilă tăcerea în călcâie,

Călcâie pân’ la care curg şuviţe

Din pletele-mi frunzoase de neunde.

Witz caprimulgiform pictat cu fiţe,

Să vin să te implor a mă ascunde

Sub calm purces din neagră nepăsare

În care-apusul violează zorii

Şi-i condamnat pe veci la repetare

A celor mai ridicole istorii,

Istorii din hrisovul nepereche

Ce timp amar păstrează-n logos dulce,

Pecetluit cu ceară de Ureche

Sau de Costin sau poate de Neculce...