|
numărul 30 1 octombrie 2011 ISSN: 1842-0834 |
| Sumar | Redacţia | Arhivă | Contact | Linkuri |
|
Poeme
Darie Ducan
Hai să ne iubim Hai să ne iubim, Hai să fim unul peste altul Ca două palme de copil Când îşi spune rugăciunea de seară. Să fim doar căldura unei rugăciuni Şi răceala unei nevoi În aşternuturile astea calde Ca un fund de mare. Hai să ne iubim sub percuţia Părului de pe trup Până cuiva noi înşine îi părem tobe. Ca un ritual abstract, Ca o rugăciune. Fii palma cealaltă Pe mine, să-i dăm căldurii Din linia vieţii contur. Şi să ne fie porii solniţe adânci De unde urcă înspre ceruri ningeri, Hai să ne iubim până coboară Sângele prin noi ca trepţii unei scări. Hai să ne iubim, Hai să fim unul peste altul Ca două palme de copil Când îşi spune rugăciunea de seară Şi când îşi face cruce să ne Spulberăm în cele patru puncte cardinale! (17 aprilie 2008) Metamorfoză Mi-au intrat în suflet herghelii de femei. În ele se ascundeau copiii duşmanilor. Le ieşeau viitorurile afară prin proasta croială, Dar vai de ei, dar vai de noi, erau doar drumuri înapoi! Nu m-a durut nimic până când viitorurile au început Să mişte din degetul mare, nu m-a durut nimic până când Unghia s-a retras în ce i-a dat generare. Iar când le-am atins pe bietele femei Ele se făceau pe sicriu bulgării mei Iar când m-au atins eu mă numeam Drogul veşnic dintre dragoste şi geam. (17 noiembrie 2008) În singurătatea mare, În singurătatea solemnă ca un cor Niciun bărbat văduv să nu se-apropie De un copac în toamna mai mult Decât la o distanţă de-o piele. O creangă va recompune carnea pe ea, O rădăcină se va rade, se va face fină! Niciodată să nu vorbescă cu scorburile bărbatul, Niciodată să nu se apropie de copaci, Când e prea aproape şi prea singur, Aerul dintre el şi copac se-ncheagă şi e carne. După un timp îşi vor vorbi doar cu fraze Mai grele ca umbrele de la topoare. (17 noiembrie 2008) Ia-mă şi du-mă Până unde du-mă Mai are doar sensul de dumă rusească, Prelinge-mă şi lasă-mă acolo să curg Ca poşirca pe barba unui beţiv, Să nu se ştie de mine şi să devin Un viciu aliment, Să fiu iadul necesar, Ia-mă şi du-mă. Chiar şi aşa, între pahar şi ficat Mă voi gândi la tine şi mă voi ruga Pentru tine, Între pahar şi ficat. (17 noiembrie 2008) Clipirea lui Noe era de fapt şi urcarea în arcă, El închidea pleoapa dincolo de noi, Ne grebla blând înăuntru Ca pe frunzele încercării de a lua toamna cu el, Ca pe frunzele încercării de a salva tristeţea, Ca să mai poată fi speranţă. Nu-i aşa, iubito, că nu era orb? (17 noiembrie 2008) Doamnă profesoară de geografie A vinovăţiei, Ar trebui ca dumneavoastră să ştiţi, Cu atâtea atlase Că cele patru puncte cardinale Sunt camerele inimii mele Ce explodase! (17 noiembrie 2008) Dacă buzele ne sunt nişte margini, Nişte contururi, gândeşte-te, draga mea, Când nu vom mai fi Ce frumos ne vom săruta Cu contururile noastre, Vom fi două buze de jur-împrejur, Vinete foarte de insistenţă! (17 noiembrie 2008) Punctele frazei, Mereu şi mereu Sunt păstrăvăriile liniştii, Până şi mimica învaţă, Pietrele urmează facultăţi de ceaţă. Atingerile, multe ca nişte sepii Ne umplu de cerneală Şi ne murdăresc de salvare. Hai să discutăm Despre jos şi înalt Cu găurile buzunarelor pe unde Am pierdut harta spre celălalt! Aruncă nişte peşti, chiar vii, pe masă, Cu vin voi scrie versuri despre tine, Până te vei urca la cer pe coastele peştilor Şi mie-mi vor creşte araci din stilou... (17 noiembrie 2008) Tu nu observi, Tu chiar nu observi câtă tristeţe e între noi Şi câtă apă nenăscătoare, amară? Că dacă ne înecăm careva nu Respiraţie gură la gură ar trebui să ne facem, Ci gară la gară! (17 noiembrie 2008) De-a lungul câmpiei Plouă direct cu note muzicale, Pentru că nu e cine să le asculte, Vor doar să fie do-uri neumplute Să aibă păsările loc de cuiburi mute. Se acordează copacii între ei prin lipsă Cum ajung scaune şi mese şi dulapuri, Ia un pumn de scrum şi bea, apoi Şterge-te cu mâneca de ceasuri. De-a lungul câmpiei căuşului palmei Fă izvor din nimic în nimic Apoi pune-l pe-o oră exactă, Noaptea e extrapolare de dric. (17 noiembrie 2008) Îţi scriu o scrisoare, Îţi scriu o scrisoare după cum ţi-am zis. Îţi scriu o scrisoare cu piciorul lui Oedip târâit. Îţi scriu o scrisoare, da, Îţi scriu o scrisoare, desigur, După cum ţi-am promis Şi ai putea să îmi răspunzi măcar cu ochii lui scoşi. (17 noiembrie 2008) Din dragoste se iese cu picioarele-nainte, Prin orice parte cu picioarele-nainte, Fii ghem de picioare pentru fuga oricui, Priveşte peştii cum sar din oglindă, Mănâncă-i până constaţi că eşti bun, Du-te prin lanuri până rămâi coajă Şi apucă-te apoi să cauti lumea la dinţi Să vezi cine e cel ce te-a muşcat. Din dragoste se iese cu picioarele-nainte, Ce tare ar vrea tărgile să aibă genunchi, Să facă mai comod amor până la boală, Fii ghem de picioare dar orizontal Ieşi din dragoste şi du-te-n grădini, Du-te departe, acolo unde aproape Direct tărgile sculate păşesc pe ape! (17 noiembrie 2008) Zăpadă-am mâncat şapte zile la rând Şi-n ultima doar paşii pe zăpadă Şi nu ştiu zăpadă era sau albul ochilor lui Dumnezeu. Voiam să-l oblig să plângă în mine Şi şapte zile zăpadă-am mâncat. Şi-n ultima urme de paşi întâlnind paşi de fată, -am mâncat. Să-mi cadă bine la melancolie. (17 noiembrie 2008) Darie Ducan: www.darieducan.blogspot.com |
\
|
