Poeme

acelaşi eu

 

(de ce ai buzunarele cusute? uite aşa e mami

îmi coase toate buzunarele să nu mai am

unde-mi pune ţigările şi ea să râdă de mine)

 

nu mai pot umbla aşa cu sufletul în tălpi de

multe ori port tocuri îmi intră sufletul în degete

îmi cad unghiile şi mi se exfoliază sentimentele

 

parcă am două feţe suprapuse imperfect

primele pleoape scobesc din obrazul următor

şi o gură flămândă moare în fiecare secundă

de muşcătura celeilalte din resturi mă nasc eu

copil bătrân cu mâini livide şi sindrom down

 

colţurile gurii ţipă de câte ori le ridic de acolo

urletul ăla surd de câte ori zâmbesc dac-aş avea

şi eu gropiţe în obraji mi s-ar aduna în ele toate

grijile şi le-aş arde periodic în scrumieră

 

bătăile inimii se reflectă în paginile astea târzii

şi-n doi ochi bolnavi de cearcăne din naştere

cu care mă privesc în fiecare dimineaţă

 

 

poem tăiat cu o linie

 

de ce ai luat culorile şi le-ai ascuns în poşetă?

uite aşa din când în când le ascund sub pat

le dau drumul abia după ce încep să plângă

 

acum ne vedem rar cu purici şi fără sunet

ca-n filmele vechi nu-ţi place când vin

la tine şi te găsesc cu ochii îngropaţi în nisip

pe jumătate îmi trebuie o portavoce să mă auzi

de dincolo de tine nu-ţi place nici când

în intercity te cuprind în braţe cu vagon cu tot

 

îţi place când vin spre tine cu mine în braţe

şi mergem să ne închidem între paranteze pătrate

să ne setăm pe repeat până la pagina o sută

 

mi-ai desenat un labirint în talpă ce mă fac

dacă pleci? de ce mă-njuri? parcă ai nişte

licurici pe umeri şi-ţi şoptesc ei ce să-mi spui

 

 

 poem tăiat cu două linii

 

când mă supăr pe Dumnezeu nici măcar nu sunt

în stare să te strig să-l furi şi să-l arunci de pe

un pod celebru într-o apă plină de sinucigaşi

 

(mi se pare că amândoi mă priviţi zâmbind)

 

întotdeauna mă obosesc punctele de suspensie

tu nu-mi mai zici nimic mi-e somn aş vrea

să adorm de tot să mă reîncarnez pentru ultima

oară tot în mine să mă trezesc diseară la tine

pe balcon să miroase a zahăr ars şi a scorţişoară

tu să-mi cînţi din bucătărie eu să ţin o cruce în braţe

 

 

 un fel de timp

 

astăzi creştem înăuntrul nostru

ca nişte rădăcini sângerii cu gust

de caviar cu pene de păun şi cozi

de peşte pe laterale care fac pui

şi îi scot prin scorburi pline

de goluri şi ouă de fluturi

 

mergem pe fire de înaltă tensiune

ca la circ liniştea urcă pe ziduri

se ascunde sub unghii printre riduri

stă acolo două-trei zile după care

ne aruncă de la zece cu buzunarele goale

 

astăzi suntem mulţi şi grei ne uităm

unii la alţii până se face o gaură în terra

punem slash după fiacare sentiment

şi înţepăm cuvintele la întâmplare

 

ne uităm la ore fixe le rostogolim

prin zăpadă când nu ne convine cine

ne iubeşte deşirăm zerourile pe rând

până ajungem la marginea fiinţei acolo

le înnodăm la capete şi mărim zoom-ul

 

avem celule uriaşe ca citricele

când murim le scoatem din piept

le punem într-o caruţă cu baloane

de săpun şi le trimitem în cosmos

 

azi (mă despici în două jumătate

o arunci peste cap să-ţi aducă noroc la

prins planete cealaltă jumate ţi-o strecori

în ochi şi aştepţi să ţi se facă dor de mine

aunci îţi scoţi ochii şi-i îngropi lângă tine)