
Înot
Mi-am cumpărăt porumb fiert
În timp ce mâncam din cutia cu sare.
În spate sforăia mareea,
În faţă o sticlă cu vin îmi cerea tirbuşon.
Nu am avut răbdare şi m-am înecat.
Leu 1
Beau copii,
Dezbrac bătrâni,
Mănânc neveste.
Bărbăţia mea stă în ciocolata cu căpşuni.
Şi ce bărbăţie!
În ceas de noapte,
Mă prepar chimic,
Speriat de duhovniceasca din mine:
Dumnezeule, fă-mă leu!
Şi Dumnezeu, în loc să mă respecte, mă dezbracă !
E loc şi de Satana, şi de tine şi de noi…
Suntem pe Champs-Elysees, sugrumaţi de unghii,
Circulăm cu picioarele pe ferestre
Şi bem vin,
Ne aparţin ochii verzi, pe cei negri îi donăm
Cailor din Dunare,
Ca să rămanem cu o coadă roşie
Pe frunte şi pe limbi.
Leu 2
E marţi şi slujbă la catolici.
Leul spune un Tatăl lor,
Tu te închini la Preacurată din maşină
Şi Satana plăteşte târfe pe Champs-Elysees.
Un inorog face pe supăratul
Pentru că în junglă
Nu se practică sexul domestic
Şi când mă ridic
Să îi spun că sunt virgină
Îşi desface pantalonii…