|
numărul 30 1 octombrie 2011 ISSN: 1842-0834 |
| Sumar | Redacţia | Arhivă | Contact | Linkuri |
|
Poeme
Ada Aitonean
SentimentaLego În oraşul trist numai Victor calcă apăsat cu capul gol cu ochii goi cu cârjele cât brazii cu toamna de mână. Nu sunt pălării pentru Victor în oraşul trist nici mâini care să ţină mâna lui Victor nu mai sunt în oraşul trist toţi oamenii sunt mici prea mici mult mai mici decât Victor în oraşul trist. Nici măcar eu nu sunt în oraşul trist zic Victor, treci încoace îl bag la loc în buzunar de când te căutam. Cu vârfurile spre interior Lângă uşă o pereche de papuci aşteaptă mici să încalţe copilul. Vine Victor intră în ei îşi ia ridurile cu el pleacă şi brusc universul nu mai are sens. Căderea din marsupiu
Pe Victor îl ţin lângă inimă e singurul buzunar decent pe unde se mai ţin Victorii azi. Mami zice lasă-l în pace pe Victor zice prima regulă e că Victor nu trebuie atins dar e aşa de greu să sistolă diastolă când Victor tace ca şi cum n-ar fi ca şi cum n-ar fi fost. De la o vreme jur mai mereu cu mâna pe inimă să respect regulamentul să-mi iubesc patria să până când moartea ne va despărţi să niciodată să cuvinte pe care nu le înţeleg doar, doar îl voi găsi pe el bătând. Tăcând. Mami zice că asta înseamnă că de-acum sunt adult. zice spală-te pe mâini se răceşte mâncarea. Totul e poezie M-a găsit sfârşitul pe drum cu cordonul ombilical încă în jurul gâtului. Totul e poezie îmi spun cu ultimele cuvinte şi ţin strâns la piept toţi copiii morţi ai planetei. În filmul vieţii mele joacă doar Victor. de-asta e un film aşa de prost, mai ales de când Victor a alunecat în buzunarele altcuiva să sângereze până la moarte. Mami s-a scurs şi ea de cerneală pe undeva prin universul curb şi nu mai e aici să-mi spună Victor nu trebuie atins cu toate astea nu mai duc de mult mâna la piept a jurământ cu toate astea filmul rulează până la capăt până la final uite, aici Victor e tânăr şi mă poartă pe braţe aici îmi zâmbeşte pentru prima oară cu sărutul invizibil pe buze zâmbind se face din ce în ce mai mic şi inima mi se umple de cerneală încerc să spun ADIO şi nu pot decât să bolborosesc incantaţii sinistre în timp ce din urechi din nas din gură şi din rana din piept îmi ţâşneşte cerneala şuvoaie şuvoaie şi universul se face albastru şi Victor se face albastru pe pelicula albastră unde zâmbeşte încă gângurind în braţele mele albastre. Evanghelie nocturnă I-am făcut rasta lui Dumnezeu i-am zis de-acum încolo te vei numi Victor! Şi n-ai să mai pleci nicăieri niciodată uite, ti-am lăsat aici lista: coffetta - pentru orele lungi dinaintea Genezei mentă - câmpii nesfârşite de mentă - pentru cei plecaţi speranţe şi Wall Street şi nişte cadavre apoi vaccin contra ciumei un poster cu Bob Dylan ştii tu ca-n Învierea lui Lazăr iar noaptea abia noaptea vom sta liniştiţi şi nici nu-i vom spune mamei că e vorba de xanax. i-am spus îmi rezerv dreptul de a dormi din când in când doar o să ies să mă plimb pe ape în timpul ăsta tu vei curăţa cartofi cu ganglionii umflaţi a indignare în timpul ăsta tu vei împodobi odăile cu dantelă şi gaz metan. |
\
|
