Poem

Fire Generation

 
 

„- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă –

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pamântul la dânsul ne cheamă...“

 

George Bacovia - Melancolie

 

Fluturii au început să mănânce florile cu fălci meticuloase de călugăriţe

Şi ne-am dat împreună seama(cu tristeţe totuşi)

Că nebunia din vermina hrăpăreaţă a infestat distantul satanic polar:

Că ţipătul acru de durere-piele-de-găină şi dulceag de implorare caldă

Îţi va fi singurul tovarăş în lungile minute ce vor urma

Obiectivul proiectului: să-ţi şterg direct de pe RAM genealogia zâmbetului viclean de

Ştiucă perfidă şi incestuoasă

Corbul lui Bacovia care suge e acum fluture de noapte gras şi negru la noi în vizită

Venit să sugă polen roşu din floarea ta de carne

Venit să sugă polen negru din sfârcului meu stâng

Negrul din cearcănele mele

Lacrimile mele negre                                           

 

Stai pe scaunul devenit stomatologic cu braţele pe mâner, cu capul dat pe spate

Te uiţi terifiată cu ochi mari, întrebători la mine

Eu îţi spun din priviri ezitante

Că totul va fi cât de cât bine pentru tine atâta timp cât

Nu opui rezistenţă şi accepţi pasiv tot ce va urma să ţi se întâmple

 

Te uiţi în continuare cu ochi mari, rugători aşteptând mila sau poate chiar tandreţe sexuală iertătoare…dar, trebuie să-ţi primeşti mai întâi pedeapsa

 

Cruzimea protectivă a slăbiciunii tale instinctuale nu înţelege decât cu vacuitatea unui zâmbet sardonic nobleţea, artisticitatea milei(deşi o mimează adesea somatic, absurd şi nenatural de penibil)… se cere pusă la punct

 

Mă şi excită să te văd neajutorată acceptând pedeapsa  cu ochi mari, fascinaţi de cruzimea mea, îndrăgostită fără voce şi cu lacrimi de recunoştinţă în ochi pentru felul total, pur, masiv, real, în care te domin… cel mai tandru şi mai adevărat dintre toţi tăticii şi protectorii care s-au născut vreodată pentru tine

 

Azi, Alastor e iar posedat

Iar ochii tăi se umplu plasmatic-pulsatil cu carnea mea:

 

Injecţie brutală cu spermă(cu acul băgat în întregime) în cerul gurii

Injecţie brutală cu spermă sub limbă - simţi ce rece e acul intrat complet în mucoasa ca un ţipar îndrăzneţ?

Injecţie brutală cu spermă în obraz, la un centimetru jumate de nas - cu acul băgat până la capăt

Injecţie cu câte o picătură de spermă în buricele degetelor de la mâini şi de la picioare

Injecţie înceată cu spermă în ambele sfârcuri cu acul introdus complet prin valvele mamare

 

Să nu îndrăzneşti să plângi pentru că am să-ţi scuip fiecare lacrimă

Sau dacă vrei poţi totuşi să plângi, dar în loc de lacrimi să-ţi curgă flegmele mele din ochi

Cutia Milei e Cutia Pandorei, nu a Magicianului

 

Îmi place să văd

Cum ţi se umflă buricele degetelor

Cum sânii îţi devin mai plini şi mai generoşi

Cum gura îţi pare mai zemoasă

Acum că te-am făcut mai piersicuţă, aşa mai scumpă şi mai bondoacă

Pe unde te-am alăptat cu injecţii

Acum ştiu că mă iubeşti, supusă, curată şi frumoasă ca un copil

În carnea ta cea nouă şi moale

Ai pielea din nou albă, durdulie, plinuţă şi roz aproape transparent

Proaspătă ca de nou-născut

Te-am spălat de tine însăţi cu mine injectat în tine sub formă de cremă revital

 

E atât de bine pentru amândoi ce se întâmplă

Simt cum creşte cu o forţă a virilităţii trunchiul neiertător din Copacul Respectului

Respectului adevărat, Respectului-forţă, Respectului-respect

Sinceritate a posesiunii în iubire maniacală şi infernală prin chiar castitatea ei extremă

Cum totul devine atât de natural şi de frumos,

Cum (îmbi)nările cu pene, falusuri şi şuruburi înrăite ale frustrării

Se fixează în sfârşit în găurile ce le-au fost predestinate

Ne simţim amândoi din nou şi pentru totdeauna acasă

Şi avem acel nepreţuit sentiment de siguranţă că lucrurile merg calm într-un înainte sigur

Măcar de acum încolo…

Şi asta ne face să ne simţim atât de bine împreună,

Şi asta mă face să-ţi iubesc cu toţi atomii induşi electromagnetic orice bucăţică de piele moale,

Şi asta te face să-mi iubeşti cu toate lacrimile induse electrostatic orice bucată de muşchi tare

Ne regăsim goi, curaţi, dezinfectaţi de resentimente şi alte murdării sentimentale reziduale

În edenul nostru mic, modest, plăcut, intim

Ne aruncăm fericiţi, ţinându-ne de mână, în hău

-eu pentru faptul că trebuie să îndur că te torturez, tu pentru că trebuie să înduri faptul că eşti torturată-

Pentru a ne regăsi acolo sinceri şi tineri cum încă n-am mai fost înainte

 

Am ucis nimfa din tine ce te făcea să fii rea ca un vierme mâncător de creier

Mi-am exorcizat demonii frustrării, cerşetoriei de sex/acceptare/afecţiune

Chinuindu-te pe tine cu o cruzime care ne-a durut pe amândoi tot

Atât cât ne-a făcut plăcere sentimentul că facem un lucru bun şi necesar

Şi iată-ne din nou împreună gata să trăim fericiţi şi să ne redescoperim.

Şi zău de-mi pare rău pentru că acum ştiu că mă înţelegi şi mă vrei

Tocmai pentru că te-am înţeles şi te-am vrut suficient de mult cât să-ţi fac ce ţi-am făcut.

Că te-am iubit suficient de mult ca să te înţeleg: din ce eşti făcută/de ce trebuieşti refăcută

 

 

Am reuşit să-ţi arăt că EXIST, că sunt bărbatul predestinat ţie

Şi acum te văd că-mi eşti recunoscătoare: gata să faci orice pentru mine pentru că am avut curajul,  bunăvoinţa asta să te scot vie din lacul adând de mocirlă unde roiau şi se încolăceau zombii plini pe sub unghii şi între dinţi de ouă cu ventuze gata să eclozeze

Ţinându-te numai de păr în timp ce atârnai spăşită cu braţele în jos ca un cadavru - putând să te transformi chiar tu într-un zombi oricând…

Ştiam că vermina va ataca din chiar vârtejul de lumină odihnitoare a irisului, direct din bunătatea erotic-hipnotizantă, dacă e chemată de vreo slăbi(t)c(h)iune a decăderii mele-

-Expect poison from the standing water cum zicea Blake-

Am făcut-o pentru că exişti…şi poate pentru că exist

Pentru că am ştiut că erai acolo şi am vrut cu totdinadinsul să te scot afară şi să ta fac a mea

Bunătate?Nu…doar umanism, iubire de frumos, voinţă de a subordona frumosul fizic plenitudinii de zeiţă

Mă simt bărbat acum, adică înţelept şi generos

 

…

Te-am injectat în sân cu o limpezime de cristal în minte şi cu fascinaţia fanatică a preotului ce îndeplineşte un ritual ocult periculos:

Catharsisul durerii

Te învăţam să te adaptezi la cerinţele durerii, dozându-ţi, ca pe scaunul electric, dureri terapeutice de intensităţi diferite:

Educaţie sentimentală prin disciplina durerii

Îţi sunt atât de drag acum când te chinui şi mă iubeşti sincer pentru că înţelegi că arta e infantilism organizat:

Împrospătată de acest regal al durerii – o nouă şi necunoscută primăvară sapienţială pentru tine

Şi-ţi văd din nou în ochii mari şi limpezi, după atâta timp din nou buni

acel superb zâmbet de primă întâlnire gen “Bună, ce mai faci?”:

Chin sisific de a te face a mea

 

În timp ce te schingiuiam am avut o cvasi-revelaţie bizară:

“Senzaţia că sunt însoţit de un al doilea eu, un observator fantomatic, neatins de nebunia celui al cărui dublu este, dar capabil să urmărească fără patimă, cu o simplă curiozitate”[i]

Stânjenit, am ştiut că acum trebuie să abandonez experimentul(era clar că ajunge!):

poate faza aceasta intermediară la care l-am adus e cea ideală şi a merge până la capăt ar însemna apocalipsă.

Mi-am dat seama că placiditatea mea apatică în faţa durerii tale începea să semene straniu şi sinistru cu impotenţa:

era ceva înspăimântător de firesc în această alăturare altfel hilar de accidentală.

 

M-am oprit totuşi…

 

Râsete şi forţă şi gâfâieli,

Supurai prin invizibile lacrimi de implorare o bălmăjeală stoarsă de vlagă, plină de scuze nepotrivite şi de explicaţii egoiste

Groaza te făcea să-ţi ornamentezi muţenia catatonică cu platitudini sincopate spuse pe un ton politicos, monoton de rugător, însă vorbirea-ţi era atât de agonică

încât imita un târşâit de picioare înainte de colaps

Limba tumefiată de durere îţi ieşea din gură şi îţi atârna încet ca un melc simpatic şi prostănac de care nu se poate să nu ţi se facă milă

Îmi aminteam acum într-un stream of consciousness cât de mult ţi-am divinizat epifania ireală în acele frumoase zile de început…şi mi-am dat seama că nu puteam face una ca asta acelor amintiri

 

Toată viaţa mea n-ar mai valora nimic fără frumuseţea adolescentină decalată mizantropic(culminantă în perfecţiune) şi reproiectată cu binefacerea unei ploi revigorante de după-amiază târzie de vară din acele prime zile:

Gustul agoniei, binecuvântarea iraţionalităţii, blocajul fantasmagoric al istoriei şi anihilarea cu zaharină a sufletului vine direct de la mirosul-chemare al genunchilor tăi ascuţiţi, proaspeţi şi neîntinaţi încă altuia.

Toată promisiunea lascivităţii caste şi toată fascinaţia vampirică a celor mai frigide perversităţi era în ei.

Te iubesc până la masochism şi depresie maniacală euforică însoţită de sinistre stări hipnotice de golire plăcută în liniştire

 

Oricum era inutil să mai lupt pentru că de aici înainte luptam clar împotriva mea:

Virusul Pandorei şi-a câştigat universalia

Şi e idolatrizat cu frenezie de hoardele mele de Gnomi(ce m-au ajutat cu bunătatea înţelepciunii lor să rămân copil)

Încât azi trăiesc evident în plină Pan-Doră

Visez într-o Doră Universală

 

Injecţie cu foc în sufletul tău de gaz

Să-ţi ard bunătatea evaporată

Injecţie cu foc în sufletul meu lichefiat

Să ard lacrimile negre de petrol

Fascinaţi unul de altul,

cu ochi mai clari şi mai sticloşi ca niciodată

Goi - tinându-ne de mână,

purificaţi de plumbul petrolului şi gazului din suflete; 

şi cu pielea albă, fină, curată ca de copii nou-născuţi

Goi, în intimul nostru Eden demonic

Goi ca panica şi teroarea în faţa panicii şi a terorii

Să ardem împreună iubito

Să pârjolim totul în calea noastră

Să iubim direct din Nimicul absolute (Dumnezeul nostru şi Singurul în vecii vecilor), acum

Pentru că sufletele noastre reprimate au fost o minciună