* * *

dacă nu te am şi flăcări ning bucăţi-mi din tine toamna cu miros crud de sânge
de parcă am valsa pe o lamă a gândului că rup oceanele de trupuri pe care
buzele tale le-au gustat cu aceeaşi patimă de nenumărate ori până să te
inventez când sufletul îţi mai pulsa cald în mâinile mele

* * *

o latură din umăr ruptă ca amestecul palmelor în  strângeri a undă sunetul
ieri parcă aplecarea pomilor aşteaptă lăuntrul şi adierea albastrului în pleoapă
mă întoarce de parcă intrarea în mine s-a făcut în vremea amară a ridicării Ei
îmi spune
ai să uiţi sângele pe care l-ai spălat cu beţia renunţării şi pântecele în nuferi
îţi va pierde urma de nesaţ
... iar fruntea să o ştergi cu dosul mâinii drepte

psalm

într-o sângerare a zidului ca munţi
cu faţa în zbor ridicată stupul
din ploaie arcadelor în jos
întinşi suntem ca ţipătul îngerului
când se naşte nu am uitarea
mai mare în tine şi gând
îmi soarbe pulpa asemeni fecioarelor
în dinţi simt lumina cu anemone
pe cruce un suflet scurs printre degete e dansul
pe care Tu mi l-ai arătat când
 năşteai îngeri în pumni

* * *

Cum tai un fum de tămâie cu dinţii
Demenţa palmei stângi mi-apleacă flacăra spre tine
Din rug mă conjur pe acelaşi loc mă ridic vremelnic ochiului mă trag să ard în
cascade la piciorul tău
Am creste pe care le cunosc cum scuip un timp verde pe unghia cu paşi obosită
...Parcă vecernia udă uitării îşi împinge un ou