con-juncţie (mustindă)

să-mi simt lăuntru-ţi ondulat aromatic de coapsa beţiei piciorului

tău

să-ţi cred lumina-mi, rugând acromatic

stihiile să mă descompună

cu buzele tale

să mor consecutiv, putred,

de iubirea-ne acidă

şipot

ca şi atunci cum spicul în caval

adoarme iar pasărea omului cânt izvor

pierde în ajunul buzei tale ard rugă

spre cerbi şi pânză din suflete a

pruncilor înfloriţi din palmă cu sârg

şi dormi niciodată cum îmi sorbi coasta

... ca ieri mai mergi şi departe

iţi spun minţi cu vinul în murmur

a zborului de apă mă simt parcă

binecuvântat sunt în mine şi viaţa

sete în păduri ca salcie grădină

să(-ţi) fi fost abia

atunci aş fi preacurvit

cu fumul când îţi sărută pleoapele

şi lumi de şipot...

* * *

ca o întindere în mine mă aflu şi trec

o lacrimă ruptă merg cu har prin unde

şarpele îmi taie o frunză în gânduri

„ridică din fântână umbra pe care lumina o adapă din

nisipul cu noduri pe care le-ai trăit până ieri“

mă aplec să mă sorb palmele cresc peste păsări

nu mă găsesc adânc şi ceaţa îmi răsare umerii