Sonata la patru maini

Ne jucam cu lumini pe un cer imbecil
Si ne-amagim scriind ca-s curcubee
Ne manjim cu noroaie retina
Scuipam din priviri flacari de sange
Construim castele de nisip din umbre
Daltuim turnuri de inchisori prin mlastini
Semizei, am refacut omul, am reconstruit lumea,
Un univers blestemat cu sori si lune din graal si lacrimi
Suntem fantome lispite de suflet
Golemi surgiuniti in Era Cosmarului,
Ingerilor ce ne scuipa din nimic nu le pasa de noi,
Cei care nu stim sa ii cunoastem.

1+1=1

Visam ca-nca mai stim visa,
Gandim ca tot mai stim gandi,
Scriem sub chin sau sub depresie,
Traim intr-o frumoasa halucinatie,
Venerand acelasi trip dement,
De parca ne-am fi nascut in bratele mortii,
Infantilii cavaleri ai apocalipsei,
Aruncati intr-un veac putrefact,
Care nu mai vrea sau nu mai stie sa moara.
Suntem doi poeti nebuni,
Unul e Marduk cel obsedat de rime,
Inventand un cod intr-o limba straina
Pentru care nu exista inca vorbitori,
Mutilandu-si sufletul intr-o algebra muzicala,
Interpretand la orga o Kreisleriana a fricii,
Aducand revelatia intr-o biserica de Undeads.
Celalalt e Tiamat - anarhistul uzurpator,
El singur sta pe creasta valului ca un surfer,
Sau in epicentrul tornadei, ca un summoner,
Inca nu-si stie locul, nici drumul,
Dar crede in geniul sau nebun
Care-l va duce spre-acel niciundeva promis
De Nimeni.
Suntem prieteni dusmani si dusmani prieteni,
Ne plagiem si ne scalpam cu-aceeasi voluptate,
Ne recitam blesteme la urechea dreapta,
Incantam descantece in dialectul din Mordor,
Ne desenam cruci intoarse si pentagrame pe retina,
Tarandu-ne inspre clipa
In care numai unul va rasari din noiv
Crescand spre-a umbri lumea luminand-o.

Antichrist/catafalc

inganand cu toporul pe un cap albastru o boanta caricatura de psalm inversat
simt betia completa, ruperea cea adevarata,
absoluta in limba ei inca neinventata,
..nici macar de mine???...
prin sangele meu seminte de rug cauta gunoi sa ma (h)raneasca
spre-a se-aprinde ca o infuzie de neant,
ultima metamorfoza a bufonului eclectic,
schelet lins de somn impanat cu diacritice de boala putreda si transpirata,
...si iar ajung la mine, dumnezeu in patru labe verzi ranind pe sub talpile mele
desperecheate si de gandul ca sarcasmul e o forma mascata, in extremismul ei,
de adoratie,
a nimanui si totusi, intuneric si ceapa,
spaima, mumie, nimic, trei, minge, diftong,
naivii (h)ranesc altii mai naivi cu franturi
pe catafalcul pe care ploua cu dungi de soare,
din care ploua cu zimti de umbra,
antichristul e descarnat ca o medalie ruginita in propriu-i vid aleator si alegoric,
n-a mai ramas nimic in gol, nimeni sa contemple de sus
bolta ca haosul, sau lumina, virus pentru cortexul meu, plecand de la si parca din sine,
invoci trei de sase si nu rasare nimeni,
formezi trei de sase si nu raspunde nimeni
sau scrii 3 de 6 si nu-ti ramane nimeni...