(mereu)

Mereu identica marea,
tarmul altul mereu
si-n mine se face prosteasca
si urata sarbatoarea
tot debarcand unde-am mai fost
si unde voi reveni mereu.
Oare am pierdut deprinderea
de-a alege din hohot surasul,
din litera tacerea
ori sangele brusc s-a decis
sa-si poarte floarea-n alte gradini?
Spune-mi Crinule
de ce nu mai pot adormi
fara sa stiu dinainte ce vis
ma va devora din nou...

(intrepatrunderi)

Adoratia tuturor Crinilor
parca a cazut
sub teribile sine de tanc.
Mamele-si retrag sanul alaptarilor
din gura pruncului infometat.
Roua invenineaza
si sfasie iarba
cea fragila a diminetii
cu amarnici ghimpi.
In geometrii
bantuie devastatoare implozii;
ce-a fost linie acum e serpuire,
ce-a fost serpuire
va fi cu siguranta
si foarte curand
dalta a timpului
fara ragaz amputand
tamplele statuilor,
umerii, gleznele si arterele spre inimi;
si se solidifica, Doamne, Ingerii,
se fac ancore grele
si cad in abis
tinandu-ne tintuiti
in acest paradox
supranumit realitate.
ªi, Doamne, cata zapada feerica
mi-a prezis ursitoarea,
cate flori de lumina la geam
si nicidecum acest razboi nemernic
impotriva atator vami fara nume.
Copilul care-am fost
si el s-a sinucis
aruncandu-se in chip de zbor
din turnul domului in piata lumii.
Am ramas totusi singur
cu aceste clopote cu limbile smulse
si cu acest poem
in continua devorare de sine...

(totusi si eu)

O tacere de mormant
leaga silabele de piatra.
Spart in mii de cioburi
gandul imi cade in noapte.
N-am venit sa te chem
din pamanturi
ci sa-mi lamuresti doar sensul
dublu si triplu al Crinului
lasat sa-ti cada din mana pe prag
cand ai ales fara de intoarcere drumul.
Mi-e frica si-mi ingheata sudoarea pe frunte -
iata-ma totuna cu marmora templului tau.
Silabele si ele se indeparteaza
iar eu nu mai vad nici o sansa
sa aflu vreodata putinta
de-a-ti pune-ntrebarea
pentru a carei raspuns
m-am nascut totusi si eu...

(ruga)

azi cand crimele au nume frumoase
si cand stelele mucegaiesc
nemilos inghesuite-n hambarele observatoarelor
ce-as mai putea sa-ti cer
in schimbul unui gand albastru?
as cersi un cub de alabastru
dar vestile ce vin sunt nefalsificate
cum ca statuile mele zac deja
inecate la margine de tarm
azi cand le cresc pruncilor
dinti muscatori in pantec deja
si cand toamna nu mai are decor
cu ploi naucitoare vin timid inspre tine
vin implorandu-te-ndelung rabdator din priviri
sa nu mai stergi tabla
cu acest burete-mbacsit de ulei
mereu inainte de a-mi expune si eu
umila lectie-nvatata sub tei...

Re: Sorin ANCA - Poezii (Scor: 0)
de catre Anonim on Thursday, June 30 @ 19:31:59 EEST
''...Am ramas totusi singur
cu aceste clopote cu limbile smulse
si cu acest poem
in continua devorare de sine... ''

Sorin ANCA - un poet adevarat si un editor pe masura.