Sorin-Mihai Grad este din Satu Mare. In 2001 a absolvit Facultatea de Matematica - UBB Cluj-Napoca, in 2002 a terminat Masterul in Matematica la aceeasi facultate. In prezent este doctorand in matematica - TU Chemnitz/Germania. A publicat
articole de matematica si a participat la diverse concursuri in acelasi domeniu “realist”.
A publicat poezii in revistele: Respiro, Argos, Noi nu!, Prolog, Revista online de Literatura Romana, Ecran magazin, NordLitera, The Ultimate Hallucination, Reflections, in Antologia Virtuala "Noesis" si pe pagina de autor dedicata de editura Cartomatica. In 2003 a obtinut o mentiune la Concursul literar "Panait Cerna" din Tulcea.
Printre cuvinte
Fara preludii incepe acest text,
Metafore absurde... n-are nimic in rest,
Un joc de cuvinte cu rima intoarsa,
Umbre fara statui pangarind piata...
Imi imbat versurile cu cerneala albastra,
Dar seva li-i tot incolora,
Ranjesc ca niste samburi de ruina
Din cimitirul ultimei lumi posibile,
Zadarnic paradis fara urme de sens.
"Bautorii de apa nu fac versuri,
Cu vin te...",
O fi nimerit-o Poetul,
Dar ninge spasmodic
Prin ploaia invelita cu ceata veche
Si cant in corul genericului usii dinspre Rai:
"Poate-i drumul meu,
L-am gasit cam greu,
Dar asa sunt eu...",
Pe moartea mea voi altoi o noapte
Scantei de umbra-n ea sa se pravale
Printre schelete de supernove si zacaminte de ura condensata,
Dar in calea zilei stele pier,
Azurul din mine la lumina vrea
Sa iasa prin cuvinte din uitare,
Unicul sentiment mereu la datorie,
Naruind cimentul deznadejdii.
Flacarile plang verzui,
Eu raman acelasi strain... printre cuvinte,
Rime letale imi daruiesc a lor ambra-cosmar,
Fluturi cu suflet de viespe,
Aripi de uraniu, ochi de ghiata arzand
Si chip de arici,
Prietenii mei din noapte...
Liniste?
Mi-au mai ramas doar cateva cuvinte
Sa le torturez, nebun fara minte,
Sa le crucific pe hartii ca sfinte tinte
Ale ironiei... spre luare-aminte.
Ego
(IV)
Sunt poetul clipei ce piere
In ultima raza a zorilor,
Sunt adierea ce zace-n tacere,
Bantuind amar valea norilor.
Sunt moartea mea citita-n stele
Stinse cand eu prin mine m-am ivit,
Sunt cavaler uitat de castele
Cu propria cruce din spate lovit.
Sunt o naluca visata-n durere
De-o palida umbra a vreunei stafii,
Sunt inger bolnav de cadere
In vesnicul neant fara herghelii.
Sunt doar o lira fara albastru tril
Pe-ai mei turturi vesnici nu pot sa cant,
Sunt blestem crunt rostit prea subtil
In linistea celui mai tainic legamant.
Sunt un izvor ranit in coma
De ploaia acida din ochii mei reci,
Sunt abur iscat de-o palida voma
Trecuta-n cenusa de-albe focuri zeci.
Sunt numar in loteria sortii
Nicicand jucat, deloc castigator,
Sunt membrul drept al ultimei proportii
Ce-n stanga-are zero la numarator.
Sunt uitarea albastrului pur
Cand ceru-si savura intaia dimineata,
Zac, in umbra mea, uitat si singur,
Visand in van o minge pe verdeata.
Sunt ultimul nebun ce zace-n mine,
Segmente rosii-mi cresteaza orice gand,
Mi-e zborul prabusit intre ruine
De valuri... In calea-mi stau zacand.
Copilul
Alta dimineata se hlizeste printre ruinele visului
Rastignindu-mi ultimele picaturi de evadare,
Ma trezesc batran,
La fel de eu,
Am uitat cine sunt,
Cui sa-i spun eu?
Copilul e mort
Si nu-i cine sa mi-l smulga si sa-l ingroape.
Copilul nu stia zambi,
Iar eu nu stiam sa-l invat,
Copilul iubea ploaia si furtuna
De care i se spunea sa se fereasca
Si fulgerele... Cat le iubea!
Uneori prindea fluturi
Si-i ucidea ca sa-i crute de moarte,
Dar i-a pierdut...
Copilul picta focul,
Iar focul ii mang?aia ochii
Soptindu-i tainele sale,
Copilul visa o fata
Care-i murea in brate
Iubindu-l,
Iar el o jeleste si acum
Chiar de-nca n-o cunoaste.
Copilul se visa pe stele,
Dar ele fug si acum de el
Cel ce credea in mine
Cel care l-a dezamagit.
Copilul eram eu
Si m-am ascuns printre ruinele sufletului
Soptindu-i mortii ca am murit
Si vietii ca ne mai ofer o zi
Sa ne privim in ochi fara sa ne vedem
Chipurile triste,
Resemnate intr-o iubire falsa.
Dar noi...
Sub umbra ploii
Se naste vara din coacerea primaverii,
Fluturii uitati isi recastiga zborul,
Ne invadeaza clipele,
Iar noi ii alungam...
Ochii nostri n-au cum sa inteleaga,
Mintile noastre cred c-au inteles,
Dar samburii toamnei incoltesc deja in ele,
Iar in inimi ne e frig si vara.
Zeii alungati din ceruri incearca sa ne patrunda,
Sa ne trezeasca,
Sa ne povesteasca tainele lor,
Sa ne ucida uscaciunea,
Dar noi ne aparam agonia,
Ii lasam sa moara, nestiind ca vor invia
Si iar vor incerca sa ne deschida,
Dar noi vom alege din nou Soarele...
Uneori
Uneori ma amuz cazand
Si ma trezesc cu visul frant,
Alteori ma ranesc razand
De-un fluture uitat in vant,
Ca nu-s ca el poate crezand
Nebun, eu, dar nici un cuvant
Nu mi se-arunca-n vorba cand
Vreau sa-ti spun tot ce simt si sint,
Iar timpul isi mai pierde-un rand
Ce piere fara de mormant.
Nu-mi mai sunt voievod cand tac
Departe de-un zambet visat,
'Ntr-al gandurilor putred lac
Ma pierd din nou si, inecat,
Nu pot zbura, asa ca zac,
De inertii marunt pisat,
Ce-as mai putea oare sa fac?
Sa rad de somnul iar ratat?
Sa plang petalele de mac?
Sa uit finalul asteptat...
Nu... eu in mine iar cobor
Cand tu poate crezi ca zbori,
Ma-ntreb din nou de ce nu mor,
Tu-admiri ninsoarea de culori
Plansa de soare printr-un nor
Ca un alb fulger printre zori
Luminand orbul meu amor,
Cand pleci cu ultimele-mi flori
Raman cu al meu trist umor
Sa-ndur eternul uneori.
Flori albastre
Visez. Din filmul meu bizar
Se-adapa-un pui de cautare
A clipei albe-n al ei har,
Deja-ngropata de uitare
In vidul ei cel funerar
Laconic semn de intrebare.
Cand zbor, din calea mea rasar
Scantei pe cerul umbrei tale,
Vise-oparite ce dispar
Cand norii-mbraca-a zilei zale,
Negre feline de tipar
Prin labirintul de vocale.
Si mor. Cu moartea mea apar
Izvoare in santuri sapate
Prin geniul meu de-un gand fugar
Ce-ti cere in singuratate:
Numelui meu fa-i un chenar
Dintr-a mele priviri plecate...
