Daniel Sur
(n. 1974)
|
|
Absolvent al Facultatii de Istorie si Filosofie, sectia Filosofie, din cadrul Universitatii Babes Bolyai, Cluj Napoca. Autorul unui master in hermeneutica, cu o lucrare despre functiile internetului in lumea contemporana. Trei ani de activitate in mass media din Cluj Napoca. Din 2001 lucreaza ca functionar public. In prezent este masterand la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie- Managementul strategic al dezvoltarii sociale.
|
A publicat in: Respiro, Revista de marti, Voices (engleza), Vatra, Ziua literara.
In curand va publica la editura Dacia volumul de versuri Texte de sedus femei prea romantioase. Din carte fac parte si Ultimele cantece ale clovnului, ca sectiune separata.
Ultimele cantece ale clovnului
Cantecul I
Noaptea danseaza goala.
Aici sunt. Arunca inelul acesta in apa
De matase rosie murdara.
De ce mor lucrurile? Din nerabdare.
Acest cantec nu am sa-l mai ascund niciodata.
Aici sunt. Astept sa-mi soseasca si faptele
Intr-o cinste fara istorie.
De ce mor oamenii? Din nerabdare.
Ce neobisnuit este sa ma cheme cineva
Fara sa ma numeasca. Aici sunt.
Vreau sa raman fara albie.
De ce mor iubirile? Din nerabdare.
Cantecul III
Nu e nimic neobisnuit pentru un dans.
Am sa te iubesc, femeie,
Scurt, precis si matematic,
Dupa logica golului din mine,
Fara tine, fara mortii mei, fara zbucium.
Voi sta cocotat pe cifre.
Imi voi scoate hainele asa cum scoti un radical,
Iti voi scoate hainele asa cum rezolvi o fractie.
Sarutari ne vom da intr-un numar par
Si mangaieri dupa un retetar.
Am sa te duc seara la rau ca sa te adapi
Doar atunci cand te vei ofili,
La ceasul fix al sinceritatii.
Cantecul V
E socoteala a neputintei acea pornire,
Dorinta de a fi puternic, sigur si continuu.
Pe acoperis, trei aripi de metal se invarteau vertiginos.
Barbatul visa mult langa geam, pe genunchi.
Avea mandria secretului sau imprecis,
Un cantec de pasiune, cu stridente si nestapanite nervuri.
Convorbirea se impletea fatal.
O pasare se smulge dintre
frunze .
E resemnat si consimte la imparteala.
Dalele miros a sange, transpiratie si peste.
Paloarea lui atinge ca o mana gradina, stinge fantanile.
Acum cainii hraniti cu uleiuri si grasimi dorm.
Cantecul XI
O faptura exotica
In aceasta lume mestecata si cumsecade.
Afundat in perne, fuma si dezmembra amintiri.
Totul se afla aici. Nu ai unde sa pleci.
Pasarea-n colivie si pestele-n acvariu.
Aceleasi decolorate panglici la palarie,
Acelasi costum sfidator din matase galbena,
Ritmul unui destin l-a purtat spre lumina.
Seara picotea de somn peste intrebari.
Parul lui carunt si ravasit de ura,
Scurt pana la sprancenele plasmuite cu arta – respira.
Totul se afla aici. Nu ai unde sa pleci.
Pasarea-n colivie si pestele-n acvariu.
Cantecul XIII
Mai am timp doar pentru cateva cantece
Si pentru cateva cuvinte pe care sa le tai in hartie.
Linistea imi va topi nerabdarea si mainile frante
Si voi pluti in cupe de lacrimi printre manechine negre.
De cand a scapat poezia si a muscat cu furie
Verbele aspre si nemiloase, imi ciopartesc umbra mototolita.
Stiu ca nu o sa mai imbatranesc in cuvinte.
Ceata va acoperi tacuta propozitia trupului meu tanar.
La tine am ajuns, femeie, cand am ratacit drumul,
La cuvantul tau amar si plin de alba uitare.
Inchis intr-un vis maiastru cu un rasarit de soare
Spulberat de fiecare data de dansul inocent al mortii.
Mai am ragazul unei gaze pentru a atinge sfarcul unei vieti
Care-si va urca in curand la rascruci steagurile de satin.
Un nou ev va curge pustiind strazile si inimile nelinistite,
Anuntat de cele o mie de limbi de clopote albastre.
Lucrurile s-au imbolnavit subit de dementa si astm.
Urmele de gheare s-au sters. Taifunul ghiftuit s-a potolit.
Paiata s-a scofalcit printre atatea piruete si anotimpuri,
Trasurile inchise ii asteapta impasibile ultima tumba.
Mai am timp doar pentru cateva cantece
Si pentru cateva cuvinte pe care sa le tai in hartie.
Linistea imi va topi nerabdarea si mainile frante
Si voi pluti in cupe de lacrimi printre manechine negre.
Cantecul XIV
O haina parasita imi apasa atat de greu pe umerii cuvintelor,
Sunt eu. Prabusit peste lume, infulecand exaltat pamant umed.
O presimtire imi trece prin ureche ca un imens tantar violet.
Bule de goluri pure se izbesc de lucruri si le tin treze,
Sunt ultimele cantece. Cele care ne lipesc nelinistea de pleoape.
Chipurile ce vasleau nepasatoare pe strazi incep sa sughita.
Ape fixate intr-un punct respirand cu toate viorile fara corzi
Sunt cuvintele. Locurile unde ne doare lumea intreaga.
Nici un alt iad nu ne impiedica sa putrezim printre banalitati.
O haina parasita imi apasa atat de greu pe umerii cuvintelor,
Sunt eu. Prabusit peste lume, infulecand exaltat pamant umed.
O presimtire imi trece prin ureche ca un imens tantar violet.
Cantecul XV
Daca te-as vedea goala,
Cu siguranta mi-as aminti
Unde sa-mi caut chipul ratacit,
Sub ce lespede imi doarme sarutul
Daca te-as vedea supusa in placere,
Sangele va suna iar prin iatacuri
Si mainile imi vor creste sa te apuc
De manerele trandafirii ale sufletului tau.
Daca mi-ai mangaia inceputul,
As evada din suburbiile gandului
Si-am sa te iert ca esti muritoare
Si ca o sa te spulberi printre riduri.
Daca imi vei ierta ingamfarea
De a ma dilata printre cuvinte,
Le voi jefui ca un talhar
Si-ti voi ridica un palat din mine.
Daca nimic din toate astea nu vei reusi,
Urca in coarnele patului meu
Sa ne cicatrizam impreuna,
La flacara moale a unei singure nopti.
Cantecul XVI
Nu sunt decat o virgula ce rade,
Chist de lut inspaimantat de nebunie,
Un brat ascutit cu bratari de foc,
Ce infloreste in parfumul ghilotinei punctului.
Nu sunt decat o musca ce creste
In plasa vie a unui paianjen imens,
Chinuit de prezenta imperiala a lunii.
Nu mai exista sange. Prin vene curg cuvinte.
Materia ne-a alungat din stralucirea ei
Si ratacim prin tratate si dictionare.
Cuvintele nu ascund decat alte cuvinte.
In loc de flori, daruim biblioteci imbatranite.
Nu sunt decat respiratia care ingroapa
Propozitiile intr-un nou inteles,
Fara sa-mi pese de rana despicata
De la pieptul, pana la beregata cuvantului.
Nu sunt decat o virgula ce rade,
Chist de lut inspaimantat de nebunie,
Un brat ascutit cu bratari de foc,
Ce infloreste in parfumul ghilotinei punctului.
Cantecul XVII
Am crezut ca nu mai apuci
Sa te nasti printre atatia dinti de sidef,
Ca nu o sa mai apuc sa-ti intind o mana
Si zapada zdrentuita de picioarele mele uscate.
Nimeni nu te cunoaste. Nu. Nimeni nu te asteapta.
Doar ceasurile suspinau sufocat si se opreau.
Girueta cu fraiele rupte ingheata in speranta
Ca iti voi adulmeca urma ecoului fara chip.
Erai doar o durere teribila de tampla,
Apasata de un colier de clipe infometate,
Dactilografa dara de emotie peste sangele deschis,
In timp ce imi cautam linisti de perna.
Nu stiu cine te-a adus. Poate vantul.
Dar te adaposteam de ploaie sub streasina privirii.
Ti-ai incaltat piciorul drept cu inima mea. S-a potrivit.
Am intins mana si apoi zapezile.
Am crezut ca nu mai apuci
Sa te nasti printre atatia dinti de sidef,
Ca nu o sa mai apuc sa-ti intind o mana
Si zapada zdrentuita de picioarele mele uscate.
Cantecul XVIII
E cantecul clovnului. O fanfara de rani cicatrizate.
Un geamat de miez de noapte si stofa rupta.
Vaca lumii batrane cu limba trista isi linge
Botul umed de sange imprastiat prin arena.
E ziua lui. Un plasture fara tumbe si aplauze
Acopera gura seducatoare a mandolinei plina de sovaiala.
Acum poate sa-si planga nebunia. Poate sa stearga
Zambetul perpetuu, trenul si femeia ce-i umplu cerul.
Cand ramane doar cu zapezile lui. Aerul e prea tare,
Smulge florile si literele arcului unde dormiti.
Tipati tumefiati prin orologiile cetatilor care va descompun
Cand trebuie sa strangeti mana sinceritatii nefardate.
Voi nu cautati un nud. Ci un fluviu care sa lipeasca
Ecuatorul ascuns in geana de viata fortuita in agonie,
Saltul magic in gol care sa va vulcanizeze capitelurile
Sparte ale obrajilor din care s-a scurs dimineata.
E cantecul clovnului. O fanfara de rani cicatrizate.
Un geamat de miez de noapte si stofa rupta.
Vaca lumii batrane cu limba trista isi linge
Botul umed de sange imprastiat prin arena.
