Poezii

Absolvent al Facultatii de Relatii Internationale si Studii Europene din Cluj-Napoca, Stefan Bolea a obtinut numeroase distinctii in cadrul mai multor festivaluri de poezie (Mentiune la Concursul National de Poezie Octavian Goga – 2000, Mentiune la Concursul International de Poezie Lucian Blaga – 2003, Finalist al Festivalului de Poezie Prometheus – 2003, Premiul Special al Juriului la Consursul Panait Cerna – 2003). A publicat poezii in revistele Respiro , Apostrof , Charta Studiorum , Nordlitera , Argus . In 2003, editura Cartomatica i-a publicat poeme si un eseu ( Mor, deci exist ).

 

Maya

 

 

 din flacara în flacara

 trecem febrili

 

 întotdeauna flamânzi de înca o vapaie

 

dintr-un suflet în altul

ne petrecem obsesiv

întotdeauna lacomi de înca o pedeapsa

 

 

 Moarte, as vrea sa ma odihnesc

putin

 în vaginul Tau

 

Orasul 

 

pasesc printr-o padure ai carei ochi ma atintesc

sub acele lor ma transform de zeci de mii de ori

uneori ma preling ca un suvoi de soare,

alteori sunt numai umbra, alteori nor care linge lumina

 

oameni monstruosi îmi atintesc privirea

sub lanterna lor devin chiar eu monstruos

 

 

 acea oroare care ma urmareste ca o umbra

sub norul ei patrund în carne vie ca un fulger

 

as putea sa vorbesc despre abis, as putea sa vorbesc despre pustiu

 dar orasul este mai puternic, mai profund, mai complet

pentru ca le contine, le secreta, le detine

 

înconjurat de demonii mei personali, devin demonul meu personal

pentru ca sunt în relatie cu mine însumi

azi stefan strânge jugul, mâine îl strunesc eu

 

cercul acesta ce-mi striveste marul lui adam

mâine fi-va un colier rupt, margele la voi zdrobi de asflat

si eu ma voi lipsi de mine ca sa evadez din nou

 

tipetele s-au încifrat pe cerul devorat de nori

le deslusesc textura cu un suprem surâs

soarele care înainte zvâcnea mi s-a lipit de pleoape

ard acum, licurici inflamat

daca as exploda, as cufunda în scrum aceasta atlantida

 

Fara
Pentru Hilda

 tacerea ta s-a spart în mine

 si ca un bloc de gheata ma înfior

 înteleg acum toate poemele de dragoste-moarte pe care le-am citit

 mi-as fi dorit sa nu le fi scris

 

 

 sunt în umbra lui Dumnezeu

 El si-a retras lumina

 fara gratia lui sunt un simplu sobolan care musina prin gunoaie

 si ce-i mai trist ca nu exista Diavol

 Diavolul suntem noi, din cauza asta nu-i simtim prezenta

 am devenit imuni la aura pe care o iradiem atât de intens

 dupa tine viata se va împarte între mine si mine

 cu simpla mentiune ca sufletul meu va fi mort

 ce nostim, un omulet arogant, cu un zâmbet pictat pe masca, cu planuri si sperante inventate

 care arde în propria-i flacara, un omulet mort

 tacerea adânca ca vidul produs de cortina razanta

 ma umple de o falsa siguranta, de o falsa încredere în mine

 vreau s-o înlocuiesc cu sunetul surparii, sa aud cum pârâie zidurile

 vreau mai bine sunetul uraganului, dislocarea ce susura ca o avalansa

 în centrul lumii mele singur încorsetat în apocalipsa generala

 cu un rânjet demonic pe fata, schimonosit ca un înger idiot sau ca un monstru negru

 m-ai aruncat într-un iad lipsit de orice semnificatie

 caruia îi dau semnificatia urii de sine ca sa supravietuiesc

 am sa-mi gasesc alta autenticitate decât iubirea

 sunt condamnat la auto-sfâsiere

 atunci când îti întorci privirea, mor