sisif logo numărul 26-27
1 februarie 2010
ISSN: 1842-0834
Revistă electronică de cultură, fondată la Craiova în noiembrie 2002
Sumar Redacţia Arhivă Contact Linkuri
Articole  >  libertatea de a trage cu ochiul
Opt poeţi români publicaţi în Belgia
I.L.

În ultimul său număr din 2009, trimestrialul de poezie Le Journal des poètes, ce apare în Belgia, a publicat două pagini de poeme selectate din cărţile unor membri ai Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Le Journal des poètes este organ oficial al Casei Internaţionale de Poezie „Arthur Houlot”, fiind editat cu ajutorul Comunităţii Wallonie-Bruxelles, al Comisiei pentru comunitatea franceză şi al Fondului Naţional pentru Literatură. Este cea mai veche şi mai valoroasă publicaţie europeană de poezie, anul 2009 fiind al 78-lea în cronologia apariţiei sale.

Traducerile creaţiilor poeţilor olteni în limba franceză au fost realizate de studenţii cercului INTERCULTURA, coordonat de profesorul Ioan Lascu, sub îndrumarea nemijlocită a altor cadre didactice de la catedra de specialitate a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova: Anda Rădulescu, Valentina Rădulescu, Camelia Manolescu. Publicarea face parte din Proiectul cultural „Traducere şi interculturalitate”, derulat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România (finanţare: Loteria Română) şi demarat în octombrie 2008. Deschiderea şi entuziasmul a doi remarcabili poeţi belgieni contemporani – Jean-Luc Wauthier, redactor-şef, şi Marc Dugardin, membru al comitetului de redacţie – au făcut posibilă o colaborare de lungă durată. Astfel, în conlucrare cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, şi cu Filiala Craiova a U. S. R., la invitaţia scriitorului Ioan Lascu, în octombrie 2008 cei doi poeţi, excelenţi cunoscători ai poeziei belgiene şi de limbă franceză în general, au fost protagonişti, la Craiova, ai unei serii de întâlniri şi recitaluri din creaţia proprie susţinute în faţa studenţilor, scriitorilor şi publicului iubitor de poezie. Consistente grupaje de poeme din creaţiile lui Jean-Luc Wauthier şi Marc Dugardin au fost prezentate şi publicate în limba română în revistele „Mozaicul”, „Ramuri” şi „Scrisul Românesc”.

Urmează ca o antologie bilingvă ce va cuprinde o selecţie din poezia a trei poeţi belgieni contemporani – Jean-Luc Wauthier, Marc Dugardin şi Rose-Marie François, şi ea membră în comitetul redacţional al valorosului trimestrial de poezie –  să fie publicată la Craiova. În cadrul unui dosar intitulat „Poésie roumaine à Craiova” au fost tipărite grupaje de poezii aparţinând scriitorilor Paul Aretzu, Nicolae Coande, Ion Munteanu şi Ioan Lascu (traduceri de: Valentina Rădulescu, Angela Coadă, Flori Solomonescu, Andreea Găncilă, Laura Anghel). Sub frontispiciul revistei tronează o reuşită reproducere a unui tablou („Chronique”) realizat de apreciatul pictor craiovean Marcel Voinea. Proiectul de publicare a poeţilor olteni va continua şi în 2010: în primul număr al trimestrialului bruxellez va fi tipărită partea a doua a „Dosarului de poezie”, care va cuprinde versiuni în limba franceză ale unor poeme semnate de Gabriel Chifu, Ioana Dinulescu, Irina Mavrodin şi Florea Miu.