sisif logo numărul 26-27
1 februarie 2010
ISSN: 1842-0834
Revistă electronică de cultură, fondată la Craiova în noiembrie 2002
Sumar Redacţia Arhivă Contact Linkuri
Articole  >  libertatea de a trage cu ochiul
Aceşti tineri cititori şi hobby-urile lor ciudate
Marius Cristian Ene

Toamna 2009 a adus la Craiova nu numai noroiul la pătrat – cel de pe străzile cu un sistem de canalizare total depăşit şi cel de pe ecranele unor televizoare pe care se perindau candidaţii la preşedinţia României – ci şi o iniţiativă aparent anacronică a unor tineri cuprinşi, în plină epocă a subculturii şi a inculturii, de o sete ciudată: aceea de a citi. Şi nu numai de a citi, ci şi de a vorbi despre ceea ce ai citit şi de a le oferi şi altora câte o carte care ţi-a plăcut.

Aceste lucruri se întâmplă în a doua duminică a fiecărei luni, în restaurantul Murphy’s, sub numele de „Schimb de cărţi“. Site-ul www.schimbdecarti.ro oferă amănunte despre modul de organizare al acestor întâlniri: „Pe scurt, ne întâlnim pentru a schimba cărţi între noi şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere,  despre cărţi, autori, edituri şi orice ne mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa”.

Iar grupul de la Craiova nu este decât o părticică dintr-un fenomen mult mai vast, care deja a reunit tineri din nu mai puţin de 22 de oraşe din România: Alba-Iulia, Arad, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piatra-Neamţ, Piteşti, Sângeorz-Băi, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara. Iar asta nu e totul. Întâlniri au loc, în mod regulat, şi la Chişinău, Paris, Londra şi chiar în Thailanda.

Întâlnirea inaugurală, din septembrie, a adunat în jurul mesei 15 oameni şi de cel puţin două ori mai multe cărţi. În aceste condiţii, diversitatea era asigurată. Am putut răsfoi orice, de la studii despre cavalerii templieri sau limbajul trupului până la cărţile pentru adolescenţi ale lui Mihail Drumeş şi de la epopeile lui Homer, până la romanele lui Pascal Bruckner sau Herman Hesse.

La întâlnirile următoare, s-au schimbat nu numai cărţile, ci şi o parte din oameni. Ca orice organism viu, „Schimb de cărţi“ a evoluat. Discuţiile au devenit mai interesante, poate şi datorită faptul că cititorii au început să se cunoască între ei şi să dubleze schimbul de cărţi cu un schimb de idei desfăşurat după modelul unui meci de ping-pong, în mai multe seturi. În acest cadru, orice membru nou se poate integra mai uşor şi poate să le împărtăşească celorlalţi ce i-a plăcut şi ce nu i-a plăcut la ultimele cărţi citite.

Printre titlurile care s-au plimbat de o parte şi de alta a mesei la ultimele două întâlniri, din noiembrie şi decembrie, amintim: „Numele trandafirului” de Umberto Eco, „Un veac de singurătate“ de Gabriel Garcia Marquez, „Cine suntem” de Dan Puric, „Delirul“ de Marin Preda, „Ca o apă care curge“ de Marguerite Yourcenar, „Martin Eden“ de Jack London, dar şi „Romeo şi Julieta“ a mereu actualului Shakespeare.

Plăcerea cititului sporeşte în momentul în care ştii că vei putea discuta despre ceea ce ai citit. Poate tocmai de aceea, fiecare participant poate să depună mărturie că, de când participă la aceste întâlniri, citeşte mai mult.

În ceea ce mă priveşte, îmi face deosebită plăcere să îmi descopăr pasiuni comune cu alţi participanţi. Aşa a fost cazul când a venit vorba de literatura lui Marguerite Yourcenar, iar în ianuarie sper să descopăr că cineva apreciază la fel de mult „Siddharta“ lui Hesse sau „Citadela“ lui Saint-Exupery. Dacă va fi aşa, poate la vară îmi fac curaj să aduc la „Schimb de cărţi“ şi „Dune“…