În luna decembrie 2008, s-a lansat în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova addenda la cartea lui Grid Modorcea, Shakespeare şi Eminescu. Au vorbit despre carte Marius Dobrin, în calitate de critic dramatic, Nicolae Marinescu, ca editor al celor două cărţi, şi poetul Nicolae Coande, în calitate de moderator al întâlnirii.

Marius Dobrin, şi-a început discursul pornind de la premisa că, în spiritul principiilor de prevenire a riscurilor de orice fel, poate că şi cartea aceasta trebuia să aibă  o etichetă plasată pe copertă, una care să prevină cititorul asupra unei anumite chei de lectură, la care face trimitere chiar autorul, un gest onest expunând de la bun început caracteristica sa esenţială: „Însăşi exagerările, într-un fel sau altul, fac parte din credinţa mea, din convingerile mele estetice şi morale“. Cartea are un vădit aer pamfletar ce trebuie bine delimitat de corpul bine închegat şi dens al cronicii, fiindcă autorul riscă propria credibilitate în polemici vitriolante. Că-şi asumă personal acest risc este o opţiune de necomentat, partea mai delicată este aceea a vulnerabilizării demersului lăudabil care sprijină un proiect de calitate precum „Festivalul Shakespeare“, un sprijin necesar atâta timp cât încă funcţionează. Este vorba, de fapt, de diferenţa între anumită percepţie a receptării resurselor, între un aşa numit „centru“ şi o aşa numită „margine“, termeni pe care domnul Modorcea îi analizează în carte. De asemenea, autorul inventează un concept, „gridofanie“, instrument cu care analizează spectacole şi fenomene teatrale, tocmai din această perspectivă a „marginii“ asupra „centrului“ din care se naşte un spor de farmec.

Autorul nu este doar un prieten al festivalului craiovean, dar şi un critic reputat al politicii repertoriale, un observator atent şi scrupulos legat de oferta reprezentaţiilor de la fiecare ediţie a festivalului. Toată admiraţia pentru perseverenţa cu care a ţinut să fie mereu prezent, cine ştie cu ce preţ, numai dânsul poate să spună, la fiecare spectacol de valoare, admiraţie pentru energia cu care a consemnat de fiecare dată analiza pe care i-a aplicat-o. Avem astfel o suită remarcabilă de cronici la spectacole shakespeariene, cronici ale unor regizori români şi străini, ale unor trupe de teatru de la noi, de aici posibilitatea unei comparaţii avizate, montări diferite ale unor aceloraşi titluri sunt evidenţiate prin paralelisme şi de aici propunerea sa foarte interesanta, ca în cadrul unei ediţii de festival publicul să aibă tocmai această şansă a unor reprezentaţii diferite, pentru aceeaşi piesă. Cronicarul se opreşte îndelung la spectacole remarcabile în faţa cărora îşi dezvăluie încântarea genuină sau chiar neputinţa de a înţelege.

Fiindcă ţinta este Shakespeare, cartea tratează şi alte subiecte de interes, conectate sau nu festivalului, ci colocviului din cadrul acestuia. Citim astfel despre confiscarea lui Shakespeare, despre naţionalizarea acestuia, ba chiar despre globalizarea acestui fenomen cultural sau despre folosirea operei ca instrument în emanciparea popoarelor. Grid Modorcea este sever cu o seamă de evoluţii ale actorilor români sau străini, pe care i-a văzut la lumină. Semnalează referinţe ce pot fi chiar modele în exprimări teatrale, subliniind polivalenţe unor actori total din spaţiul iberic de exemplu, printr-o comparaţie cu actorii noştri, cu ceea ce poate şcoala românească de teatru încă nu a reuşit să producă. Cronicile sale au astfel şi caracteristici educative, fie mai acide, fie mai îngăduitoare. Când autorul vorbeşte de Eminescu se desluşeşte pasiunea cu care Grid Modorcea îşi promovează ideile şi chiar o trăire pătimaşă faţă de o anumită imagine a poetului naţional, de la această patimă nici ideile spuse nu se pot salva în întregime ca roditoare, de altfel apelul îndelung la Eminescu, atragerea lui spre fel de fel de interese, împiedică închegarea unei atitudini de comun acord acceptate la nivel naţional. Ca şi la Caragiale, poate că ar fi nevoie de o perioadă de linişte, în care să se audă numai şi numai opera, precum susură un izvor care străbate timpul, fiindcă cel mai important este impactul asupra publicului, de la aceste două embleme naţionale, l-am asociat pe Eminescu şi pe Caragiale. De altfel, fiecare segment al culturii are cam acelaşi probleme legate de o anume statistică a consumatorului, relaţia dintre actul de cultură şi cine este receptorul, fie în sală fie că intră într-o librărie. Cât despre Poet, Poetul în ziua de azi se regăseşte poate cel mai bine aşa cum îl zugrăveşte Nicolae Coande. Ne rămâne doar recursul la operă, dincolo de orice alte comentarii, cartea de faţă se înscrie în politica editorială pe care Nicolae Marinescu o urmăreşte de câtva timp, aceea de a cultiva generaţiile care vin în spiritul timpului, de a le menţine în magnetismul culturii, ceea ce Grid Modorcea chiar face şi, îmi permit să-l mai citez odată: „Fiindcă eu am căutat să-i ţin la curent pe cititori, cu toate aceste evenimente, pe care le-am prezentat nu doar la nivel de informaţie, ci la nivel de comentariu, de martor viu, direct al lor“. Şi acum, parafrazând o expresie din Evanghelii aş putea spune „I se va ierta mult, pentru că a văzut multe“, a încheiat Marius Dobrin.

Primul lucru remarcabil, a subliniat Nicolae Marinescu, este că la ediţia anterioară a Festivalului Shakespeare, domnul Modorcea a propus, şi domnul Boroghină a acceptat, în programul manifestării apariţia unei cărţi intitulate Shakespeare şi Eminescu, lucrare foarte interesantă în care deschide un canal de comunicare al teatrului românesc şi al literaturii şi culturii române cu un fenomen artistic deja exprimând fenomenul cultural al globalizării: Shakespeare. De data aceasta domnul Modorcea a vrut să-şi continue un capitol din cartea anterioară, revenind cu o suită de cronici, de texte, care făceau trimitere mai ales la spectacolele din cadrul festivalului Shakespeare, din diferite motive întârziind cartea, domnia sa a ales această variantă de a veni ulterior inclusiv cu comentarii despre ultima ediţie a festivalului. Deci, această carte, care este o addenda la volumul anterior, este, până la urmă, în cea mai mare, parte un comentariu la adresa „Festivalului Shakespeare“ în general, inclusiv a acestei ediţii, deci are şi această particularitate. În mod sigur un editor cât de cât serios aderă sau nu la un text sau la un autor, din motive diferite să-l publice, noi suntem în situaţia unei colaborări mai îndelungate, ceea ce înseamnă că am aderat la ceea ce domnul Modorcea face prin această carte în momentul în care am asumat-o ca editor. Sigur că, dintr-un anumit punct de vedere editorul a avut rezerve pe care le-am împărtăşit şi care veneau din faptul că atunci când avem de a face cu un spirit polemic nu putem să fim de acord niciodată în totalitate pentru că atunci nu ar mai fi o polemică, nu? Deci sigur că de la început ne aşteptăm să existe puncte de vedere comune şi puncte de vedere divergente care deranjează, mai ales ca gazetar de mare calitate şi profesionist al scrisului, domnul Modorcea şi-a şi asumat un fel de Don Quijote-ism în care se încaieră cu mare plăcere pentru că îi place să se dueleze, dacă nu are motiv de scandal, îl caută, îl provoacă, totul este să ajungă la o stare de conflict, convingerea dânsului fiind că scandalul întreţine flacăra interesului şi deci nu este rău şi dacă mai supărăm lumea din jur din când în când, ceea ce până la un punct este adevărat. Editura Aius are în vedere o posibilitate ca acest volum împreună cu volumul Eminescu şi Shakespeare să aibă parte de o ediţie în limba engleză, care însă va trebui „purificat” de trimiterile polemice ce pot să aibă un răsunet într-un cotidian, sau care pot să intereseze România, vorbim despre Băsescu, Tăriceanu etc., dar în Anglia nu interesează pe nimeni. Astfel editura îşi propune ca la ediţia următoare a Festivalului Shakespeare să publice această ediţie revăzută, adaptată unui public de teatru european şi să propună această asociere valorică între Eminescu şi Shakespeare. Eminescu, în ciuda acestor discuţii infantile despre cum i-a trecut vremea, este incontestabil o valoare a culturii universale şi faptul că a văzut în Shakespeare un model şi a susţinut acest lucru deschide un mijloc de comunicare ce ar contribui la cunoaşterea literaturii române în Europa şi în lume.

La finalul acestui eveniment a luat cuvântul autorul cărţii. Pornind de la faptul că în istoria teatrului şi filmului românesc se aşează din când în când nişte prejudecăţi, nişte dogme sau false dogme pe care trebuie să le mai numeşti, să polemizezi pe ele, să le clatini Grid Modorcea s-a gândit că ar merita să facă o comparaţie între ce se întâmplă la Craiova, ce înseamnă un festival, cum este selectat, ce înseamnă un selecţioner modic, ce important este modul de a alege spectacole de valoare şi festivalul să aibă o unitate dacă ştacheta este aici ca şi în străinătate, la valoarea acestei ştacheta, „nu cum sunt celelalte festivaluri precum Festivalul Naţional de Teatru, cu spectacole foarte proaste şi din când în când câte unul foarte bun“, a subliniat scriitorul. Grid Modorecea pledează pentru o „ambiţie fantastică de a menţine ştacheta foarte sus“, astfel încât toate spectacolele să fie foarte bune şi foarte interesante. Aceasta este o performanţă care nu se petrece nici la Sibiu, nici la festivalul de la Târgul Mureş, nici la Festivalul Comediei, toate festivalurile pe care le-am văzut nu au această unitate, această calitate a selecţiei, care este un lucru cu totul extraordinar. Credem că ideea unei selecţii stricte este bine venită, dar a imagina că majoritatea spectacolelor pot fi foarte bune ni se pare că ţine mai degrabă de utopie, decât de verosimil.

Grid Modorcea, Shakespeare şi Eminescu. Addenda, Editura Aius, Craiova, 2008