Desfăşurată între 30 mai şi 4 iunie, ediţia 2006 a Gayfest-ului autohton s-a remarcat, dincolo de marşul colorat specific unor asemenea ocazii, anturat de inerentele accese de mitocanie carpatină ale diverselor exemplare de Viviparus romanensis stradal, prin programul cultural aparte. Şi, dacă diversele conferinţe şi dezbateri îşi ating rostul, ediţia de anul viitor va fi probabil mult mai consistentă sub aspectul manifestărilor culturale.

            Până anul acesta părea destul de inoportun să rulezi un film cu tematică sau scene gay în cinematografele româneşti. Producţiile cinematografice care au rulat cu ocazia Gayfest 2006 au avut un real succes de casă, sălile au fost arhipline, nu neapărat de oameni cu orientări gay, ci de oameni oarecum curioşi să pătrundă o zonă până nu demult interzisă, complet underground. Tineri, adulţi sau vârstnici, singuri, cupluri sau grupuri de prieteni, de toate vârstele şi opţiunile vestimentare, de la cele obişnuite, la cele foarte şic sau foarte sobre, curioşi să audă şi să vadă, de fapt, naşterea culturii gay autohtone ca fenomen de amploare. Lista a fost deschisă de My Summer of Love [Dragoste de-o vară], în regia lui Pawel Pawlikowski, după romanul omonim al Helenei Cross. Pelicula suprinde povestea de dragoste dintre două adolescente, Mona (Nathalie Press) şi Tasmin (Emily Blunt), care, deşi provin din medii sociale diametral opuse, descoperă că pot să-şi împărtăşească multe lucruri. Filmul este deosebit de bine realizat, nu degeaba a fost desemnat cel mai bun film al anului 2005 în Marea Britanie.

            Comedia romantică Saving Face [De dragul aparenţelor], producţie SUA 2004, în scenariul şi regia Alicei Wu, are la bază eternul conflict cu normele socio-culturale, însă intriga speculează modul hilar în care o văduvă chineză (Joan Chen) şi fiica ei (Michelle Krusiec) încearcă să-şi disimuleze relaţiile mai puţin uzuale, efectiv de dragul aparenţelor. Strákarnir okkar [Eleven Men Out/Unsprezece bărbaţi out], producţie Islanda/Finlanda/Marea Britanie 2005, în regia islandezului Róbert I. Douglas, este povestea unui fotbalist, Ottar Thor (Björn Hlynur Haraldsson), care îşi mărturiseşte întempestiv orientarea gay în prezenţa unui ziarist. Acest fapt complică realţia cu soţia şi copilul, fiind eliminat din clubul condus chiar de tatăl său. Protagonistul principal este cooptat ulterior într-o echipă de fotbal cu jucători predominant gay, etichetă care o izolează, nici o altă echipă nedorind să joace împotriva acesteia de teamă că ar putea beneficia de aceeaşi etichetă în ochii opiniei publice. În acelaşi registru hipermasculin al competitorilor sportivi se înscrie şi scenariul producţiei germane Sommersturm [Furtuna de vară], 2004, semnat de Thomas Bahmann, în regia lui Marco Kreuzpaintner. Tobi (Robert Stadloper) trăieşte o adevărată furtună sentimentală, dublată de capriciile inerente ale vremii, când prietenul său din copilărie Achim (Kostja Ullmann) decide să îşi înceapă viaţa sexuală alături de Sandra (Miriam Morgenstern); sentimentele sale sunt amplificate prin introducerea în peisaj a unei echipe de canotaj concurente, ai cărei membri sunt gay.

Probabil cea mai bună producţie quebecană a ultimilor ani, lungmetrajul regizorului Jean-Marc Vallée, C.R.A.Z.Y. (2005), surprinde procesul de autocunoaştere al lui Marc (André Grondin), un adolescent gay, precum şi complexul relaţiilor cu restul membrilor familiei sale. Atmosfera anilor ‛60 pare cât se poate de reală, intensitatea momentelor dramatice este pătrunzătoare, depăşind deseori bariera ecranului. În acelaşi plan tematic al maturizării şi al devenirii se înscrie şi povestea prieteniei speciale dintre Alex (Ioana Barbu) şi Kiki (Maria Popistaşu), care constituie subiectul filmului Legături bolnăvicioase (2005) în regia lui Tudor Giurgiu. Relaţia celor două fete este dublată şi finalmente distrusă de relaţia neobişnuită pe care Kiki o are cu fratele ei Sandu (Tudor Chirilă). Pelicula românească este o veritabilă premieră sub aspectul temelor abordate, chiar una destul de îndrăzneaţă, care, în multe dintre scene, şochează prin expresivitate.

Cea de a treia ediţie a Gayfest-ului românesc a inclus in programul manifestarilor culturale si doua spectacole de teatru: Duminica moliilor, în interpretarea trupei Hell’s Kitchen şi în regia lui Gabriel Duţu, şi Adam Geist, după piesa omonimă a Deei Loher, în interpretarea unei trupe de actori a Teatrului Maria Filotti din Brăila şi în regia lui Radu Afrim. Cel de al doilea spectacol a avut o ţinută de înaltă clasă, de la costume, joc de lumini şi mişcare scenică până la detaliile de mimică şi gestualitate; spectacolul emană un iz sălbatic, de păgânism ancestral, în care antieroul perfect Adam Geist (nume sugestiv) resemnifică disoluţia progresivă a contemporaneităţii în spiritul începuturilor, al instinctelor scăpate de sub control. Personajul central, care însumează multiple valenţe (hoţii, sărăcie, vagabondaj, violuri, trafic şi consum de droguri, legionar, pompier, salvator de vieţi) ucide dintr-o necesitate ritualică de salvare a lui şi a celor din jur. Subiectul piesei nu are nici o legătură cu lumea gay; de fapt, masculinitatea etalată nonşalant în anumite scene ale spectacolului ţine de un alt registru. Adam este marcat inclusiv sub aspectul vieţii sexuale, având doar două aventuri: o tentativă de viol asupra unei fete, care eşuează în crimă, şi o romanţă cu un băiat, care sfârşeşte brusc din cauza unei supradoze.